Un fost inginer Fiat a creat un dispozitiv de blocare a transmiterii coronavirusului în interacţiunea apropiată dintre oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mario Palazzetti, un fost inginer Fiat care acum cincizeci de ani a proiectat sistemul de frânare ce a contribuit la reducerea accidentelor rutiere fatale, a inventat un dispozitiv care speră să reducă răspândirea Covid-19, relatează Agerpres care citează Reuters.

Supranumit Mr. ABS datorită sistemului de frânare anti-blocare pe care l-a proiectat, fostul inginer al Centrului de Cercetare Fiat, în vârstă de 84 de ani, a conceput un dispozitiv de dimensiunea unui ibric electric, ce creează curenţi de aer locali cu scopul de a limita circulaţia picăturilor minuscule expulzate de oameni în timpul vorbirii - ceea ce ar contribui la limitarea răspândirii COVID-19.

''L-am numit Biostopper şi este folosit pentru a crea un câmp aerodinamic, astfel încât toată respiraţia pe care o emite o persoană când vorbeşte să se întoarcă la ea'', a explicat el, potrivit Agerpres.

Palazzetti a început să lucreze la dispozitiv acum două luni gândindu-se la un mod de a gestiona dificultăţile distanţării sociale în şcoli, birouri, baruri, restaurante în condiţiile unei pandemii accelerate în întreaga lume.

„Conceptul este simplu, ambiţia noastră nu e să ucidem virusul, ci să reducem distanţa dintre oameni într-un mod sigur. Ne concentrăm pe vorbit, întrucât strănutul ar presupune un sistem mai invaziv”, a spus acesta care a dezvoltat iniţial dispozitivul pentru o interacţiune apropiată între două persoane. El a spus însă că poate fi folosit şi pentru grupuri mici de persoane.

Fostul inginer colaborează pentru testarea şi dezvoltarea dispozitivului cu Universitatea Politehnică din Turin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite