Un document esenţial, azi, în atenţia şefilor de state şi guverne: Cine intră şi cât poate sta în Europa?

Întrebare cheie pentru lupta anti-teroristă şi controlul migraţiei ilegale. Apare într-un paragraf din proiectul de concluzii al Consiliului European de azi şi mîine (prezentat de noi ieri, în exclusivitate).

Înainte de a intra în miezul discuţiei, o lămurire prealabilă: şefii de stat şi de guvern care se reunesc în acest format nu discută decât marile mesaje de ghidaj politic, deciziile ca atare pe documentele care constituie baza tuturor formulărilor din textele finale sunt luate, în cea mai mare parte a cazurilor, cu mult timp înainte, la nivel de experţi, apoi de miniştri, apoi de cancelarii, în urma unui proces fastidios de consultări şi negocieri.

Un exemplu în acest sens, deloc discutat în România, dar considerat un domeniu fundmental de legislaţie, este reforma Spaţiului Schengen şi a regulilor sale de aplicare. În această reformă, unul dintre punctele cele mai sensibile, cu posibile vaste şi foarte complexe urmări în relaţiile internaţionale ale UE, dar şi cele bilaterale ale Statelor Membre, este constituit de „Propunerea de reglementare care stabileşte un Sistem Intrare/Ieşire (EES) pentru a înregistra datele de intrare şi ieşire precum şi refuzul de intrare în cazul cetăţenilor din terţe ţări care trec frontierele externe ale Statelor Membre ale UE şi stabilind condiţiile de acces pentru toate instituţiile de ordine publică, dar şi amendând substanţial două dintre reglementările existente”.

Unde e problema?

„Fluxul de pasageri la frontierele externe ale UE a crescut şi va continua să crească pe viitor. Se estimează că, la nivelul anului 2025, acest flux va creşte la 887 milioane de persoane, dintre care care o treime se aşteaptă a fi persoane din terţe ţări care călătoresc în Spaţiul Schengen pentru o vizită de scurtă durată. În timp ce în cazul cetăţenilor din ţările UE se efectuează «control minimal»... cetăţenii din terţe ţări sunt supuşi unor «controale amănunţite» făcute acum manual la frontieră (intrare şi ieşire). Codul de frontieră Schengen nu are specificaţii în privinţa înregistrării trecerii frontierelor înspre sau dinspre Zona Schengen. Ca regulă generală, cetăţenii din terţe ţări au dreptul la o şedere scurtă de maximum 90 de zile în cadrul oricărei perioade de 180 de zile. În acest moment, ştampilele de pe documentul de călătorie indică datele de intrare şi ieşire şi sunt singura posibilitate pentru ca autorităţile de frontieră să calculeze durata şederii cetăţenilor din terţe ţări şi să verifice dacă cineva a depăşit durata admisă. Ştampilele sunt dificil de interpretat şi pot fi chiar de necitit datorită contrafacerilor”.   

În acest sens, se propune un sistem unitar european de control de frontiere, cu bază unică de date, accesibil de la orice terminal instalat la un punct de frontieră. Cei care solicită viza de intrare vor fi introduşi automat în baza de evidenţă biometrică, împreună cu toate datele persoanelor găsite ca având statut de şedere ilegală.

Interesant? Desigur. Util? Evident. Dar unde e problema? O găsiţi pe larg expusă într-un document confidenţial al unor comitete de lucru din cadrul Consiliului unde se propun amendamente care, acestea, sunt atât de importante încât justifică apelul de care vorbeam la începutul acestui text.

Practic, problema este aceasta: se încearcă o formulă de compromis între respectarea regulii generale de „90 de zile în orice perioadă de 180 de zile” cu existenţa art. 20 din Convenţia de implementare a Acordului Schengen care spune că Un stat Membru care a încheiat un acord bilateral de anulare a obligaţiei de viză cu o ţară terţă (aşa numita „visa-free list”) înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei, atunci specificaţiile acordului bilateral pot servi ca bază pentru ca acel Stat Membru să poată ”extinde” şederea unei persoane care anu are deci nevoie de viză pe o perioadă mai mare de trei luni. Situaţie care există deja şi care face ca, în termenii acelor acorduri bilaterale, unele State Membre să fi permis şi să permită în continuare derogarea de la regula generală, având în consecinţă cetăţeni din terţe ţări care stau pe teritoriul unor ţări din Schengen de ani şi ani de zile.

Drept care, propunerea de compromis este ca statele membre să poată acorda prelungiri ale perioadei de şedere, dar cu obligaţia ca toate cererile şi aprobările date în acest sens (sau refuzurile) de către autorităţile naţionale competente să fie introduse în sistemul unic EES.

Ne interesează această discuţie chiar dacă nu facem parte din Schengen? Da, este esenţială şi pentru noi din două puncte de vedere. Primul este legat de obligaţia ce va reveni tuturor statelor membre care nu fac parte din Schengen să-şi armonizeze legislaţia şi procedurile de lucru specifice în domeniu cu sistemul EES. În al doilea rând, România devine brusc foarte interesantă nu numai ca spaţiu de tranzit (situaţie totuşi improbabilă având în vedere experienţele de până acum), ci şi de stabilire temporară în scopul obţinerii de paşaport, de naţionalitate sau în încercarea de procurare de acte falsificate, mai ales prin intermediul reţelelor de trafic de persoane.

Tot atâtea argumente care să întărească dorinţa autorităţilor noastre de a continua demersurile pentru aderarea la Zona Schengen, cea care, după cum vedeţi, trece la rapide şi profunde măsuri de apărarea teritoriului, de unificare a sistemelor şi de securizare a sistemelor de identificare şi control. Destul de târziu, dar mai bine acum decât niciodată. Combinaţi asta cu deziile privind Garda de frontieră şi de coastă, cu noul sistem  prevăzut în reglementarea „Touring Visa” dar şi a extinderii cooperării poliţieneşti şi între serviciile de informaţii şi aveţi o imagine mai corectă asupra a ceea ce se doreşte a fi schimbat în Europa. Şi nu este decât preambulul necesar pentru apariţia merii reglementări atât de aşteptate, cea privind dreptul de azil, acolo unde va fi atacată atât problema migraţiei ilegale venind din exteriorul UE, cât şi cea a migraţiei economice interne, cea care a pus deja în primejdie unele sisteme naţionale de securitate socială...

O Europă a unui control sever, unitar şi foarte precis care, pentru prima oară, să poată produce un răspuns tehnic instantaneu asupra identităţii unei persoane care doreşte să intre în UE venind dintr-o ţară terţă. Şi nu uitaţi că asta va fi egal aplicabil TUTUROR cetăţenilor din terţe ţări. Inclusiv britanicilor, coşmar despre care azi discută Teresa May la Bruxelles, încercînd să negocieze la schimb cu soarta cetăţenilor UE aflaţi la muncă în UK....

Se deschide o bătălie foarte importantă, încă una, în ciclul care va marca, fără niciun fel de îndoială, modul în care acest continent îşi propune să supravieţuiască pe viitor.