Soldatul care şi-a ucis cinci colegi într-o fabrică de armament din oraşul Dnipro a fost reţinut VIDEO
0Poliţia ucraineană l-a reţinut pe soldatul Gărzii Naţionale care a deschis focul şi a ucis cinci persoane într-o fabrică militară, a anunţat nistrul de interne Denis Monastirski într-o postare pe Facebook.
UPDATE: Ministrul de interne Denis Monastirski l-a numit pe soldat drept Artem Riabciuk şi a spus că va suporta "cea mai strictă responsabilitate prevăzută de lege", scrie Agerpres.
Acesta a precizat şi că va fi înfiinţată o comisie specială pentru a investiga toate împrejurările care ar fi putut conduce la crimă.
Viceministrul de interne Anton Geraşcenko a declarat că ancheta se va concentra asupra motivului autorului crimei. "În primul rând va fi studiată chestiunea dacă militarul s-a confruntat cu presiuni psihologice în echipa" sa, a spus Geraşcenko.
De asemenea, anchetatorii vor investiga şi cum a reuşit soldatul să treacă examenul medical în urma căruia i s-a permis să aibă acces la arme.
Incidentul a avut loc joi în dimineaţa devreme la Dnipro, la fabrica de rachete Pivdenmaş. Poliţia îl caută pe soldatul care a deschis focul şi a fugit.
Un recrut în vârstă de 20 de ani a luat o armă-mitralieră şi şi-a împuşcat colegii în fabrica Construcţie de Maşini Iujmalş. Incidentul a avut loc în jurul orei 4:00. Conform informaţiilor disponibile, un soldat din serviciului de gardă a luat o puşcă de asalt AK-47 şi cartuşe, apoi a deschis focul. În camera de arme erau aproximativ 22 de soldaţi.
Doi dintre ei au reuşit să iasă în fugă în stradă şi să cheme poliţia şi o ambulanţă. Ulterior, atacatorul a părăsit locul faptei. Potrivit poliţiei, cinci persoane au murit şi cinci au fost rănite.
A fost declanşat planul „Sirena”. Soldatul nu a fost încă prins. Potrivit ultimelor informaţii, el a fost văzut pe strada Makarov.
Atacatorul este îmbrăcat în haine de camuflaj şi poate ascunde o mitralieră sub uniformă. Zona este izolată de poliţie şi patrulată. Echipa specială „TOR” îl caută. Cauzele incidentului nu au anunţate.