Un fake news european: Sondajul ECFR despre America lui Biden

Foto EPA EFE

Ne-am obişnuit ca spaţiul „fake news“, al intepretărilor incorecte şi al exceselor să revină, îndeobşte, Rusiei, Chinei, Iranului - mai nou, sau zonei ultra-conservatoare populiste occidentale, ahtiate după teoriile conspiraţiei şi răstălmacirea realităţilor.

Iată că moda se întinde, mai nou, şi în zone mult mai “curate” ale spectrului politic şi geografic, în zona de cercetare, analitică şi de expertiză a Uniunii Europene. Cum am putea interpreta altfel ceea ce s-a întâmplat cu ultimul sondaj al ECFR – European Council of Foreign Affairs, cu sediul la Paris, a cărui concluzie – forţată evident – este că avem o criză a puterii americane şi că Europenii sunt suspicioşi şi reticenţi pe alegerile americanilor, de unde concluzia că este nevoie de o nouă relaţie transatlantică, că UE nu va urma SUA în rivalitatea cu China (ba nici măcar cu Rusia) şi că UE are nevoie de o armată proprie şi de apărare comună. Ideile transpar din agenda franceză la UE, dar acest lucru nu explică de ce autori prestigioşi precum  Ivan Krastev sau Mark Leonard ar semna aceste concluzii, într-un articol publicat la 19 ianuarie 2021, când ele sunt rezultatul evident al unor erori şi intepretări neavenite care frizează spaţiul fake news-ului, cu iz european. Sau mai degrabă europo-centrist, am spune noi, cu iz anti-atlantist.

Instrumentarul alterării cercetării legitime sociologice şi de relaţii internaţionale

Articolul discută despre sondajul de opinie realizat de ECFR în noiembrie 2020, în cea mai mare parte, în 11 ţări. Deşi fundamentul este acela de a arăta că nu mai există diviziunea lui Rumsfeld între Noua şi Vechea Europă, că ea s-a transformat în secvenţierea a 4 „triburi” care se regăsesc în interiorul fiecărei societăţi europene, rezultatele probează contrarul sau, eventual, menţinerea unei diviziuni Est-Vest – chiar dacă chestionarele cuprind doar două state din flancul estic, Polonia şi Ungaria – şi, eventual, marchează diviziunea atlantism-europocentrism în sânul Europei Occidentale, fosta Veche Europă. Celălalt deziderat transparent ţine de anunţul că, în ciuda sosirii la Preşedinţia SUA a lui Joe Biden, europenii sunt neîncrezători în alegerile americanilor.

Studiul făcut în 11 ţări este din start debalansat pentru o concluzie ce vizează diviziunea Est-Vest din cauza prezenţei a doar două state din Europa Centrală - Ungaria şi Polonia – dar  cu includerea Marii Britanii(despre care era cunoscut la ora studiului că a ieşit din UE) şi Suediei, singurul stat non NATO din studiu. Dar nemulţumirea fundamentală şi erorile din spaţiul metodologic vizează câteva nivele succesive de abordare: mai întâi erori  sociologice (voite le-aş numi eu) – la nivelul formulării întrebărilor şi a opţiunilor între care respondenţii trebuie să aleagă; apoi erori de interpretare, acolo unde referirile nu au nimic de a face cu rezultatele sondajului însuşi, erori de analiză, când susţinerile celor care analizează sondajul se despart de conţinutul sondajului, respectiv fac “artă cu intenţie" - trag concluzii forţate sau de-a dreptul incorecte, formulate pe baza categoriilor de erori deja subliniate, care nu au nimic de a face cu opţiunile sondate ale europenilor întrebaţi.

Autorii comentariilor, analişti şi experţi semnatari ai articolului, adaugă de la ei idei premeditate, preconcepţii şi opţiuni personale prin care dirijează cititorul dincolo chiar de concluziile sondajului. (Trec aici peste diferenţele de eşantioane sondate la state cu relevanţă şi număr distinct de cetăţeni, deci ponderi diverse în cadrul UE şi pretenţia de a reprezenta “opţiunile europenilor”).

Să le luăm pe rând:

Autorii introduc conceptul de “state membre cheie” sondate pentru a explica, indirect(şi neconvingător) de ce sondajul ar reprezenta Europa, cum pretinde, chiar dacă nu e făcut în toate statele şi nici nu reprezintă eşantionul necesar pentru a intra într-un sondaj relevant. Aici se află prima eroare metodologică, cea a selecţiei eşantionului şi a statelor chestionate, fapt ce face irelevante multe dintre întrebări şi mai ales concluzii.

A doua eroare fundamentală este introducerea de opţiuni şi păreri personale printre elementele de analiză a unui sondaj sociologic, amestecând faptele – rezultatele sondajului, analiza bazată pe argumente cu păreri şi opţiuni ale celor ce prezintă sondajul. În această categorie se înscriu afirmaţiile trecute la concluzii:

• Europenii sunt bucuroşi cu alegerea lui Biden, dar nu au încredere în votanţii americani – comentariu/titlu de fragment/concluzie
• Există consecinţe geopolitice ale slăbiciunii americane – Comentariu pe post de concluzie şi subtitlu al prezentării
• Opinia publică va avea un rol mai mare în relaţia SUA-UE şi trebuie luată în consideraţie – comentariu pe post de concluzie.

(Ca să fim corecţi, textul încearcă o pseudo-analiză, susţine că opinia publică avea rol secundar în timpul războiului rece în relaţia transatlantică – raison d’etat şi politica elitelor. Acum relaţia transatlantică e privită mult mai puţin existenţială de ambele părţi ale Atlanticului (???), şi a fost politizată. – Argumentul afirmaţiei este evoluţia bursei americane!?! – fără nici o legătură cauzală cu concluzia noastră)

• Sunt diferenţe între europeni în privinţa modului în care văd raportul UE faţă de SUA: ele sunt legate mai mult de percepţia despre puterea SUA decât de preocuparea despre valori. – afirmaţie/opinie fără suport faptic în sondaj.
• “Mulţi europeni” “par” să fie în dubiu că America va reveni la conducerea afacerilor globale, aşa cum a spus-o Biden. – afirmaţie chiar contrazisă explicit de către sondaj.
• CONSECINŢELE POLITICE ALE SLĂBICIUNILOR AMERICANE – titlu, afirmaţie, fără legătură cu sondajul propriu zis, fără a fi măsurată în vreun punct opinia despre slăbiciunile americane percepute de “europeni”.

Neclartăţi, confuzii, grupări nepotrivite, greşeli logice şi de opţiuni, erori sociologice fundamentale, de chestionar

La aceste capitole, ne vom întrepta direct către sondajul de opinie pentru a vedea erorile de natură sociologică, pe dimensiunea formulării întrebărilor şi a prezentării opţiunilor dirijate, inclusiv prin confuzia voită creată în lectura celor chestionaţi, alteori în dirijarea răspunsurilor prin îngustarea câmpului opţiunilor posibile.

Rezultate validate:

1.Alegerile americane aduc o schimbare majoră, în sens pozitiv, pentru ţară şi UE, tot pozitivă dar mai puţin relevantă pentru familia fiecărui european.

Întrebare corectă, relevantă, interesantă şi diferenţa între familie, ţară şi UE ca actor.

2.Alegerile americane în opţiuni alternative:

Aici încep primele probleme. În primul rând pentru că avem o confuzie şi neconcordanţă de rezultate între două opţiuni succesive:

• Am încredere în americani că fac alegerile bune 42-19%
• După ce au votat cu Trump, americanii nu sunt de încredere rezultat 32-27%(cu 34% nu optează şi 7% nu ştiu, nu răspund). Cele două nu sunt corelate şi nici nu există o intepretare explicativă a neconcordanţei. Fie europenii susţin că au încredere în alegerile americanilor, primul răspuns, fie consideră că nu sunt de încredere pentru că au votat cu Trump.

Şi pentru răspunsul al doilea oricum interpretarea e vădit forţată. Nu poţi trage concluzia într-o direcţie când avem o pluralitate de opţiuni, relativ egale, între cei care nu se pronunţă – 34%, cei care cred că sunt de încredere americanii în continuare – 27% şi cei care consideră că nu sunt – 32%. Aici concluzia ar fi că nu există o opţiune clară a europenilor chestionaţi în sondaj, nicidecum că susţin că americanii nu sunt de încredere după alegerea lui Trump. Mai mult, când o întrebare e banală şi nespecifică iar o alta conţine numele lui Donald Trump, a doua e alterată, pentru că măsoară şi încrederea în Trump. E eroare metodologică evidentă! Nu mai spunem că celelalte 3 opţiuni din pachet conţin tot numele lui Trump şi dirijează opţiunile în spaţiul negativ.

• 19%-62% consideră că America era pe drumul bun cu Trump!!!
• Identitatea preşedintelui afectează serios relaţia cu SUA!
• Lumea e într-o stare mai proastă din cauza preşedinţiei lui Donald Trump!

3.Ca şi punctul b de la întrebarea 2, întrebarea 3 vine şi ne arată devierile şi aberaţiile întrebării şi ale concluziei că Nu ne putem încrede în americani, notând pe state rezultatele:

a.Germania-53-15%!!!

b.Suedia 36-26% cu regula treimii care nu se pronunţă

c. UK 35-24%

Dar şi:

d. Portugalia 30-29%

e. Spania 28-31%

f. Franţa 26-29%

g. Olanda 25-26%

h. Italia 28-30%

Şi

i. Polonia – 23-32%

j. Ungaria 19-36%

Rezultatele subliniază foarte clar diviziunea Est-Vest, noua-veche Europă – combătută de studiu. În plus, apare echilibrul de confuzie de o treime pro, o treime contra şi o treime nu se pronunţă, fapt care anulează concluzia, marcând opţiunea statelor euroatlantice. În fine, avem sursa debalansării (infimă, irelevantă) a rezultatului, care este dat de Germania, cu precădere (UK şi Suedia au diferenţă de 10% dar menţin confuzia şi regula treimii celei mai mari care nu se pronunţă).

4. Sistemul politic American e stricat.

Susţinerea analizei sondajului e interesantă, când vorbeşte despre faptul că există încredere în UE, chiar în creştere, de la 46 la 48%. În plină pandemie. Remarcabil! Apoi reţine un contrast: în Sudul Europei, cetăţenii consideră că sistemul politic european e stricat. În Nord, din contra, că sistemul e bun! Nu ştiu de unde vin datele, dar cred că intepretarea ar trebui legată de pandemie şi de impactul major al acesteia în state precum Spania, Italia, Franţa, afectate deja de criză economică şi de deficite importante, inclusiv în ceea ce priveşte ieşirea din regulile europene de la Maastricht chiar înainte de pandemie. Analiza notează că e vorba despre percepţia faţă de sistemul din propria ţară şi că, în cazul Poloniei, Ungariei şi Portugaliei, încrederea în UE vine de la salvarea alunecărilor din propriile ţări.

Când ajungem la opinia despre sistemul American, concluzia este unanimă: Sistemul American este stricat!!! 61-27%. Pe ţări, însă, concluzia nu e unanimă, şi arată în Noua Europă:

• Polonia – 24-58%
• Ungaria – 28-56%

În statele din vestul Europei:

• Germania, Danemarca, Olanda – 67-71%

Şi Marea Britanie, care nu mai este stat UE, 81-9%, cifre care afectează fundamental media celor 11 state alese.

5. America lui Biden mai preocupată de problemele interne decât de cele internaţionale

Aici avem de a face cu un adevărat fals, o intepretare răuvoitoare şi neconformă a rezultatelor sondajului făcut.

Concluzia formulată este că “51 % din respondenţi nu sunt de acord că Biden va rezolva şi problemele interne şi pe cele externe” – concluzia nu rezultă de nicăieri, formularea în sine este foarte chisnovatică, mai mult, sondajul arată un rezultat contrar pentru că analiştii adună opţiunea explicită cu procentele celor care Nu ştiu/nu răspund. În orice caz, întrebarea în sine este complet nepotrivită şi tricky, misleading, pentru că stâneşte confuzie şi lipsesc alternativele. Aici sunt două alegeri posibile, deşi e vorba de doi indicatori autonomi suprapuşi, ceea ce dă naştere la 4 alternative teoretice. Respondenţii sunt puşi să aleagă între următoarele afirmaţii:

• SUA preocupată de probleme interne, nu va avea timp de problemele globale
• SUA este mai aproape de a rezolva propriile probleme şi să investească în problemele globale – climate change, Orientul Mijlociu, relaţiile cu China, securitatea europeană – numite!

Avem de a face cu două teme distincte. Nu sunt contrapuse. Nu există toate variantele. Formularea celei de a doua opţiuni este de-a dreptul nepotrivită, mai ales că introduce şi explicitează unele dintre problemele globale în care SUA ar investi, deşi la prima opţiune nu apar asemenea detalii. Pe fond e vorba despre teme interne şi teme externe, cu 4 variante teoretice: SUA investeşte în teme interne, nu în externe, SUA investeşte în externe, nu în interne, SUA investeşte şi în teme interne, şi în teme externe, SUA nu are bani/nu investeşte nici în teme interne, nici în teme externe. Lipsesc opţiuni şi cele două alternative păstrete nu sunt opuse, ultima e formulată ciudat, poate induce confuzie şi dirija răspunsurile.

Chiar şi aşa, rezultatele NU PROBEAZĂ afirmaţia anterioară din text – concluzie nevalidată, deşi e folosită extensiv, ca şi cea de la întrebarea precedentă.

În fapt: majoritatea în toate ţările privilegiază varianta a doua faţă de prima(non răspunsurile nu se iau în consideraţie, în nici un caz nu se adaugă la varianta perdantă!!!), adică va soluţiona şi probleme interne, şi pe cele externe. Doar la Olanda şi UK răspunsurile sunt aproximativ egale (40-39%; 41-38%) Altfel cifrele sunt în jur de 50% pentru a doua variantă, iar media 49-31% arată contrarul concluziei susţinute!

6.China versus SUA: China va depăşi SUA în 10 ani - 59-19%

Aici avem o convergenţă de opinii, cu 79% Spania, 72% Portugalia şi Italia, mergând până la 48% Ungaria şi Danemarca.

7.SUA sau UE. Cine ne apără.

Avem din nou o întrebare ciudată, care intră la capitolul erori sociologice de formulare a chestionarului. Cele două opţiuni sunt:

• Europa nu poate întotdeauna să se bazeze pe SUA, trebuie să investească în propriile capabilităţi
• SUA va proteja întotdeauna Europa, nu trebuie să ne batem prea tare capul de propriile capabilităţi

Sunt două afirmaţii combinate, din nou, cu doi indicatori independenţi, şi lipsesc formule de răspuns. Şi aici formulările sunt discutabile şi inegale, dar pe fond, e vorba despre implicare sau nu a SUA şi investirea sau nu în capabilităţi proprii. Teoretic ar fi 4 opţiuni,  între care lipseşte cea mai evidentă şi mai clară: Europa se poate baza pe SUA dar trebuie să investească în propriile capabilităţi! O opţiune deja formulată prin Defense pledge a NATO încă din septembrie 2014, investirea a 2% din PIB pentru Apărare. Pe această componentă, trebuie să investim în propriile capabilităţi, a mizat peste 60% din populaţie, nicidecum pe varianta că nu avem de investit! Dar lipsind opţiunea, răspunsul s-a contabilizat anapoda, ajutând arta cu intenţie a autorilor.Faptul că aici e o eroare intenţionată şi forţată rezultă din interpretarea tendenţioasă a studiului(notată şi drept Unul dintre cele mai şocante rezultate!):

“Nu pot să se bazeze întotdeauna pe SUA, de aceea TREBUIE SĂ INVESTEASCĂ ÎN APĂRAREA EUROPEANĂ!!!” FALS!!!

Niciodată întrebarea nu vorbeşte despre apărarea europeană. Investiţia e în PROPRIILE CAPABILITĂŢI, adică cele naţionale. Cum nu au avut de ales şi varianta evidentă de răspuns, a rămas că Europa nu se poate baza pe apărarea de către SUA ca dominantă! – UN ALT FALS!

De fapt, cetăţenii au intepretat corect că trebuie să investească în propria apărare, fie că există sau fie că nu mai este SUA să-i apere, deci să participle la apărarea comună. Aşa trebuie interpretată corect întrebarea, iar chiar intepretarea rezultatului este vădit tendenţioasă.

8. Avem nevoie de ajutorul SUA pentru apărarea în faţa unui atac străin?

Întrebarea e foarte clară, răspunsurile fără cusur. Dar avem de a face cu CEA MAI MARE EROARE DE INTERPRETARE, ca să nu spun de-a dreptul cu cel mai evident FAKE NEWS al acestui sondaj!

Rezultatele arată, cu 48-31% în Germania şi 50-33% în Franţa şi crescând până la 77-15% în Polonia şi 67-21% în Ungaria, că statele europene au nevoie de sprijinul american - “în mare măsură” – 10-44% - sau “într-o măsură decentă” – aici cu răspunsuri între 38-50%.

Intepretarea făcută de ECFR este inacceptabilă: studiul susţine că a avut loc o schimbare de percepţie în materie de percepţia ameninţării, la nivel european, în mod specific în Germania, “care se apropie de Franţa, ţara cu cea mai puternică armată europeană şi care propune de mult integrarea apărării europene”. Argumentul: doar 10% din germani şi francezi cred că au nevoie în mare măsură de sprijinul american pentru apărarea proprie(???), şi doar Polonia rămâne cu 44%! În afara creşterii relaţiilor economice cu China, “mai mult de jumătate din publicul german nu consideră armata americană drept o garanţie existenţială de securitate”.

Încă o dată, nicăieri în întrebare nu se vorbeşte despre garanţie existenţială de securitate, iar ca să-i iasă cifrele pentru “arta cu intenţie”, autorii care interpretează cercetarea adună şi non răspunsurile pentru a ajunge la o majoritate falsă şi la o interpretare profund eronată!

9. Europa între SUA şi China

Dacă ar fi o neînţelegere între SUA şi China, ce aţi dori să facă ţara dvs?

• Între 50 şi 66% să rămână neutră.
• Să ia partea americanilor 13-35%
• Să ia partea chinezilor între 2-10%

Diferenţa este unanimă în favoarea americanilor - între 32% în plus în Danemarca, Polonia şi Marea Britanie cu +24%, respectiv restul statelor cu între +8% Germania şi +18% Franţa.

Intepretarea studiului? SUA şi UE nu vor forma un front unit în faţa Chinei, americanii vor decuplarea de China şi îndiguirea acesteia iar europenii(cu precădere germanii) speră să aducă China la sistemul bazat pe reguli.

Nu are sens să mai repetăm că întrebarea nu vorbeşte despre aşa ceva – front unit, îndiguirea Chinei – şi că interpretarea răspunsului merge mai degrabă în sensul că, chiar dacă îşi doresc să nu fie atraşi într-un conflict între SUA şi China, europenii susţin cu precădere SUA şi în foarte mică măsură China într-o dispută bilaterală. Parcă sună altfel, aproape opusul a ceea ce ne spune ECFR.

10. Europa între SUA şi Rusia

În cazul unui dezacord între SUA şi Rusia, între 45-68% ar dori să rămână neutri, între 13-40% ar fi de partea Americii – Danemarca şi Polonia în prim plan, Germania şi Ungaria la coada listei – dar cu diferenţe în favoarea sprijinului pentru SUA între +37% - Danemarca şi +4% Ungaria. În favoarea Rusiei s-ar alătura între 2-10% dintre europeni, cei mai puţini din Marea Britanie şi Danemarca şi cei mai mulţi din Italia şi Olanda, urmate de Franţa, Germania şi Ungaria. Pe acelaşi model ca în cazul disputei cu China, interpretarea ECFR este că “în nici o ţară nu ar lua partea SUA”. Din nou, poziţia neutră e interpretată împotriva SUA!

11. Cel mai bun partener, SUA sau Germania?

Studiul menţionează că, pentru că nu mai au încredere în SUA (fals, am văzut anterior !!!) europenii se uită mai mult unul la altul. De aici, întrebarea dacă Berlinul înlocuieşte Washingtonul?(aici se vădeşte din nou intenţia, rezultatul întrebării anterioare nefiind scontat înainte de a formula întrebările sondajului pentru a adăuga o asemenea întrebare). Europa se rupe în două (Germania e singura care ar prefera între parteneri pe primul loc Franţa!) şi decide între pro-europeni – Franţa, Spania, Danemarca, Olanda, Portugalia şi Ungaria - care vor relaţii mai apropiate cu Germania şi Marea Britania, Polonia, Italia şi Suedia mai aproape de SUA. E vorba despre relaţii, nu despre armată, apărare sau securitate. 

După mine, opţiunea cea mai corectă este ambii. Cel puţin pentru Europa centrală şi de Est, alegerea naturală e Germania ca partener economic, SUA ca partener în apărare şi securitate. Sigur nu Franţa! 

Marea teorie a celor 4 triburi şi Noul Atlantism  

Marea găselniţă a studiului este respingerea împărţirii între Noua şi Vechea Europă, a lui Kagan, şi susţinerea că există, de fapt, 4 opţiuni combinate care ar rezulta din percepţia despre sine(UE) şi despre celălalt(SUA). Interesant, o inovaţie, dar şi o forţare, după cum am văzut, pentru că se bazează pe premise false, ce nu rezultă din studiul sociologic.  

E interesant cum s-a făcut agregarea. De unde rezultă cifrele. Ce întrebare a fost pusă pentru a avea rezultatele citate. Dacă la bază stau indicatori agregaţi, ar putea fi o idee de studiat, în funcţie de relevanţa agregării.

Susţinerea este că diferenţele între Noua – Veche Europă nu mai există, limitele s-au şters, avem mai multă convergenţă.

Studiul identifică Patru triburi, care văd diferit funcţionalitatea propriilor sisteme/cel european, eficacitatea modelului american, puterea politică, economică şi militară a lumii. Fiecare trib ar avea reprezentare în fiecare ţară din cele sondate: Europa, Declin, Occident, America şi alţii – ca diviziuni, în ordinea procentelor respective - 35, 29, 20, 9 şi 7%. Încă o dată, aici lipseşte forma de agregare, întrebarea eventuală, etc. Chiar pe asemenea date, Occidentul rămâne dominant – SUA plus UE plus Occident nediferenţiat – faţă de Declin – 29%. Occidentul transatlantic este formula de agregare.

Pe ţări, în mod ciudat, interpretarea e şi mai discutabilă:

Ungaria, Polonia susţin între 48-50% Occident – efectul transatlantismului. Dacă adăugăm şi opţiunea pro- America, avem majoritatea dominantă de peste 60% a Noii Europe!.

Danemarca, Germania, Olanda, Suedia au cifre înregistrate între 50 şi 60% pro-europenism. E gruparea europo-centristă.

Marea Britanie – optează 40% pentru UE, după cei 42% care înregistrează Declinul – rezultat direct al Brexitului.

Declinul e resimţit mai degrabă de Franţa, UK, Spania, Italia – 36-43%, principala opţiune a cetăţenilor acestor state. Sunt, nu întâmplător, cele mai lovite de Pandemia primului val, măsurată în noiembrie.

Pro-americani “puri” avem 22% Italia, în rest sub 12% - rezultate care măsoară în mai mare măsură nemulţumirea faţă de Trump, fapt care nu se mai poate reflecta pe încrederea în America de mâine. O demonstrează sondajele.

În fapt, teza celor patru triburi este nesusţinută de fapte şi rezultate statistice. Considerăm că avem aceeaşi împărţire majoră, chiar şi pe aceste rezultate discutabile:

Noua Europă: În Occident avem încredere. Nu ne puneţi să alegem. Cel mai mult pro-americanism. Occidentul unit.

Vechea Europă: majoritară pro-UE, dar şi aici cu o falie atlantistă versus cea europo-centristă.

Studiul mai susţine, în concluzii, nevoia unui Nou atlantism European. La bază este aserţiunea că America nu mai poate avea ambiţia de a rămâne singura superputere. Geoeconomia devine cea mai importantă, de aceea Occidentul trebuie să lucreze cu regimuri politice care nu îmbrăţişează valorile şi normele Americii(o concluzie ciudată faţă de internaţionalismul şi opţiunile anunţate ale lui Biden). Revenirea la internaţionalismul lui Obama nu mai e posibilă, mai afirmă autorii, din cauza faptului că America nu este de încredere(concluzie falsă, am văzut-o, dar utilizată pe tot parcursul concluziilor) şi nu mai are puterea să reaşeze lumea – din nou o opinie strecurată între analize ale sondajului. “Alianţele se bazează pe interese şi valori, dar se rup din cauza stării de spirit a partenerilor”, ni se mai spune în pledoaria pentru aşa numitul „nou atlantism”.

Studiul ne mai spune faptul că rămâne relevant optimismul europenilor faţă de perspectiva relaţiei transatlantice, după alegerile din Statele unite. Dar europenii sunt sceptici în legătură cu un nou Război Rece cu China. Îşi doresc propriul drum decât să se aşeze în spatele Americii în războiul cu China. “Europenii îşi doresc o Europă mai suverană şi autonomă”, se notează fără nici o legătură cu datele cercetării sociologice. Dacă liderii vor mai degrabă să joace un rol mai important în politica globală, europenii îşi doresc un drum spre neutralitatea între SUA şi China. Nu vor să intre în lumea bipolară de mâine,(SUA-China – n.n.) ci vor să rămână în competiţia de Mare Putere. Aici opinia publică va avea un impact major asupra elitelor – din nou afirmaţie fără suport sociologic.

Pentru conformitate, materialul analizat: