Vaccinul britanic anti-COVID-19 ar putea fi aprobat până în Crăciun, potrivit directorului de cercetare de la Universitatea Oxford

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Digi24
FOTO Digi24

Marea Britanie ar putea aproba pentru utilizare de urgenţă vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford în colaborare cu AstraZenca înainte de Crăciun, urmând ca vaccinul să fie autorizat pentru imunizarea întregii populaţii la începutul anului viitor, a declarat directorul de cercetare de la Universitatea Oxford.

Adrian Hill, directorul Institutului Jenner, aparţinând de Universitatea Oxford, a declarat că vaccinul britanic ar putea fi aprobat pentru imunizarea de urgenţă a medicilor şi altor persoane din categorii de risc până în Crăciun. El recunoaşte că termenul e strâns, dar viabil. 

„Miliarde de doze” sunt produse deja la zece fabrici din toată lume prin intermediul unui consorţiu coordonat de compania farmaceutică AstraZenca, a explicat acesta.

Hill e de părere că programul de vaccinare care ar urma să fie demarat la începutul anului va pune pe pantă descendentă epidemia până la sfârşitul primăverii, cel puţin în Marea Britanie.

„Aş fi foarte surprins dacă pandemia nu ar fi adusă pe o pantă descendentă clară până la sfârşitul primăverii, cel puţin în această ţară...vom ajunge în stadiul în care să obţinem imunitate de turmă prin vaccinare”, a spus coordonatorul proiectului de imunizare din Marea Britanie, potrivit Daily Mail.

Testele clinice de până acum au avut rezultate bune în privinţa eficienţei şi siguranţei, declanşând răspunsuri imunitare puternice inclusiv la persoanele în vârstă.

Vaccinul britanic se află în studii clinice avansate de fază a treia derulate în Marea Britanie, Brazilia, Africa de Sud, dar şi în india şi SUA.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite