Unanimitate pentru Srpska

Duminica trecută, 1,2 milioane de cetăţeni dintr-o mică regiune a Balcanilor au fost chemaţi să se pronunţe în cadrul unui referendum. Întrebarea care le-a fost pusă a fost: „sunteţi de acord ca 9 ianuarie să fie sărbătorită ca zi a Republicii Srpska?”. 99,81% au zis „da”.

Srpska e una dintre cele două entităţi care alcătuiesc Bosnia şi Herţegovina (BiH), un stat fragil, cu o arhitectură constituţională foarte complicată, decisă de Acordurile politice încheiate la Dayton în 1995. Tema consultării populare din 25 septembrie a stârnit mai multe dezbateri decât candidatura BiH la UE, depusă în februarie la Consiliul UE şi trimisă spre examinare, chiar zilele trecute, Comisiei Europene.

Referendumul despre ziua Republicii Srpska (RS) a fost convocat de Adunarea aleasă la nivelul entităţii, ca răspuns la o decizie a Curţii Constituţionale de la Sarajevo. Aceasta respinsese, în noiembrie trecut, ideea instituirii unei sărbători a RS. Argumentul a fost că 9 ianuarie e o dată importantă doar pentru ortodocşi. Într-adevăr, în calendarul bisericesc al sârbilor, în ziua cu pricina e slăvit Sfântul Ştefan. Cum Bosnia şi Herţegovina este o ţară cu o majoritate musulmană şi cu creştini de rit ortodox (vechi), dar şi de rit catolic (în cvasi-totalitatea lor – croaţi), judecătorii constituţionali au considerat că nu-i pot obliga pe toţi cetăţenii să recunoască 9 ianuarie ca sărbătoare naţională. Curtea a confirmat acum decizia din 2015, cerându-i lui Milorad Dodik, preşedintele RS, să nu ţină referendum.

Pentru sârbi, ziua cu pricina e, însă, foarte importantă, fiindcă e şi cea în care un anume Radovan Karadžić a fondat Srpska. Dodik nu a cedat presiunilor exercitate de Uniunea Europeană şi Statele Unite, care şi-ar dori un stat de drept bosnian. Celor care îi spuneau liderului sârb că o hotărâre a justiţiei trebuie respectată, el le-a zis că vocea poporului e mai importantă decât orice altceva. Celor care au afirmat că referendumul ar fi un prim pas către secesiune, Dodik le-a râs în nas. Celor care i-au reproşat că aruncă sute de mii de euro pe geam, politicianul de la Banja Luka le-a explicat că democraţia costă şi că sârbii trebuie să repare o eroare făcută la incitarea lui Bakir Izetbegović, liderul bosniac, membru al preşedinţiei colective, cel care a inventat argumentul: catolicii şi musulmanii nu pot să se bucure când ortodocşii sărbătoresc.

Dragan Čović, liderul croaţilor din Bosnia şi Herţegovina, a căutat un compromis: să stăm la masă şi să discutăm, poate se găseşte o soluţie în limitele legilor existente!, a zis el. N-a mers. Croaţii de la Zagreb au căutat, la rândul lor, sprijin la amicii lor europeni, pentru a-l convinge pe Dodik să cedeze. Comisarul Hahn, de pildă, i-a cerut ajutorul premierul Serbiei, Alexandar Vučić, rugându-l să-şi folosească influenţa pe care o are asupra liderilor de la Banja Luka. N-a mers nici asta. Mai ales că Dodik a avut un aliat important. E vorba despre Vladimir Putin. Acesta a blocat o decizie unanimă a Consiliului pentru Implementarea Păcii, format din 12 ţări şi abilitat de Acordurile de la Dayton să asigure respectarea ordinii constituţionale a BiH. Mai mult decât atât, cu trei zile înainte de data referendumului, preşedintele rus l-a primit pe Dodik la Kremlin. Pentru a discuta „probleme curente”...

Rezultatul referendumului era previzibil. Unii s-ar putea întreba, însă, în ce măsură cvasi-unanimitatea de la urne poate folosi la ceva...