Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere de la începutul înregistrărilor, în 2006. Franţa şi Spania sunt cele mai afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu de vegetaţie în sud-vestul Franţei. 9 august 2022. FOTO: SDIS 33 / AFP
Incendiu de vegetaţie în sud-vestul Franţei. 9 august 2022. FOTO: SDIS 33 / AFP

Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere în această perioadă a anului de la debutul înregistrărilor comune, în 2006, a precizat joi Comisia Europeană, potrivit DPA.

„Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, anul acesta până în prezent au ars peste 700.000 de hectare”, a spus Janez Lenarcic, comisar european pentru gestionarea crizelor, într-un comunicat, citează Agerpres. 

Franţa şi Spania se numără printre statele cele mai grav afectate anul acesta.

Franţa a pierdut până acum anul acesta din cauza incendiilor de pădure o suprafaţă dublă în comparaţie cu 2021, Spania, o suprafaţă de peste trei ori mai mare, potrivit cifrelor UE.

De la începutul verii, cinci state au lansat apeluri către alte state UE pentru a primi sprijin în stingerea incendiilor, potrivit Comisiei.

Drept urmare, aproape 370 de pompieri, 29 de aeronave şi opt elicoptere au fost mobilizate pe teritoriul Europei pentru a răspunde la situaţii de urgenţă.

În plus, 150 de pompieri din Bulgaria, România, Germania, Franţa, Finlanda şi Norvegia au fost mobilizaţi în Grecia în iulie şi august pentru a veni în sprijinul pompierilor locali.

După sezoane de incendii deosebit de devastatoare în ultimii ani, Uniunea Europeană a depus eforturi pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de a răspunde la incendii masive mai rapid şi la nivel transfrontalier.

Statele Uniunii Europene pot solicita sprijin în combaterea incendiilor de pădure prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, o platformă ce coordonează şi distribuie resurse de urgenţă. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite