Uniunea Europeană şi SUA lucrează la un plan de asistenţă financiară pentru Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană pregăteşte împreună cu Statele Unite un important program de asistenţă financiară pentru Ucraina, anunţă Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, într-un interviu acordat Wall Street Journal.

„Uniunea Europeană şi Statele Unite dezvoltă un plan care examinează măsurile pe care le avem de luat în diverse sectoare ale economiei ucrainene pentru ameliorarea lucrurilor", a declarat Ashton, conform AFP.

Oficialul UE, care este aşteptată la Kiev săptămâna aceasta, nu a oferit detalii despre suma avută în vedere, precizând că "cifrele nu vor fi modeste".

„Ajutorul nu va consta doar în bani. Este vorba şi de oferirea de garanţii financiare pentru susţinerea şi stabilizarea economiei ucrainene", a explicat oficialul UE.

În decembrie, premierul Mikola Azarov, care a demisionat săptămâna trecută, a cuantificat la 20 de miliarde de dolari ajutorul financiar de care Ucraina ar avea nevoie de la UE.

Duminică, un lider al opoziţiei de la Kiev, Arseni Iaţeniuk, a afirmat că partidele proeuropene au cerut asistenţă financiară din partea Occidentului. „

Ne-am adresat partenerilor occidentali pentru asistenţă financiară. Occidentalii au anunţat că sunt pregătiţi să ne ofere ajutor", a spus Iaţeniuk.

De asemenea, opoziţia ucraineană proeuropeană din Ucraina a cerut, duminică, mediere internaţională în negocierile cu Administraţia Viktor Ianukovici pentru a se evita „interpretările divergente". Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite