Ungaria şi Polonia blufează. Angela Merkel ar trebui să-şi joace toate cărţile
0
La sfârşitul mandatului său de cancelar, Angela Merkel ar putea fi tentată să facă un compromis cu Polonia şi Ungaria în numele salvării acordului fiscal istoric, dar nu ar trebui, întrucât miza e mult mai importantă şi, contrar aparenţelor, UE are cărţile în mână, scrie Andreas Kluth, editorialist Bloomberg.
La summitul ce urmează a avea loc pe 10 decembrie şi până la 1 ianuarie când Portugalia preia preşedinţia rotativă a Consiliului European, Angela Merkel ar trebui să-şi joace toate cărţile.
De fapt, ameninţând cu veto-ul pachetului fiscal de 1,8 trilioane de euro (bugetul multianual şi fondul comun de stimulente financiare-corona prin emitere de obligaţiuni) Budapesta şi Varşovia încearcă să şantajeze UE, iar drept recompensă cer renunţarea la noul mecanism ce condiţionează fondurile de respectarea statului de drept.
Un mecanism care de altfel este este unul deja diminuat faţă de versiunile iniţiale, fiind declanaşat doar dacă o ţară membră comite un abuz flagrant în privinţa cheltuirii banilor europeni. Chiar şi aşa, Ungaria şi Polonia, anchetate pentru atentate la independenţa justiţiei şi la alte fundamente ale statului de drept, îl găsesc prea de tot.
Ca de obicei cele două guverne populiste profită de acest impas pentru propaganda lor anti-Bruxelles acasă. În narativele lor de domeniul absurdului, UE este descrisă ca imperiu opresiv de genul Uniunii Sovietice, Bruxelles-ul cautând să impună un stil de viaţă liberal care presupune între altele - potrivit partidului polonez de la guvernare Lege şi Justiţie - o agendă gay şi transgender ireconciliabilă cu cultura catolică poloneză.
Volumul şi tonul aduce aminte de reacţia Bruxellesului faţă de presa britanică în perioada care a dus la referendumul pentru Brexit, în 2016. „Polexit - Avem dreptul să vorbim despre asta”, este titlul de pe coperta recenta a unei reviste pro-guvernamentale.
Dar totul este doar fanfaronadă, pentru că în realitate Ungaria şi Polonia nu doar că depind de UE, ci au populaţii pro-europene, în timp ce conflictul actual e pus în scenă de o mână de autocraţi cinici în propriile scopuri, şi s-ar putea întoarce împotriva lor.
Cum stau lucrurile de fapt?
Să luăm bugetul şi stimulentele pe care le ameninţă cu veto: Polonia este de departe cel mai mare beneficiar al fondurilor europene, iar Ungaria este şi ea printre primii. Tot ele sunt printre principali beneficiari ai fondului de redresare pe care îl ţin blocat.
Ambele ţări au mare nevoie de aceşti bani. Ungaria, de pildă: lovită mai târziu dar puternic de pandemia de COVID-19, economia sa se contractă, forintul se devalorizează şi bugetul naţional a ajuns pe minus. Premierul Viktor Orban trebuie să pompeze bani în economie dacă nu vrea să rişte o depresie economică înaintea alegerilor parlamentare de la începutul lui 2022.
Mai mult, polonezii şi ungurii nu sunt atât de polarizaţi în privinţa Europei cum erau britanicii. În cel mai recent sondaj, 87% dintre polonezi au spus că vor să rămână în UE faţă de doar 5% care nu vor. Prin contrast, susţinerea coaliţiei guvernamentale populiste a scăzut la 27%, cifră care îi aduce cot la cot cu opoziţia liberală şi pro-Bruxelles.
Ce opţiuni are Angela Merkel
Privite în acest context, opţiunile lui Merkel sunt surprinzători de bune.
În primul rând, nu ar trebui să-i fie teamă că intră în 2021 fără un acord de buget pe următorii şapte ani schiţând „cadrul financiar multianual”. Potrivit legislaţiei UE, bugetul pe 2020 va rămâne acelaşi încă un an, astfel că ţările primesc bani în continuare. Nu vor primi însă fondurile suplimentare şi nici stimulentele financiare de pandemie. Va fi aceeaşi situaţie şi pentru Polonia şi Ungaria - asta dacă nu vor fi vizate de noul mecanism privind statul de drept, şi se va decide că nu-i pot primi.
Cât priveşte fondul stimulentelor-corona numit oficial Facilitate de Redresare şi rezilienţă, Ungaria şi Polonia ar putea să-şi menţină veto-ul. Între timp celelalte 25 de state-membre pot purcede fără ele.
O cale ar fi prin ceea ce se numeşte cooperare sporită: o coaliţie de state membre doritoare merg înainte în timp ce altele aleg să stea deoparte, deşi ar putea să se alăture ulterior. Au mai existat situaţii similare, de exemplul legea divorţului şi taxarea tranzacţiilor financiare.
Un alt mijloc ar fi stabilirea fondului printr-un tratat interguvernamental între cele 25 de ţări participante. În acest fel, facilitarea ar fi tehnic separată de arhitectura UE, dar ancorată în ea. Un exemplu al unei structuri de acest fel este Mecanismul European de Stabilitate, un plan de salvare pentru 19 ţări din zona euro.
Sunt alternative complicate şi controversate în felul lor, astfel că planul actual combinând bugetul cu stimulentele este în mod cert mai curat şi preferabil. Dar dacă Polonia şi Ungaria vor insista în sabotajul lor, un plan B poate asigura că ţări precum Spania şi Italia primesc ajutoare fiscale, în timp ce ar transmite următorul mesaj către Budapesta şi Polonia: Sunteţi izolate acum - dar sunteţi binevenite să vă alăturaţi oricând.
Merkel şi UE au în faţă un test faustian, scrie Andreas Kluth în Bloomberg. Pot continua cu integrarea fiscală în schimbul punerii la vânzare a valorilor democratice. Sau se pot ţine fermi de principii şi să rezolve mai târziu problema banilor. Alegerea ar trebui să fie clară.
Citiţi şi:
Polonia şi Ungaria ţin în şah Uniunea Europeană. Angela Merkel nu cedează şantajului
Se încarcă comentariile...
