Europa

articolul anterior articolul urmator

Ungaria - verba non grata

75
16 Apr 2018 10:48:51
Traian Ungureanu
Viktor Orban. FOTO EPA-EFE
Viktor Orban. FOTO EPA-EFE

În nemărginita lui înţelepciune electorală, Dumnezeu s-a folosit de un bozgor pentru a ne păzi de prostie. Utilizat de atîtea ori anapoda, conceptul de „bozgor“ e singurul argument românesc serios împotriva lui Viktor Orban.

Altfel spus, sîntem datori cu o singură obiecţie: maghiarismul iritant şi abil cu care Orban pune sau scoate din priză resentimentul istoric din bazinul Trianon. Comparaţia cu românismul pompat de la Bucureşti spre Chişinău e ridicolă. Căci Moldova e o naţiune fictivă.

În rest, Orban e, probabil, unul din cei mai importanţi lideri ai Europei post-1989 şi, sigur, cel mai puternic voievod identitar al Europei de Est. Cu asta ar trebui să fim de acord şi chiar mai mult. Fără Orban şi complicii lui polonezi, slovaci şi cehi, Europa de Est ar fi uşor de confundat cu Bulgaria: mută şi patriotică degeaba, adică la un pas de românizare interioară. 

Dar cea de-a treia victorie amuţitor anti-liberală a lui Orban e mult mai însemnată decît scorul final şi efectul regional. Apogeul lui Orban e cel mai puternic semnal trimis în calea epidemiei de bigotism care înghite state vechi şi generaţii noi de europeni din Vest şi Est. Pe scurt şi fără frică spus, libertatea - sau democraţia, cum îi spunem pentru a ne acoperi politic - nu e pusă în pericol de Orban. Tartorul maghiar e un fundamentalist democratic de modă veche, un vînător neîntrecut de socialişti natur şi un detector imbatabil de socialişti vopsiţi umanitar. Democraţia nu e luată cu asalt de Orban, ci de fanatismul aparent rezonabil al detractorilor lui.

După regula care spune că minciuna îşi comandă uniforma de gală la fabrici falimentare de adevăr, criticii lui Orban plimbă prin presă şi prin cercurile virtuoase ale lumii bune un catalog de decrete îngrijorate. Nici unul nu are legătură cu realitatea (acea enclavă retrogradă care continuă să rateze întîlnirea cu idealurile progresiste).

Orban e, pur şi simplu, un conservator naţionalist. Criminalizarea acestei opţiuni spune că extremismul stîngist s-a urcat la capul elitelor.

Prima imputare aruncată în obrazul lui Orban e chiar victoria: cum de a îndrăznit Orban să bată Apple o opoziţie socialistă sprijinită de UE, de presa internaţională şi de floarea ONG-urilor? În subtext, pîndeşte o supoziţie tot mai prezentă printre progresiştii contemporani: la fel ca Trump sau Netanyahu, Orban trebuia să demisioneze din timp sau să nu se prezinte la alegeri. Date fiind convingerile non-liberale ale acestor domni, dreptul lor de participare la procesul democratic e în dubiu, dacă nu cumva nul. La fel şi dreptul de participare al alegătorilor care votează asemenea monştri. Pînă şi cota masivă de prezenţă la vot (70%) a fost  trecută în contul fărădelegilor lui Orban. Fireşte, dacă alegerile erau cîştigate de stînga, aceeaşi cotă ar fi semnalat, indubitabil, un civism exemplar. Fiind rampa unei opţiuni politice potrivnice recomandărilor progresiste, ea nu poate fi decît izbînda îndobitocirii într-o societate controlată ermetic de Orban şi de aparatul de propagandă subordonat. De adăugat că, înainte de Orban, socialiştii au ţinut presa la picior şi au minţit pînă au înroşit înregistrările. Numai că socialiştii au voie pentru că slujesc un ideal drag nouă, deştepţilor superiori gloatei.

Dar Orban e fascist, nu? Dacă e aşa, fascişti au fost şi creştin-democraţii germani, gaulliştii francezi sau conservatorii britanici, pe vremea cînd se mai simţeau obligaţi să păzească frontierele de stat, să respecte valorile creştine şi să îşi scutească populaţia de reeducare socialistă. Orban e, pur şi simplu, un conservator naţionalist. Criminalizarea acestei opţiuni spune că extremismul stîngist s-a urcat la capul elitelor.

De altfel, aceiaşi oameni care au făcut din Orban o persona- şi din Ungaria o verba non grata nu uită să fie ipocriţi sans frontieres. Jobbik, partid cu remanenţe real fasciste, a fost brusc scutit de obişnuita baie de sînge din mass media liberal-progresistă. Explicaţia: stînga maghiară a făcut un pact electoral cu Jobbik. Deodată, fascismul a devenit acceptabil ca o eczemă uitată. Aşa am aflat, încă odată, cît de mult ţin aceşti oameni la principiile lor, dacă le pot împărţi amical, civic şi urban cu diavolul. 

Se mai spune, pe un ton care bate certitudinea unei enciclice papale, că Orban e omul lui Putin. Între timp, toată lumea poate afla, din documente divulgate recent, că Germania prezidează o orgie anti-europeană de dragul Rusiei. Sub presiune germană, şi nu laoţiană, legislaţia UE în materie de concurenţă şi energie a fost, practic, abandonată. Din aceleaşi motive, UE atacă săptămînal monştrii americani, de la Google la Amazon, dar e lovită de amnezie în faţa monopolismului Gazprom. În culise, Germania a bătut palma cu gentlemanii de la Gazprom şi plăteşte 200 de dolari pe mia de metri cubi de gaz rusesc. Polonia, Ungaria şi alţi est-europeni lăsaţi la mîna ruşilor au privilegiul de a plăti 350. Se poate mai ieftin, dar, pentru asta, Gazprom cere preluarea reţelelor de distribuţie naţională. Dacă Orban e omul lui Putin, atunci legitimaţia de pro-rus i-a fost trimisă în plic şi plicul expediat prin conductă, din Germania.

Rămîne, desigur, anti-semitismul lui Orban, într-o ţară care a încercat, silitor, să scape de evrei prin bune servicii germane, dar şi cu mijloace locale. E, totuşi, de observat că, astăzi, restaurantele, sinagogile şi muzeele evreieşti sînt puse sub pază armată la Bruxelles şi la Paris. Nu la Budapesta. Prietenii noştri progresişti nu au observat diferenţa, prinşi fiind cu protestele la prima entorsă suferită de un palestinian.

Şi Soroş? A se slăbi şi la cap, nu numai la sală! Soroş şi Orban au fost aliaţi. Disputa lor a apărut pe măsură ce Soroş a trecut la o preferinţă organizată militant pentru migraţie şi exclusivitatea valorilor laice. Conflictul nu are nimic rasial şi nu ţine locul realităţilor care au provocat triumful popular al lui Oran. Complet ignorate de media şi de lumea fină, atuurile reale ale lui Orban au nume foarte precise: rezolvarea crizei economice, şomajul scăzut, veniturile în creştere, rata minoră a inflaţiei şi o mare de locuri de muncă. Interesant pentru o ţară antisemită, nedemocratică şi izolată, mari companii, sosite din state care îl afurisesc oficial pe Orban, stau la coadă să prindă o investiţie în Ungaria.

Spre deosebire de Angela Merkel, care a devenit pentru a patra oară Cancelar, dar a fost aleasă cu o oaste rărită, Orban a dat spectacolul integral şi a pălmuit toate pretenţiile lumii subţiri. Aici coace tentaţia anti-democratică.

În acest punct, e de premiat stupiditatea celor ce cred că au descoperit, deştept, paralela cu România: PSD, Dragnea şi Dăncilă - doamna aceea care crede că Unirea lui Cuza a avut loc seara, în anul şapte fără un minut - pregătesc orbanizarea României! Măcar de-ar fi aşa! Ne-ar creşte şosele prin ţară cît n-au visat legiunile romane pe steroizi şi am decupla spitalele de morgă. Dar promotorii prostiei cu orbanizarea României ignoră ceva şi mai spectaculos. În Ungaria, Orban a fost adus la putere de un vîrf de participare la vot. La noi, proporţiile copleşitoare ale victoriei PSD au fost decise de absenţa şi nu de prezenţa masivă la vot. Deosebirea între frenezie şi anemie e, totuşi, importantă. Prima ţine de societăţi care mai speră, a doua de societăţi resemnate.

În cele din urmă, nevrozele detractorilor lui Orban au o singură sursă: greaţa de concetăţenii nelustruiţi. Ceea ce e totuna cu iluzia propriei superiorităţi şi cu ostilitatea faţă de rădăcinile populare ale democraţiei. Vina lui Orban nu e atît că a ciştigat cît că a cîştigat zdrobitor. Spre deosebire de Angela Merkel, care a devenit pentru a patra oară Cancelar, dar a fost aleasă cu o oaste rărită, Orban a dat spectacolul integral şi a pălmuit toate pretenţiile lumii subţiri. Aici coace tentaţia anti-democratică.

În fond ce detestă toţi cei ce se vaită de Ungaria, Polonia, Brexit şi Trump? Dreptul generalizat la vot şi la liberă exprimare. Ambele, drepturi civile, publice şi populare. Rafinaţii frustraţi de accesul popular la democraţie trăiesc, cu sau fără ştiinţa lor, dintr-un slogan stalinist întors: cine nu e ca noi nu e democrat. Gîndul arogant care a năpădit America despicînd o naţiune în progresişti şi paria e viu în Europa. Şi face ochi în România.

Mai e timp să ne răzgîndim. Nu mult, căci reeducarea e în toi. Democraţia în sensul ei prim şi neatins e exact asta: democraţie. Adică mulţi şi multe dar nu un cult sau o religie. Asta a înţeles Preşedintele Macron. Şef de Stat în cel mai împăunat stat laic, Macron a sesizat că ideea civică a atins aroganţa supremă şi că a dat brînci creştinismului pentru a se instala în altar. Macron ştie, probabil, că delirul anti-tradiţie duce la dezagregare şi nihilism. De aici, dezlipirea de invitaţia la autoritarism laic în numele progresului. În cuvintele rostite de Macron, recent, în faţa Cardinalilor francezi:

„Ca Şef al Statului sînt, garantul libertăţii de a crede şi de a nu crede, dar nu sunt nici iniţiatorul şi nici promotorul unei noi religii a Statului care să înlocuiască transcendenţa divină cu credo-ul republican.“

Din clipa în care cineva începe să creadă că întrupează democraţia, totul e pierdut. Democraţia trece în cult. Drumul spre dogmatism e deschis şi inevitabil. Cei ce refuză convertirea sînt excomunicaţi şi pierd dreptul la cuvînt şi opinie. Votul lor e, deocamdată, admis dar pătează. Credinţa în tradiţie, familie, naţiune şi dreptul suveran de a lua decizii în şi pentru propria ţară devin infracţiuni oribile.

Remarcând cu multă pătrundere că nici una din persoanele născute în jurul anului 313, cînd creştinismul e admis oficial în Europa, nu mai candidează şi nici nu mai joacă un rol public activ, patriciatul progresist a conchis că e singur pe lume. Şi a urcat pe soclu. Noua elită nu tolerează nici un scîncet pentru că se crede o clasă iluminată etic şi o aristocraţie consacrată politic.

O aristocraţie nu poate poza în democraţie. Sau poate. Dacă lichidează de facto democraţia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

75 Comentarii

Andras Hofman
16.04.2018, 11:30:13

În sfârșit un articol scris cu înțelepciune și sinceritate! Autorul a pus mâna pe mai multe puncte nevralgice, ,,subiecte taboo,, din UE, din Ungaria, precum și România!

+14 (24 voturi)
GEORGE ADRIAN
16.04.2018, 11:48:27

indiferent de ce se intimpla in acest moment ceea ce ungaria a reusit este firesc la cele ce se intimpla in lume in europa etc. mai ieri cei de la bruxelles luau masuri in ceea ce priveste calitatea mincarii exportate catre tarile de "mina a doua" dupa cum se exprima cineva de la bruxelles si luat la barbunca de presedintele ceh. de ani si ani de zile sintem pieted de desfacere pentru altii care ne mai iau din tara si materia prima pe mai nimic. merkel are un singur suport in ceea ce face anume ca programul de pensii european este amenintat. natalitate zero. pentru asta admit sa intre in tara lor toti pricajitii. orban a propus infiintarea unui stat artificial in libia pentru refugiati. el a spus el a auzit. cui sa covina? natioanlismul trebuie invins si rapus de unde si atacurile fara precedent asupra greciei si celor de pe muntele athos. ortodoxia este nationalista dar nu fascista. ungaria este si catolica si reformata . diferenta fata de prostestantii din tara consta ca la budapesta cind este vorba de tara lor toate culturile religioase se string. priviti la protestantii romani si din afara tarii unde nici nu stiu cine este prim ministru. facuti pe puncte au mizat pe vize americane dat ffiind protestantismul lor. asa ca o ungarie super democrata si ancorata la normele europene ar duce-o sa dispara dupa harta. orban este constient si fie in a fi numit cum doriti de rau el isi apara tara . sa mai amintesc ca securitatea tarii a facut sa nu fie nationlaizate toate resursele? cum or sta cu datoriile externe? 100 de miliarde la romani sa fie mult? putin? acum 30 de ani eram pe zero. este o chestiune de bun simt de perceptie privitor la orban. mi-as dori si eu un "bozgor" a el in romania vinduta si corupta.

+3 (7 voturi)
pathfinder
16.04.2018, 11:55:38

Interesant articolul. Bravos!

+5 (11 voturi)
Lucifer
16.04.2018, 12:02:19

Perţial de acord. Cu amendamentul că Orban mi-ar fi simpatic( ca şi Trump!) dacă nu ar fi maghiar şi vecin al României. Ca vecin al României este şovin, revanşard şi revizionist. Deci, poate fi un conservator naţionalist periculos pentru România, ceea ce îmi aduce aminte de 1940(Diktatul de la Viena). Mi-a plăcut că TRU apreciază "trezirea" lui Macron şi şutul aplicat indirect "progresiştilor". Într-adevăr, zicerea lui Macron este remarcabilă: "Ca Şef al Statului sînt garantul libertăţii de a crede şi de a nu crede, dar nu sunt nici iniţiatorul şi nici promotorul unei noi religii a Statului care să înlocuiască transcendenţa divină cu credo-ul republican.“ Bravo, Macron, poate vei face ca "noua/alta Europă" să revină la identitatea, cultura şi originile ei creştine. Da, mai bine o Europă "conservatoare" decât una "liberal-progresistă"

-1 (19 voturi)
Friend Just
16.04.2018, 12:08:38

Articol absolut bun, de mult n-am vazut o scriere așa de actuală. Bravo Dl. Ungureanu, dați dovadă de o clarviziune ieșită din comun.

+8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (75)

Modifică Setările