Un fost ofiţer elveţian este judecat pentru că a luptat împotriva grupării Stat Islamic, punând în pericol neutralitatea Elveţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johan Cosar nu a plecat în Siria ca să lupte pentru Statul Islamic, ci să lupte împotriva grupării teroriste. Acum, fostul ofiţer al Armatei elveţiene va fi judecat într-un tribunal militar pentru fapta sa, transmite BBC.

Cosar este acuzat că s-a alăturat unei armate străine, astfel subminând neutralitatea şi securitatea Elveţiei. Fostul ofiţer nu încearcă să-şi ascundă acţiunile şi spune că este mândru de ceea ce a făcut.

„Legea interzice lupta în numele unei forţe străine,” a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei. „Cine anume este acea forţă este irelevant,” a adăugat ea.

Johan Cosar s-a năcut în Elveţia şi este cetăţean elveţian. Însă bunicii săi au rădăcini siriene şi familia Cosar este membră a comunităţii creştine siriace.

Acum în vârstă de 37 de ani, Cosar spune că iniţial a călătorit în Siria pentru a lucra ca jurnalist independent, însă atunci când a văzut că grupările islamiste avansau către comunităţile creştine, a simţit că nu are altă opţiune decât să le apere.

El a ajutat la fondarea Consiliului Militar Siriac şi a recrutat oameni în numele său, pe care i-a învăţat abilităţile militare deprinse în Armata elveţiană, printre ele numărându-se antrenamente de folosire a armelor şi crearea punctelor de control. În toiul luptelor, fostul ofiţer avea sub comandă în jur de 500 de bărbaţi.

Încălcarea neutralităţii Elveţiei

Când s-a întors în Elveţia, Cosar a fost arestat. Intrarea într-o armată străină fără permisiunea explicită a guvernului este interzisă sub Codul penal militar elveţian.

Există motive istorice întemeiate pentru o astfel de lege: timp de sute de ani, tinerii elveţieni au părăsit ceea ce era pe atunci ţara lor săracă, pentru a lupta peste hotare. Mercenari elveţieni erau recrutaţi de către Napoleon, Spania, Olanda şi chiar şi Marea Britanie. Însă odată ce Elveţia s-a afirmat ca o ţară neutră, guvernul său a decis că nu ar fi potrivit ca bărbaţii elveţieni să lupte pe diferite fronturi ale războaielor europene şi a interzis această practică.

În ziua de astăzi, singurele trupe militare elveţiene legale de peste hotare sunt cele din Garda Elveţiană Pontificală.

Cosar a sugerat că ar merita o medalie, nu un proces, pentru că „lupta împotriva terorismului”, salvând minorităţile creştine din Siria de la ceea ce el consideră că ar fi fost o moarte sigură.

 

Atmosferă relaxată

Există semne că instanţa ar putea fi indulgentă. Atmosfera din sala de judecată din prima zi a procesului a fost relaxată. Johan Cosar, care riscă trei ani de închisoare, speră că judecătorii vor fi convinşi de faptul că motivele sale au fost onorabile, pentru că „lupta pentru o cauză dreaptă.”

Însă Guvernul elveţian nu vrea să transmită un mesaj care să spună că a lupta în războaie străine va fi tolerat, indiferent cât de „onorabilă” ar fi acţiunea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite