Europa

articolul anterior articolul urmator

Utopii, strategii şi realităţi dure ale viitorului UE. Căderea în realitate

41
22 Sep 2020 07:55:58
Iulian Chifu
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Starea Uniunii Europene, prezentată de către Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, săptămâna trecută, în Parlamentul European, este mai mult decât o obligaţie a Excutivului european sau o formalitate cerută de uzanţele şi politeţea faţă de Parlamentul de la Strasbourg.

E mai mult decât suma de detalii culese secvenţial, trunchiat, umflate şi interpretate separat pentru a deveni titluri de ştiri senzaţionaliste prin presa zilei. E un adevărat program al Europei post-Covid-19 care merită toată atenţia şi analiza. E o viziune şi un mănunchi de soluţii şi idei. Cu tot cu strategii ambiţioase – şi poate unele greu realizabile – cu realităţi dure despre viitor pentru statele membre şi pentru cetăţenii de azi ai statelor europene şi cu abordări mai degrabă utopice şi poate cu anumite naivităţi. Pentru că se referă la viitor şi la generaţia viitoare, la viaţa europenilor de peste 20 de ani, din 2035-2040-2050.

Înfricoşător pentru unii, nu rareori speriaţi de marile schimbări ce vin şi conservatori în viaţa cu care erau obişnuiţi, cea a părinţilor lor. O Nouă Europă, ce merită cunoscută şi înţeleasă în proiectul său, chiar dacă multe din aspiraţiile asumate nu vor ajunge, foarte probabil, să fie realizate ca atare sau în timpul pentru care au fost programate. În primul rând pentru că e vorba despre oameni, fiinţe sociale, iar în schimbări şi transformări sociale avem de a face cu o evoluţie dinamică, cea care va trebui să ţină cont şi de reacţii, şi de efecte secundare, şi de opţiunile cetăţenilor europeni la fiecare etapă, cel puţin la fiecare ciclu electoral. Dar curajul proiectului şi contextul oportun al prezentării sale, cel al pandemiei de coronavirus, folosit pentru a relansa speranţa, merită toată aprecierea şi atenţia noastră.

Uniunea vitalităţii în lumea fragilităţii. Forţa spiritului uman şi mecanismelor interne de supravieţuire a lumii

Discursul Ursulei von der Leyen a fost neobişnuit de lung, potrivit cu substanţa unui adevărat program de relansare şi revigorare a proiectului european. Construcţia e făcută dihotomic, între lumea fragilă – în principal în schimbare haotică, cu reguli şi instituţii puse sub semnul întrebării, orbecăind după soluţii – şi o Europă vitală lumii ca rol şi valori asumate dar şi revitalizată în esenţa ei. Această dihotomie şi jocul de cuvinte vital-vitalizată/revitalizată este miezul conceptual ales pentru constructul discursului Preşedintei Comisiei Europene.

Prezentarea are patru blocuri fundamentale: cel care se referă la continuitate şi respectarea angajamentelor deja luate, la validarea şi instalarea Comisiei, cel care vizează formulele de relansare şi revitalizare a Europei post-pandemie prin structură şi proiecte, cel vizând politica externă şi rolul asumat la nivel global şi cel care vizează marile teme interne şi clarificările necesare între statele membre. Abordarea este directă, clară şi lipsită de echivoc, chiar dacă lasă spaţiu acolo unde decizia aparţine de fapt statelor – Consiliului European – sau necesită validarea în Parlamentul European.

Raportarea instituţională este corectă şi fără pată, chiar dacă unele din susţineri vizează direct unele state membre, nenominalizate ca atare în discurs. De altfel, discursul s-a dorit novator, mobilizator şi vizionar, ceea ce a reuşit să fie, redând europenilor speranţa. Fără a fi un monument de oratorie sau chiar un discurs care să facă istorie, raportul a contat prin idei, coeziune, viziune şi determinarea pe care le-a transmis auditorului din Parlamentul European şi din toate colţurile Europei.

Dacă motorul întregii întreprinderi ţine de voinţă şi de credinţa asumată că spiritul uman învinge tot – o abordare umanistă şi, altfel, creştin democrată în esenţă – discursul clarifică şi un set de conflicte de valori chiar din start: sănătatea înaintea bunăstării – de unde formulele de izolare cu preţul asumat al căderii economice; criza ca ameninţare şi oportunitate – de unde nevoia nu doar a revenirii şi relansării, ci a saltului şi schimbării planificate şi asumate suveran, nu impuse de dezastru sau dictat extern (singura formă de referire indirectă la controversatele concepte de suveranitatea/autonomie strategică); Libertate versus siguranţă comună – renunţarea parţială şi temporară la libertăţi pentru sănătatea şi siguranţa tuturor, după modelul creării UE prin renunţarea la o parte din suveranitate pentru binele comun al UE.


FOTO EPA-EFE

Europa certitudinilor şi încrederii. Facem ce am promis

Într-o Europă instabilă, impredictibilă şi în criză, cu toate punctele sale de sprijin în discuţie şi sub atac, reclădirea speranţei nu se putea face decât începând de la continuitatea proiectelor şi asumarea unei Europe predictibile pentru cetăţeni, state şi instituţiile sale, dar şi pentru partenerii externi. De aici idea că încrederea se redobândeşte prin asumarea continuităţii şi realizarea promisiunilor deja făcute. Iar aici, marele test este traversarea crizei şi scoaterea tuturor cu bine afară din criză - cetăţeni, state şi economii deopotrivă.

Varianta este că nimeni nu rămâne în urmă. O abordare umanitaristă, cu Europa socială în prim plan, într-o lume în care politica de austeritate, încheierea etapei statului bunăstării şi nevoia de resurse a dispărut ca prin minune – spre deosebire de criza economică neterminată de acum 12 ani – iar marile întrebări rămân: cu ce resurse? Ne permitem? Cine plăteşte? Îndatorăm generaţiile viitoare? Soluţia indirectă este asumarea de către UE, în premieră, a împrumuturilor mutualizate pentru traversarea crizei, un pas mare înainte, care dau, de fapt, noua logică şi atractivitate a UE, una pragmatică, nu idealistă, de valori şi de model: absorbţia şocurilor economice şi stabilitatea prosperităţii cetăţenilor europeni. O viziune mai ceva prea de stânga, pentru gustul meu, dar conformă cu actuala majoritate din Parlamentul European.

Cele trei componente – promisiuni asumate şi reafirmate sunt: protejarea vieţii şi a modului de trai al cetăţenilor europeni – Europa Sănătăţii şi noi competenţe – controlul bolilor, agenţia medicamentelor şi cercetarea biomedicală avansată, protejarea locurilor de muncă şi a afacerilor prin injecţii financiare şi introducerea salariului minim garantat pentru protecţia antidumping la forţa de muncă; stabilitatea în economia de piaţă prin investiţii şi reforme structurale - Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Bancară completată, pieţe profunde şi lichide, acces la finanţări, întărirea rolului internaţional al Euro; şi creşterea accesului la oportunităţi şi crearea altora noi pentru economii prin interdepentenţă şi Piaţa Comună cât mai funcţională şi competitivă global.

Un critic ar putea identifica câteva probleme care sunt mai stringente şi pot ridica discuţii profunde în această componentă economică a viziunii: ce ne facem cu libera circulaţie în Europa şi blocarea prin carantina de 2 săptămâni la intrarea într-un alt stat membru, o măsură care era mai degrabă aplicabilă cetăţenilor din afara UE – cu înţelegerea zonelor roşii din fiecare stat în parte; accesul egal şi corect la servicii de sănătate similar şi la acelaşi preţuri – eventual cu libertatea de a alege a locului unde să fii tratat în întreaga Europă; salariul minim este unul european – permite stabilizarea forţei de muncă, a muncitorilor dotaţi şi a creierelor, dar riscând pierderea avantajelor comparative ale unor state - sau salariu minim la nivel naţional? Dar ajutoarele sociale intră la aceeaşi formulă de egalizare sau măcar lipsă de discriminare?

Apoi falimentul e sănătos ca instrument economic. Şi şomajul la un anumit nivel determină competiţie pe piaţa muncii şi presiunea spre îmbunătăţirea pregătirii muncitorilor. Sancţionează delăsarea şi lipsa de ambiţie personală şi a companiilor. Stabilitatea în criză şi legată de criză, da, e de salutat! Cele 3 trilioane de euro pentru companii şi industrie, pentru relansare şi reforme sunt binevenite. Dar garanţii generale pentru toate companiile şi toţi muncitorii sunt abordări utopice şi de stânga egalitaristă, menite să pună în discuţie viabilitatea proiectului

Propulsarea Europei înainte. Dubla reformă concomitentă: verde şi digitală

Cel puţin la fel de interesantă este soluţia de a folosi criza pentru a accelera cele două reforme structurale strategice asumate deja de către Uniunea Europeană, dar pe care le foloseşte ca motoare de creştere şi ieşire din criză, condiţionând finanţarea relansării de reformele structurale convenite: economia şi energia verde şi digitalizarea. În ambele cazuri sunt construite motoare de creştere dincolo de instrumentarul economic tradiţional al nevoilor de produse. Pentru că şi transformarea industriei, resurselor energetice şi a economiei în unele curate şi verzi şi accelerarea acestor reforme şi, concomitent, crearea spaţiului de creştere prin noile slujbe create de digitalizare şi inventivitatea capacităţii de prelucrare a datelor colectate sunt schimbări dramatice, dar şi binevenite.

European Green Deal asumă Europa drept primul continent neutru din punct de vedere al climei până în 2050, cu ţinta reducerea emisiilor la 55% în 2030 (de la 40%). La capitolul fezabilitate, se invocă doar faptul că avem creşterea economică cu 60% faţă de 1990 şi scăderea cu 25% a emisiilor în 2020, iar acum există mai multă tehnologie, expertiză şi investiţii. Fireşte că o asemenea transformare tectonică ridică probleme asupra supravieţuirii în perioada de tranziţie şi a energiei care să asigure transformarea, dacă nu dezechilibrăm lumea şi economia şi nu cream o nouă formă de exces, cu reacţiile secundare naturale ale cetăţenilor europeni afectaţi.

Altfel e atractivă reducerea dependenţei de importuri (cu precădere Rusia!!!), creare a milioane de locuri de muncă, reducerea la jumătate a poluării. 37% din planul financiar şi de investiţii NextGenerationEU va merge în Green Deal. Pariul este pe energie bazată pe hidrogen şi un milion de puncte de încărcare electrice, economii şi industrii verzi, vehicule electrice şi curate, clădiri inteligente şi autosuficiente, renovarea Europei - clădirile dau 40% din emisii şi resturi. Dubiile rămân la sustenabilitatea alternativei şi viteza de realizare a nevoilor tehnologice aferente, fără hidrocarburi.

O economie care taie emisii, creşte competitivitatea, reduce sărăcia energetică, crează locuri de muncă dorite şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii, ba chiar dă şi o nouă cultură europeană, e extrem de atractivă. Dar am mai văzut cam multă utopie în acest proiect ce presupune unanimitatea efortului şi încrederea deplină a tuturor, fără dubii şi fără crâncnire. Şi chiar atunci am senzaţia unei fugi după un perpetuum mobile despre care fizica ne spune că nu există. În plus, nu am rezolvat încă problemele la zi ale Europei, ale generaţiei anterioare şi celei actuale, dar ne mutăm la abordări futuriste.

Politicile de coeziune, restabilirea nivelului dorit de democraţie, libertăţi, egalitatea oportunităţilor şi a salariilor şi modului de viaţă pe tot cuprinsul Europei rămân nerezolvate. Dar ideea condiţionării relansării prin conversie şi reformă structurală e interesantă şi de salutat! Totuşi o parte relevantă trebuie să ţină de restabilirea vieţii normale a europenilor. Tranziţia trebuie să asigure şi supravieţuirea oamenilor şi a economiei care le dă instrumentele vieţii până la realizarea viziunii create.

Şi celălalt panaceu al relansării economice şi al spaţiului de creştere, Digitalizarea, este bine surprins dar are limite nesesizate încă. Tehnologia ajută, a ajutat şi în pandemie, sunt corect identificate şi cele trei arii de dezbătut – protecţia datelor personale, consumatori şi preferinţe, valorificarea datelor industriale pentru noi produse şi economia datelor, deschiderea lumii spre artificial intelligence, cu transparenţă şi responsabilitate şi o identitate electronică sigură, infrastructura cu preponderenţă în zona rurală şi suverantatea digitală a Europei, cu noua generaţie de computere şi microprocesoare economice şi sigure care iau 20% din NextGenerationEU. Şi aici e o înclinaţie spre fetişizare, cu lipsa referinţelor la limite etice şi de nevoia de a recâştiga socializarea şi fibra constructului societal care ne leagă şi ne dă substanţa comunităţii umane, pierdute în pandemie.


FOTO Shutterstock

Politica externă: fără asumarea statutului de acord global sau de Superputere

Cea mai interesantă parte a viziunii şi proiectului lumii de mâine pentru Europa rămâne cea care se referă la construcţia lumii globale. Chiar dacă rămâne profund dependentă de cooperarea cu statele terţe ale lumii, viziunea europeană este în premieră atractivă şi renunţă la viziunile voluntariste şi nerealiste ale unor lideri europeni. Găsim aici o sprijinire fără drept de apel a multilateralismului, inclusivităţii şi consensului cu foarte mulţi actori – chiar dacă UE nu-şi asumă nici puterea normativă a sa, nici capacitatea şi lecţiile învăţate în atingerea acestui tip de consens cu mulţi actori, foarte util. În schimb fuge şi de politica de putere, şi de politica de Mare Putere în modul cel mai elegant, chiar împotriva unor porniri ale statelor membre, şi evită reluarea discutabilă a proiectului UE ca actor global şi asumării geopolitice a rolului de superputere globală, cu instrumentele de secol 20.

Documentul relevă fragilitatea sistemului global şi importanţa cooperării ca antonim al retragerii în splendida izolare (naţionalistă) şi a tentaţiei destabilizării sistemului. Chiar dacă pariază fără echivoc pe vaccinul care va să vină, fără planul B în caz de continuare şi cronicizare a pandemiei, viziunea e salutară când susţine instituţii multilaterale globale puternice dar reformate, criticând “marile puteri” care blochează, dirijează sau iau instituţiile ostatice (cu referiri indirecte la SUA, China, Rusia deopotrivă).

Salutară este şi poziţionarea fără echivoc faţă de terţe state şi teme. China este un partener de negociere, competitor economic şi rival sistemic, importantă strategic, de la care UE aşteaptă un acces corect la piaţă, reciprocitate şi rezolvarea problemelor de supracapacitate. Şi nu fuge nici de marcarea problemelor - relaţia comercială şi de investiţii debalansată, sistem diferit, încălcarea drepturilor omului, cu nevoia unei Legi europene Magnitsky, ce presupune sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului, cu ţintă China, Rusia şi orice stat terţ.

Poziţii clare şi neechivoce sunt formulate pe toate temele majore: Belarus - UE susţine poporul belarus. Alegerile nu au fost nici libere nici corecte; Rusianu ne putem apropia. Georgia, Ucraina, Navalnîi, Salisbury, Siria şi amestecul în alegerile democratice previn o asemenea perspectivă, cerută de unii europeni; Turcia este şi va fi un vecin important, ne distanţăm însă şi nu putem fi de acord cu intimidarea vecinilor. Grecia şi Ciprul pot conta pe solidaritatea europeană pentru protejarea intereselor suverane legitime. Referirea la abţinerea de la acţiuni unilaterale, îndemnul spre dezescaladare, spaţiu de dialog şi negociere sancţionează subtil şi membrii UE care forţează, provocând Turcia.

Strategia externă europeană mai prevede aprofundarea, rafinarea şi extinderea parteneriatelor – prieteni şi aliaţi. Mai întâi Alianţa transatlantică prin revitalizarea parteneriatului durabil şi asumarea unei Noi Agende transatlantice, apoi prin întărirea parteneriatului bilateral – comerţ, tehnologie, taxare. În fine prin reformarea împreună a sistemului internaţional construit împreună, cu cei care gândesc la fel. Pe acelaşi pan se situează relaţia cu Marea Britanie, cu care acordul comercial post-Brexit este tot mai puţin probabil. Drepturile cetăţenilor, integritatea pieţei, acordul de pace din Good Friday sunt puncte ce nu pot fi schimbate unilateral. Iar încrederea e baza parteneriatului. Nu e menţionată deloc extinderea – nu există în mandat această deschidere, dar sunt menţionate Balcanii de Vest - un parteneriat puternic cu vecinii apropiaţi, şi deschiderea de negocieri cu Albania şi Macedonia de Nord. Balcanii de Vest sunt parte a Europei, nu numai o haltă a Drumului chinez al Mătăsii. Mai există referiri frugale la Parteneriatul Estic şi Africa. Pentru toate UE pregăteşte pachete de sprijin în relansare.

Nu în ultimul rând, această componentă e interesantă prin suma de principii şi opţiuni reafirmate drept constante ale UE: comerţ deschis şi corect în lume; prosperitate acasă, promovarea valorilor şi standardelor în exterior; insistenţa pe puterea diplomatică, pe interesul economic pentru asumarea de acorduri de liber schimb şi comerciale şi asumarea protejării zonelor maritime din Arctica, formarea de coaliţii ambiţioase like minded de pe toate continentele, vizând teme de la etică digitală la combaterea despăduririlor; globalizare corectă şi corectitudine generală level plane field – deci asumarea de condiţii egale pentru competiţie; opţiunea de taxare digitală – de negociat în G20, OECD, un mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră, încurajând reducerea emisiilor pentru producători externi; şi asumarea ca Europa să fie un avocat global al corectitudinii.

O nouă vitalitate pentru Europa – soluţii la probleme spinoase pendinte

Poate partea cea mai curajoasă – şi cea mai controversată, totodată, pentru că arată opţiuni pe teme în care statele, în primul rând, Parlamentul European, în al doilea, au decizia – este cea care încearcă revitalizarea Europei prin închiderea temelor controversate interne. E de salutat faptul că azi Comisia Von der Leyen asumă ce a amânat şi concretizează ceea ce a preferat să lase ambiguu şi Comisia Baroso, şi Comisia Juncker. Migraţia, statul de drept, valori, diversitate, discriminare şi problemele de identitate sunt formulate cu cât mai mare acurateţe, chiar dacă justele raporturi şi nuanţe sunt lăsate dezbaterilor ulterioare.

Migraţia este asumată drept ceea ce este, un fapt pentru Europa şi pentru umanitate în general, cu plusurile clare în definirea societăţilor,  îmbogăţirea lor culturală şi definirea vieţilor multor europeni. Fără referiri la perioade coloniale, efecte şi costuri ale unei bunăstări căutate în jurul lumii, dar cu asumarea indirectă a responsabilităţilor ce decurg din aceste situaţii. UE va propune Noul Pact pentru Migraţie pe baze umane şi umanitare când este vorba despre salvarea vieţilor pe mare şi de solidaritate europeană. Nuanţele intervin la legătura clară (şi neprecizată) între azil şi returnare, cine are dreptul şi cine nu să rămână în UE. UE asumă combaterea traficanţilor de carne vie şi integrarea refugiatilor cu drept de şedere care să se simtă bineveniţi, întărirea frontierelor externe, parteneriate cu terţii – ţări de provenineţă, de tranzit – şi promite o bază legală clară, solicitând acţiune comună, încredere comună, soluţie comună, implicarea Comisiei şi statelor, deopotrivă. Parcă e altceva decât soluţia contabilicească cu procentele şi numărul de refugiaţi ce revin fiecărui stat membru în parte!

Statul de Drept este o altă problemă cheie, iar UE transformă, în sfârşit, MCV într-un mecanism european de evaluare a tuturor statelor membre, fără discriminare. Referirea la banii europeni protejaţi contra fraudei, corupţiei, conflictului de interese poate fi o aluzie directă la condiţionarea alocării resurselor europene de funcţionalitatea statului de drept, deşi rămâne problema fezabilităţii şi acceptabilităţii de către state a acestui pas. Încălcările statului de drept nu sunt premise, iar temele fundamentale urmărite sunt: primatul legii europene, libertatea presei, independenţa justiţiei, vânzarea de paşapoarte/siguranţa documentelor europene, pentru că valorile europene nu sunt de vânzare! Referirile sunt transparente la Ungaria şi Polonia, dar şi România şi Bulgaria cu rapoartele MCV şi problemele vechi şi nesoluţionate încă de corupţie şi criminalitate organizată, dar prin menţionarea preeminenţei dreptului european e vizată şi Germania, chiar dacă referinţa este tot indirectă! O senzaţie a egalităţii de tratament, în care nici referirea la conducta de gaze în relaţiile cu Rusia nu a fost blândă faţă de ţara de origine a preşedintei Comisiei.


FOTO EPA-EFE

O Europă excesiv de stânga, dar o viziune bună şi perfecţionabilă, cu influx de realism

Şi referirile la valori sunt la fel de importante şi atrăgătoare prin elocinţă – chiar dacă cineva ar putea discuta naivitatea şi lipsa de fezabilitate a propunerilor. Referirea la Europa valorilor e naturală în acest context, ca şi abordarea acceptabilităţii diferenţelor. Conflictul este despre diferenţe, pacea despre respectarea diferenţelor este doar o asumare a abordării inclusive – o nouă referinţă la EastMed, la soluţia diferendumului Cipru Grecia-Turcia. Diferenţele nu sunt o ameninţare, ci esenţa însăşi a umanităţii, iar UE asumă un manifest antirasist, condamnă anti-semitismul, excluderea, ura sub orice formă.

Interesantă este şi asumarea Europei societăţii deschise – în termenii lui Karl Popper şi George Soros – o Europă a valorilor şi a diversităţii. Cu combaterea discriminării - la angajare, locuinţe şi sănătate - şi cu numirea unui viitor coordonator european anti-rasism. Mai nou, ca ecou la ultimele evoluţii şi nevroze europene ale perioadei răbufnirii naţionaliste, xenofobe, anti-islam şi populiste, discursul face referire la identitate – în sensul lui Fukuyama, a nevoii de a fi tu însuţi, pentru fiecare cetăţean, cu identitatea respectată, demnitatea respectată în tot. E locul unde se fac referirile la LGBTQI şi inclusivitate, ba chiar la recunoaşterea relaţiilor familiale în întreaga Europă.

E adevărat că, din învăţămintele lui Fukuyama publicate anul trecut, au rămas în discursul preşedintei Comisiei doar abordarea liberală, progresistă, nu şi componenta conservatoare explicată ca traumă şi reacţie de către gânditorul american de origine japoneză. Demnitatea respectată include şi recunoaşterea modului de viaţă conservator şi tradiţionalist care trebuie respectat ca legitim şi el, fără a fi sancţionat. Ca şi recunoaşterea ierarhiei în societate, a credinţelor şi ideilor pe care componenta conservatoare şi creştină europeană le asumă. Şi ele sunt parte a diversităţii, ne-o spune apăsat Fukuyama, şi trebuie recunoscute ca legitime şi respectate ca o conduită normală, fără a fi înfierate ca vetuste sau retrograde. Şi această componentă e parte a statutului democratic şi liber care defineşte societăţile noastre, pe zona lor mai conservatoare. Iar respectul pe această componentă e necesar coeziunii europene, atractivităţii şi susţinerii proiectului european şi mai ales evitării abordărilor extreme.

După mine, avem o viziune excesiv de înclinată spre stânga, pentru gustul meu – deşi ea reflectă majoritatea din Parlamentul European şi majoritatea pro-europeană de pe continent, de astăzi. Nu rezolvă politic şi ideologic problemele restante în raportările ideologice şi de partid, izolând conservatorismul ca fiind din start anti-european sau măcar nefiind asumat ca destinat inclusivităţii ideilor europene. Altfel e o viziune surprinzător de corect articulată, bine construită, bună şi perfecţionabilă, un bun punct de plecare în construirea Europei de mâine. Dar necesită un filtru major de evaluare şi a paşilor şi drumului spre aceste ţinte ale viziunii expuse, cu un influx de realism şi verificare a fezabilităţii. Şi mai ales a studierii corecte a impactului faţă de societate şi a reacţiei cetăţenilor europeni de toate vârstele la schimbarea de o asemenea magnitudine.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

Vanatorul/d.c.
22.09.2020, 08:39:22

Abureala si gargara tipice birocratilor globalisto-neomarxisti din staff-ul de la Bruxellles..! Vor duce UE de râpa, mergand in continuare pe mana Rusiei, Chinei si tarilor islamice (toate practicante a terorismului de stat)..! Un singur lucru mai poate salva UE de la descompunere si ruină - strângerea imediata a legaturilor economice si politice cu SUA..!

-5 (63 voturi)
Papa Raţă
22.09.2020, 09:27:39

Nu e de mirare că nu i-a trecut prin bostănică lui frau Ursula că UE mai poartă și ceva pete roșco-brunete pe obrazul roșior : vrea UE să defileze fastuos spre culmile democrației cu creaturile benigne de marcă fascisto-comunistă Republika Molotovka, o rușine constată , un ,,stat” al clanurilor banditești , falimentar, pustiit tde structuri antinaționale , tocmai pentru a fi o monedă de schimb în relațiile ,,gazoase” cu balaurul din răsărit. Cu toate proiectele ei pe nisip, UE nu are perspectivă fără rezolvarea, în primul rând, a unor asemenea probleme de factură geopolitică. România, stat european, nu poate progresa efectiv, fără reântregirea teritorială și unitate națională. Iar până ÎI vine mintea de pe urmă elitei UE : FRAȚILOR, JOS VĂMILE DE PE PRUT !

0 (12 voturi)
Victor Nagy
22.09.2020, 09:39:13

....... Caderea in realitate ? ! Nici vorba . De fapt , ocolirea realitatii .

-6 (14 voturi)
Utilizator Adevărul
22.09.2020, 10:19:09

Comentariu considerat abuziv.

Lucifer
22.09.2020, 10:42:11

De ce mi-aţi tăiat postarea?

-6 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (41)

Modifică Setările