Europa

articolul anterior articolul urmator

Un oraş polonez pierde fonduri europene şi norvegiene de 8,8 milioane de euro pentru că s-a declarat „zonă liberă de LGBT“

67
29 Jul 2021 16:00:47
Autor: Viorica Marin

Oraşul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obţine fonduri europene şi norvegiene în valoare totală de 8,8 milioane de euro după ce a adoptat o rezoluţie prin care se declară ''zonă liberă de LGBT'', informează presa poloneză.

 
Alte circa 100 de municipalităţi poloneze s-au declarat începând din 2019 ''zone libere de LGBT''. În prezent mai sunt circa 90, după ce între timp unele au renunţat la acest demers în urma ameninţărilor Comisiei Europene că le va suspenda fondurile europene.
 
Primarul din Swidnik a declarat că decizia luată de administraţia sa reprezintă o ''poziţie, nu o opoziţie'' şi a criticat acţiunea Comisiei Europene de a sancţiona economic o asemenea hotărâre.
 
În schimb, opoziţia liberală a trimis administraţiei oraşului ''facturi'' cu fondurile pierdute, cerând membrilor acesteia ''să plătească din propriul buzunar'' sumele cu care ar fi trebuit să fie cumpărate maşini pentru poliţia locală şi să se construiască un nou centru civic şi o piaţă ecologică.
 
Liderul partidului conservator polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a avertizat că ''ideologia LGBT'', pe care a descris-o drept o ''mişcare din import'', ''ameninţă identitatea noastră, naţiunea noastră, existenţa ei şi statul polonez''. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

67 Comentarii

Ludwig
29.07.2021, 16:04:03

Foarte bine, popii polonezi sa se calmeze.

+9 (87 voturi)
Goguţă
29.07.2021, 16:08:28

au renunţat la acest demers în urma ameninţărilor Comisiei Europene că le va suspenda fondurile europene. Deci cine vrea fonduri europene trebuie sa intoarca spatele ....

-54 (78 voturi)
Nicolae Lazar
29.07.2021, 16:42:53

Ar fi bine sa se infiinteze un stat LGBT pe modelul Israel si toti legebeteii sa se mute acolo.

-57 (79 voturi)
Stefan din Nord
29.07.2021, 16:53:52

Deci A INCEPUT Santajul banilor Parafrazand o zicala inteleapta Nu poti fi si cu banii in punga si cu rozeta intacta Trebuie sa alegi .

-66 (86 voturi)
imsi2 imsi2
29.07.2021, 16:54:08

Deci unde i liberul arbitru si libera exprimare ? Nu cinti cum vrem noi canci bani ! Nu conteaza de exemplu ca scolile sau spitalele vor suferi. Asa se nasc martirii ma bruxelezilor! N aveti grija ca va vor iesi chestiile astea pe nas.

-59 (81 voturi)

Vezi toate comentariile (67)

Modifică Setările