Unioniştii: prezenţi prin absenţă sau absenţi la prezenţă?

Unioniştii, în cei 30 ani de prezenţă activă, au fost cei care au întors mereu balanţa de putere, însă la ora actuală se află în faţa unei dileme. Democraţia liberală şi jocul politic înseamnă de fapt o matematică fixă: voturile te validează ca actor politic.

Spiritul şi prezenţa mişcării unioniste din Basarabia ocupată şi post-sovietică sau Republica Moldova actuală, a reprezentat un întotdeauna un nucleu-dur care şi-a adus aportul considerabil în viaţa politică de la Chişinău. 

Prima formă de organizare-mascată a lor, încă din perioada de ocupaţie sovietică, a fost prin Uniunea Scriitorilor de la Chişinău, unde s-a menţinut limba română, în grafie latină, plus dicţionarele româneşti, editate în anii ‘30 şi ascunse în podurile caselor basarabene. Ulterior, pe fondul perestroika şi glasnost, s-a format „Frontul Popular“, fiind o idee a Centrului, în relaţia cu republicile unioniale, de a crea un debuşeu pentru a controla presiunea din societate. Concomitent, a apărut Mişcarea de Eliberare Naţională, care ulterior a şi format Frontul Popular din Moldova, fiind cei care au organizat Marea Adunare Naţională din 31 august 1989, când au presat Sovietul Suprem al RSSM să legalizeze limba română cu grafie latină; urmând ca-n alegerile din ‘90, pentru Sovietul Suprem al RSSM, să înregistreze o primă victorie electorală. Oficial, erau în opoziţie, însă era una activă prin votarea Declaraţiei de Suveranitate (ca parte a unui proces mai larg prezent în URSS cu acceptul Moscovei), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova şi votarea Declaraţiei de Independenţă - teoretic, se refăcea parcursul politico-juridic din 1917-1918, însă practica a reliefat o realitate politică total diferită. 

Unioniştii s-au regăsit, întro proporţie mare, în cadrul Frontului Popular, transformat în Frontul Popular Creştin Democrat şi ulterior în Partidul Popular Creştin Democrat. A fost prima formaţiune politică unionistă cu prezenţă parlamentară din ‘90 până în 2009, deoarece electoratul nu a mai votat cu trădătorul Iurie Roşca, aliatul, oficial, al lui Vladimir Voronin din 2005. Practic, s-au coordonat de la distanţă, mai ales în 2003 pe fondul „Memorandumului Kozak“: Roşca-PPCD protestau, iar Voronin îşi negocia suportul extern pentru a-i zice „niet“ lui Putin şi a nu federaliza Republica Moldova.

Dispariţia PPCD a însemnat împărţirea electoratului unionist, inclusiv pe fondul apariţiei mai multor partide care conţineau şi idealul Unirii cu România. Astfel, s-a putut observa foarte clar procesul de fărămiţare politică, fapt care nu a împins niciun partid să deţină supremaţia, deoarece nici liderii nu au fost pe măsură. În acelaşi timp, având în vedere contextul politic post-Voronin şi crearea AIE, o parte consistentă dintre unionişti au devenit parte a electoratului pro-european pentru PLDM-PL-PDM, având o prezenţă activă şi-n cadrul acestor partide, mai ales în zona organizaţiilor de tineret.

La momentul actual, scena politică de la Chişinău, pe zona de dreapta, trece printr-o perioadă de fierbere politică. PAS şi PPDA au constituit blocul electoral „ACUM“ şi invită la unitatea electorală a dreptei. PLDM a anunţat că susţine acest format şi, teoretic, pot propune candidaţi, urmând ca aceştia să treacă prin „filtrele integrităţii“ şi să primească un loc eligibil pe listă sau într-o circumscripţie. PUN şi PLR, partide unioniste, au anunţat că nu vor participa la acest scrutin electoral pentru a nu diviza voturile şi vor susţine blocul „ACUM“, fără a trimite candidaţi. 

Al treilea partid unionist, PL, avându-l în frunte pe ex-Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, trece printr-o tragico-comedie politică; iniţial, au anunţat că vor susţine blocul „ACUM“, Chirtoacă a negociat cu Maia Sandu şi Andrei Năstase, au trimis o listă cu candidaţi, iar propunerea PAS-PPDA a fost să le ofere circumscripţiile din Briceni, UTA Găgăuzia-Yeri, zona transnistreană şi Federaţia Rusă, adică zone pro-ruse şi fără şanse de câştig. Acum, Dorin Chirtoacă lansează mesaje publice, de a chema la discuţii, toate formaţiunile unioniste: ONG-uri şi partide, în scopul formării unui Bloc Electoral Unionist sau a unei Liste Comune. 

Democraţia liberală şi jocul politic înseamnă de fapt o matematică fixă: voturile te validează ca actor politic. În acelaşi timp, realitatea de la Chişinău este una dinamică, cu multe măşti din tragedia greacă şi elemente de bizantinism. Unioniştii, în cei 30 ani de prezenţă activă, au fost cei care au întors mereu balanţa de putere, însă la ora actuală se află în faţa unei dileme. Pot să nu existe partide unioniste, dar unioniştii să voteze in corpore cu blocul „ACUM“, ceea ce înseamnă 15-20 deputaţi de dreapta şi teoretic să formeze un Guvern, deşi există riscul unor anticipate concomitent cu alegerile locale in cazul neformarii unui Executiv. A doua opţiune este să existe un bloc/listă comună unionistă, ca răspuns raţional la apelul liderului PL şi, din nou teoretic, să intre în Parlament, să formeze o fracţiune şi să participe la formarea unui nou Guvern, cu sau fără prezenţă în Executiv. A treia variantă, şi cea mai rea, nu există consens între partide, fiecare lider îşi formează propria listă, candidează, se produce canibalizarea de voturi, ajungând în zona de voturi irosite, fiind un ajutor indirect pentru PSRM, iar blocul „ACUM“ acuză că se face jocul lui Plahotniuc, iar rezultatul final va fi decredibilizarea completă a unionismului.