Ungaria blochează acordul UE cu Africa. Viktor Orban, împotriva unei „societăţi deschise“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Ungaria nu va aproba noul acord comercial şi de dezvoltare al Uniunii Europene cu ţările din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP), pentru că acesta ar putea aduce mai mulţi migranţi în blocul comunitar. Anunţul a fost făcut de ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit Reuters.

Decizia Ungariei ar putea pune în pericol ani de negocieri menite să actualizeze vechiul acord cu ţările din ACP (Acordul de la Cotonou) cu noi dispoziţii privind protecţia mediului, drepturile omului şi migraţia.

"Toate propunerile noastre au fost eliminate de pe masă, astfel că nu vom semna acest acord'', a declarat Peter Szijjarto.

Viktor Orban, împotriva migranţilor musulmani 

Acordul include şi clauze care prevăd ca ţările din ACP să-şi recheme cetăţenii migranţi cărora le este respinsă cererea de azil în UE, dar în acelaşi timp deschide calea unei migraţii legale dinspre aceste ţări către UE, de exemplu prin vize sau reunificări familiale, lucru cu care Ungaria nu este de acord.

Viktor Orban a declarat într-un interviu în septembrie că Budapesta nu doreşte "o societate paralelă, ori o societate deschisă sau o cultură amestecată” create în UE de migranţii musulmani.

Peter Szijjarto a cerut ca UE să renunţe la "precondiţiile politice” în semnarea acordurilor comerciale. UE nu trebuie să asocieze comerţul şi economia cu chestiuni care nu au nimic de-a face cu vreuna dintre acestea, spune ministrul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite