Europa

articolul anterior articolul urmator

Valori europene comune sau circ politic tip „gardul şi leopardul“?

30
2 Dec 2020 12:20:21
Cristian Unteanu

Dezbaterea despre respectarea „valorilor europene“ care condiţionează participarea la repartizarea oricăror ajutoare sau programe financiare ale UE priveşte deocamdată relaţia deosebit de tensionată între Bruxelles, Varşovia şi Budapesta.

În funcţie de cum se va rezolva scandalul, celelalte State Membre vor şti dacă într-adevăr au de ce să se îngrijoreze sau dacă, aşa cum spun unii politicieni mai în vârstă şi obişnuiţi cu jocurile de la Bruxelles, n-ar fi vorba decât despre o furtună organizată pentru deliciul audienţelor şi care se va potoli de la sine în urma unui compromis mai mult sau mai puţin public. Şi după ce se vor rostogoli câteva capete în ţărână.

Este ipoteza cea mai credibilă deoarece, în definitiv, toată lumea ştie că un „război al criteriilor“ care să fie purtat serios, pe bază de statistici, date şi cifre, ar fi ceva care să dăuneze nu numai la prestigiu, dar ar arăta şi nişte realităţi sociale până acum acoperite cu un voal absolut impenetrabil: realitatea fenomenelor de sărăcie şi non-incluziune în zona tineretului, dimensiunea pieţii de muncă negre sau gri care integrează migranţia economică internă care aduce în Occident pe nefericiţii săraci şi disperaţi din est, apoi consecinţele depopulării masive şi super-masive a ţărilor din est de tineretul venit să muncească în vest acceptând orice condiţii, fie că este vorba despre cei suprapregătiţi, fie de vasta categorie a truditorilor cu cârca, unde şi noi suntem atât de bine reprezentaţi etc.

Şi totuşi, intenţia oficial declarată este ca, pentru o perioadă destul de lungă de acum înainte, discuţia respectivă să continue, încercând să acopere treptat diferite sectoare ale societăţii, poate pentru a realiza tocmai ceea ce acum pare un vis imposibil: armonizarea criteriilor legislative după care va funcţiona un spaţiu european unitar. Dacă nu se va merge în acest sens, toţi ştim că „identitatea de cetăţean european“ este un deziderat frumos, dar care, de fapt, acoperă exact acelaşi spaţiu de intoleranţe şi dihotomii de civilizaţie care aşează prăpăstii foarte greu de trecut între Est/Vest şi Nord/Sud. Pe măsură ce orice discuţie privind unificarea mentalităţilor, crearea UE drept creuzet comun în care să se întâlnească civilizaţiile în respect şi recunoaştere reciprocă, se dovedeşte extrem de greu de pus în aplicare nu atât din lipsa de voinţă a indivizilor, cât din persistenţa unor dihotomii economice solide care au impus evoluţia mentalităţilor în direcţii diferite.

De aici şi discuţia amară, violentă şi din ce în ce mai pătimaşă care se poartă acum asupra extensiei pe care ar trebui, trebuie sau este strict necesar să o aibă definirea sintagmei „stat de drept“ pusă în legătură cu ceva măsuri punitive. Şocul a venit în momentul în care a devenit evident că „respectarea absolută a drepturilor omului“ devenea foarte rapid nu numai o valoare de contrapus ideologic lumii comuniste, din principiu diabolice şi dictatoriale sau unor state africane sau asiatice îndepărtate şi neinteresante deoarece oricum nedezvoltate şi cu nesfârşite pretenţii post-coloniale. Şocul a început în momentul în care aceleaşi raţionamente din Carta Universală a Drepturilor Omului au început să fie revendicate pentru a fi aplicate ca atare în integralitatea UE.

Brusc, lucrurile nu mai sunt simple şi încep să se intersecteze - câteodată violent - cu jocuri politice la nivel statal şi european sau presupun ciocniri cu Bisericile şi mentalităţile clădite de secole, foarte diferite de la o ţară la altă. Iar reacţiile ameninţă soliditatea construcţiei europene şi credibilitatea procesului luării deciziilor pentru „viitorul comun al Europei“. Şi asta extrem de periculos deoarece arată că, în definitiv, procesul acesta nu se bazează pe un corp unitar şi incontestabil de legislaţie de tip „spaţiu comun“ pentru marile sectoare de interes pentru funcţionarea societăţii, ci doar pe găsirea unor soluţii de compromis care să rezolve una sau altula dintre situaţiile majore de criză.

Numai că asta este o soluţie de provizorat, din ce în ce mai şubredă pe măsură ce conflictele interstatale arată dimensiunea diviziunilor şi - cum se petrece acum - blochează, aşa cum fac acum Polonia şi Ungaria -  un gest major de solidaritate europeană, adică alocarea fondurilor pentru începerea reconstrucţiei economiilor grav afectate de pandemie. Raţiunile blocajului sunt exclusiv motivate de nevoia de supravieţuire a liderilor partidelor aflate la conducere în cele două ţări. Cu urmarea foarte uşor de prevăzut de a alimenta o fractură politică internă şi externă a cărei amploare de-abia urmează a fi definită.

Foarte semnificativ mi se pare că, în ultimele luni, atât în Polonia cât şi în Ungaria este alimentată aproape violent o campanie antieuropeană bazată pe tema minorităţilor sexuale, dusă în paralel de oficialităţi guvernamentale şi de cele ale bisericii. Un exemplu dintre sute altele: Marek Jedraszewski, arhiepiscopul din Cracovia, spunea că „Ţara noastră nu mai este afectată acum de ciuma roşie, dar asta nu înseamnă că nu există una nouă care vrea să ne controleze sufletele, inimile şi minţile. Nu marxistă, bolşevică, dar născută din acelaşi spirit neomarxist. Nu roşu, ci în culorile curcubelui“. De ce spun că este un fapt semnificativ? Deoarece, din acest moment (noiembrie 2020), Europa s-a dotat cu o strategie proprie pe  5 ani în termenii căreia sunt posibil de sancţionat şi la nivel european - inclusiv financiar - orice afirmaţii, măsuri, acţiuni sau legislaţii menite să alimente inegalităţile sau discriminările la adresa comunităţii LGBT. „Nu este vorba despre ideologie. Este vorba despre dragoste... Strategia nu este îndreptată împotriva nimănui. Nu pune pe nimeni pe vreun piedestal. Este vorba despre a garanta nediscriminarea şi siguranţa pentru toată lumea" a spus Vera Jurova, vicepreşedinta Comisiei Europene, cea căreia Viktor Orban îi cere demisia.

În fapt, este cel mai important document care defineşte poziţia UE în domeniu şi care poate şi va fi folosit ca argument juridic de primă importanţă pentru ceea ce se aşteaptă a fi viitoarea modificare de substanţă a legislaţiilor naţionale, anunţându-se că au la dispoziţie până în 2023 pentru a alinia poziţiile naţionale la acest nou cadru european. Aveţi aici textul (în română) al primei strategii a UE privind egalitatea pentru persoanele LGBTQ

Între timp, scandalul continuă cu toate armele posibile.

Astfel, lovind fără cruţare Polonia la nivelul simbolului său naţional cel mai frumos, a început campania de prezentare a „adevăratului“ Chopin, demarată printr-un program de două ore difuzat de canalul public elveţian de radio SFR şi intitulată „Bărbaţii lui Chopin“. Realizatorul, pe bază de documente, demonstrază că pianistul şi compozitorul de geniu a fost şi un homosexual extrem de activ cu comportamente degradante prin WC-urile publice. Cui foloseşte asta? Înspre bineLE cui se spun toate astea?

O lovitură similară, dar adăugând şi elemente de politică, a veni la Bruxelles în urma scandalului provocat de József Szájer (cu ochelari, în centrul fotografiei de mai sus), europarlamentar ungur din grupul PPE şi personalitate eminentă reprezentând chiar partidul FIDESZ, susţinător al unora dintre luările de poziţii cele mai dure la adresa grupărilor LGBT, prins de poliţia belgiană la o orgie cu participarea a 25 de bărbaţi aparţinând grupului LGBT, având asupra lui şi o pastilă de ecstasy... Povestea este cu atât mai interesantă cu cât politicianul din Ungaria este unul dintre principalii autori ai Constituţiei ţării sale în care se proclamă că „Ungaria protejează instituţia căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie“. Omul îşi dă demisia, îşi cere scuze familiei, ţării sale, partidului etc şi pleacă. Însoţit de comunicatul delegaţiei ungare la PPE care-l omagiază pentru „rolul său crucial în favoarea impunerii conservatorismului civic în Ungaria şi pentru ca democraţia creştină să-şi capete adevăratul loc pe scena politică europeană“.  

Valori europene comune sau circ politic tip „gardul şi leopardul“?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

30 Comentarii

Lucifer
2.12.2020, 13:00:23

"Valorile europene" sunt una şi singură. Cine renunţă la suveranitate şi intră în Federaţia europeană condusă de Germania şi Franţa ARE "valoare europeană", cine nu....na bătăiţă cu statul de drept şi niet bani europeni! Panimaeşi?

-6 (28 voturi)
moftronix2
2.12.2020, 13:18:13

Care valori comune!?? In Romania autorilor de Genocid li se ridica statui după 1990. Regele Carol 1 este autorul Genocidului de la 1907 din Romania. Când represiunea militară a lui Carol 1 a omorât 11.000 de români. Dintre cei răsculați de foame și mizeria guvernării lui Carol 1. Să omori cu armata românii care se răscoală împotriva mizeriei de guvernare înseamnă Genocid...

-3 (19 voturi)
Toru Okada
2.12.2020, 13:34:53

valorile europene sunt alea care permit sa faci comert cu China comunista care nu respecta drepturile omului, care foloseste sclavi in productie, extermina uigurii si alte minoritati, raporteaza date false pe guvid si incearca sa manipuleze pe toata lumea ca de fapt guvidul a pornit in alta parte si ei sunt doar victime inocente. tot valori europene sunt si cand comisia europeana incheie tratate cu guvernul teocratic jihadist de la teheran care isi condamna proprii cetateni la moarte pe baza shariei. si exemplele de valori europene pot continua la nesfarsit... dar se pot rezuma in zicerea: "pe-afara ii vopsit gardul, si-nauntru-i leopardu' "

-4 (26 voturi)
Lucifer
2.12.2020, 13:42:05

Plus...cine nu-i cu noi...e împotriva noastră....

-7 (27 voturi)
Antonio
2.12.2020, 13:54:55

Cand nu ai loc de o furtună o faci într-un pahar! Să ne înțelegem! E o evidență ca încă sunt persoane care au o problema cu orientarea sexuală a altor oameni si este regretabil. Dar chiar și în țările estice ale UE, unde lunea nu e atât de deschisă fata de gay, nu sunt raportate cazuri de violență fizică împotriva lor (in cel mai rau caz pot fi câteva si rare). Raportul in baza caruia UE vrea sa impuna o noua legislație țărilor membre se bazează doar pe percepția subiectivă a respondentilor, conform căruia 43% se simt discriminati. Una este sa declari că te simți discriminat si alta e sa probezi ca ai fost discriminat. Sunt nenumarate cazuri când manageri ai unor companii, au luat măsuri împotriva unor angajați ineficienți si drept urmare au fost acuzați pe nedrept de discriminare. S-a ajuns la situatia ridicola in care persoane cu functii de conducere, prefera sa inchida ochii cand datele indica ineficienta si lipsa de profesionalism al unui angajat, de teama de a nu fi acuzat de discriminare. În urma cu cateva zile, o prietenă imi povestește ce se intampla in compania unde lucrează. Persoana care asigură securitatea birourilor este musulman. In fiecare zi, cand se află la lucru, obișnuiește să se roage ( sunt câteva rugăciuni la anumite ore pe care le fac musulmanii). Nimeni nu are nicio problemă cu asta. Compania chiar i-a pus la dispoziție un spațiu intim unde poate sa se roage in voie. Pentru a se ruga, un musulman trebuie sa isi spele mâinile, fata si picioarele, insa tipul respectiv folosește chiuveta bucătăriei companiei nu pe cea din baie. A fost surprins de nenumarate ori si drept urmare staff'ul refuză să mai folosească bucătăria. Au fost făcute plângeri către management iar răspunsul nu a întârziat să apară: "nu ii putem spune nimic pentru ca ne poate da in judecata pentru discriminare". Noua legislație pe care UE ar vrea să o impună pare ruptă din cartea lui George Orwell. Au inventat sintagma "hate speech" / discurs de ură iar acum (deja sunt astfel de legi in tarile mai cu moț, progresiste precum si in reguli de funcționare a unor retele sociale) orice opinie care nu e pe placul cuiva face obiectul cenzurii sau chiar a unui proces penal care se poate termina cu închisoare. Un caz celebru este cel din Canada. Guvernul federal a dorit sa impuna o lege prin care oricine care se adresează unei persoane a cărui gen este altul decât cel biologic recunoscut de știință (lista poate fi infinită) fără a folosi un pronume personal inexistent in limba engleză (ex: in loc de He/She posibile noi pronume personale ar fi Zie, Sie, Ey, Ve, Tey, E), este pasibil de amendă care daca nu este plătită se transfor.a in zile de pușcărie. Sau, celebre canale de YouTube care au fost cenzurate sau chiar blocate pentru ca au intervievat psihologi, neurologi, biologi, deci oameni de știință care afirmau că genul nu este altfel decat binar: barbat/femeie si ca toata povestea cu identitatea de gen este nestiintifica. Oamenii aceștia, ca si multi altii care au opinii legate de religie, de politică, etc., sunt fie condamnati fie cenzurați fie supusi oprobiului public in mass media, fiind considerati "hater'i" sau promotori de discurs de ură. Noul proiect de lege nu face decât să suprime libertatea cuvântului si a expresiei. Tot ceea ce nu se va încadra în limitele/criteriile înguste ale "Procuștilor" de serviciu a-i stângii liberale progresiste va fi etichetat cu URĂ și drept urmare declarat criminal. Trăiască noul partid comunist al UE!

-5 (31 voturi)

Vezi toate comentariile (30)

Modifică Setările