Un nou partid de extremă-dreapta apare pe scena politică din Germania. Logo-ul va fi un fost semn secret al naziştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andre Poggenburg a decis să înfiinţeze un nou partid de extremă dreapta                FOTO: blacknews.com
Andre Poggenburg a decis să înfiinţeze un nou partid de extremă dreapta                FOTO: blacknews.com

Un politician din Germania, fost membru al partidului de extremă-dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), va înfiinţa un nou partid care va avea drept logo un simbol folosit de naziştii austrieci ca semn secret, în anii '30, informează The Guardian.

Andre Poggenburg a demisionat din postul său de lider regional al partidului „Alternativa pentru Germania” anul trecut, după ce i-a numit de turci „şoferi de cămile”, iar pe imigranţii cu dublă naţionalitate „o adunătură fără adăpost pe care nu ne-o mai dorim”. Şi-a anunţat demisia din partid printr-un e-mail pe care l-a trimis conducerii la începutul acestei săptămâni, scrie The Guardian. 

În e-mail, Poggenburg şi-a criticat fostul partid pentru că se îngrijorează prea mult în legătură cu posibilitatea de a fi pus sub supraveghere de inteligenţa germană. De asemenea, politcianul a declarat pentru ziarul ”Welt” că s-a opus unde „turnuri spre stânga” a AfD care şi-a petrecut ultimele luni descotorosindu-se de elementele extreme într-o încercare de a părea mai moderat.

„Din nefericire, felul în care s-au dezvoltat lucrurile în interiorul AfD în ultimele săpătămâni şi luni a arătat că nu mai e chiar clasa mea politică”, a scris Poggenburg în mailul adresat conducerii partidului, citat de cotidianul britanic. 

Noul său partid, „Trezirea patrioţilor germani” ( Aufbruch der deutschen Patrioten) va folosi ca logo o albăstrea pe fondul steagului Germaniei. Floarea era folosită ca simbol de naţional-socialişti în anii 30 ai secolulului trecut, în Austria, înainte ca naziştii să ajungă la putere. 

albastrea logo partid extrema dreapta ADP foto facebook

Albăstreaua a fost folosită drept simbol secret de către naţional-socialişti în anii 1930, în Austria. Foto Facebook

Poggenburg a mai fost ţinta unor discuţii aprinse pentru folosirea unui vocabular specific perioadei naziste. Acesta va avea alături de el cel puţin doi colegi din fostul partid, pe Egbert Ermer şi pe Benjamin Przybylla. Debutul electorat al partidului ar urma să aibă loc odată cu alegerile regionale din această toamnă, din Saxonia, Thuringia şi Brandenburg. Politicianul a mai declarat că nu vrea ca noul său partid să concureze cu AfD, propunându-şi ca noul partid „să rămână cu poziţionarea de succes a AfD de  acum aproximativ doi ani şi să nu aibă o turnură vizibilă de stânga”. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite