Primar italian, furios pe navele de croazieră cu suspecţi de coronavirus: „Nu vreau turişti care să-şi care valizele aici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Civitavecchia FOTO EPA-EFE
Primarul din Civitavecchia FOTO EPA-EFE

Primarul din Civitavecchia este revoltat după ce o navă de croazieră care a înregistrat un caz de coronavirus la bord a acostat miercuri în portul din oraşul său, iar alta ajunge vineri.

Edilul Ernesto Tedesco a încercat să împiedice sosirea navei Costa Victoria în port.

„Nu vreau turişti care să-şi care valizele pe aici”, a declarat el, furios.

Însă cererea sa a fost respinsă, iar nava, care a înregistrat un caz de conaminare cu coronavirus la bord, a acostat miercuri.

Ernesto Tedesco a venit apoi cu soluţia transferării tuturor persoanelor aflate la bord direct către Aeroportul Fiumicini din Roma.

Pasagerii au fost transportaţi în noaptea de miercuri spre joi cu şapte autocare.

O argentiniancă în vârstă de 63 de ani a fost debarcată pe insula Creta, în Grecia, după ce prezentase simptome de coronavirus. Diagnosticul a fost confirmat de medicii greci.

După aflarea veştii, cei 726 de pasageri au primit ordin să stea izolaţi în cabinele lor. Aceştia i-au cerut la rândul lor căpitanului să nu se îndrepte spre Veneţia.

„Mulţi pasageri de la bord au febră. Suntem foarte îngrijoraţi”, a declarat pentru AFP un turist olandez în vârstă de 78 de ani care a plecat în croazieră împreună cu soţia sa în vârstă de 74 de ani.

Exista „multă îngrijorare la bord”, a confirmat Rimal Shah, un britanic în vârstă de 56 de ani care călătoreşte împreună cu 18 amici din Londra, majoritatea septuagenari şi cu probleme de sănătate.

Turistul britanic spune că a cerut în repetate rânduri să anularea croazierei, dar nu a primit un răspuns pozitiv din partea companiei.

O altă navă de croazieră cu cazuri suspecte de coronavirus la bord, Diadema, se îndreaptă de asemenea spre Civitavecchia, unde ar trebui să sosească vineri. Circa 1.250 de persoane se află la bord şi sunt izolate în propriile cabine. Un pacient a fost debarcat de pe această navă la Dubai, la 13 martie, având simptome de coronavirus care s-au adeverit între timp. Cinci pasageri prezintă simptome de gripă, potrivit companiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite