Un tribunal din Sofia obligă primăria să emită un certificat de naştere fiicei unui cuplu de lesbiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Tribunalul administrativ din Sofia a hotărât ca autorităţile municipale ale capitalei bulgare să emită un act de naştere pe numele unui bebeluş apatrid al unui cuplu de lesbiene originare din Bulgaria şi Gibraltar, anunţă avocaţii celor două mame, relatează AFP.

„Municipalitatea din Sofia (...) este necesar să emită un certificat de naştere bulgar care să indice numele titularului, data şi locul naşterii, sexul şi originea celor doi părinţi ai lui Sara”, anunţă într-un comunicat organizaţia de apărarea drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) Deychtvie, citând hotărârea justiţiei.

„Bulgaria nu poate refuza să recunoască faptul că Sara are doi părinţi pe motiv că legislaţia naţională nu prevede instituţia căsătoriei homosexuale”, subliniază tribunalul.

La naşterea sa, în 2019, în Spania, fata nu a putut obţine naţionalitatea spaniolă, pentru că niciunul dintre părinţi nu este spaniol.

Ea nu a putut deveni nici britanică, pentru că mama din Gibraltar nu s-a născut în această enclavă britanică, nici în Regatul Unit.

Legea bulgară prevede că orice copil născut dintr-un părinte bulgar are cetăţenia bulgară.

Cuplul s-a adresat, astfel, autorităţilor de la Sofia.

Însă municipalitatea a refuzat - nu din cauză că fata nu a fost născută în Bulgaria - să-i emită documente cu numele celor două mame, pe motiv că această ţară din Balcani nu recunoaşte cuplurile de acelaşi sex.

Reclamantele, blocate în Spania şi care doreau să călătorească în mod independent una faţă de cealaltă împreună cu copilul, au sesizat tribunalul administrativ din capitala bulgară.

Această jurisdicţie a consultat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a conchis că Bulgaria a încălcat drepturile fundamentale ale fetei.

„Statele membre (UE) au obligaţia să recunoască legătura de filiaţie care uneşte un nou-născut cu două mame şi să respecte (...) libertatea de circulaţie şi de sejur a cetăţenilor Uniunii Europene”, a tranşat, în decembrie, instituţia europeană.

Această hotărâre stabileşte jurisprudenţă, în contextul în care legislaţiile disparate ale statelor membre UE le dau bătăi de cap juridice familiilor cuplurilor de acelaşi sex.

Judecătorii de la CJUE au subliniat că „evocarea interdicţiei căsătoriei între persoane de acelaşi sex” în Bulgaria cu scopul de a-şi justifica refuzul „nu este conform drepturilor fundamentale garantate de Chartă”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite