Inundaţii catastrofale în Veneţia. Cine e de vină, corupţia sau schimbările climatice? „Nu mai putem trăi aşa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inundată marţi seară de cea după cea mai înaltă maree din ultimii 50 de ani,, Veneţia se confruntă şi cu o criză politică internă după ce comercianţii de pe Marele canal au criticat autorităţile că nu au luat măsuri preventive, aceştia lansând acuzaţii de corupţie, relatează AFP.

Premierul Giuseppe Conte a descris inundaţia ca „o lovitură în inima ţării”, iar declararea unei situaţii de urgenţă era aşteptată din partea guvernului de la Roma, astfel încât, după cum a spus primarul la şedinţa cu miniştrii, să fie mobilizate „forţe excepţionale” pentru o intervenţie cât mai rapidă.

Însă în timp ce oficialii vorbesc de schimbările climatice, comercianţii şi-au arătat revolta faţă de cei care nu au luat măsuri pentru a proteja oraşul istoric, patrimoniu UNESCO: ei pun pe seama corupţiei faptul că s-a amânat construirea unei bariere în calea mareei, la care Veneţia este expusă.

”Oraşul e îngenuncheat”, „Distrugerea e masivă. Pagubele de astă noapte se ridică la milioane de euro”, a spus primarul oraşului Luigi Brugnaro. 

După ce primarul a spus că instituirea unei stări de urgenţă va permite o intervenţie mai rapidă, primul ministru a declarat că guvernul este gata să aloce fondurile necesare.

„Dezastrul care s-a abătut asupra Veneţiei loveşte chiar în inima ţării. E dureros să vedem oraşul distrus, şi în pericol de a-i fi distrusă moştenirea artistică”, a spus premierul Conte.

„Am atras atenţia anul trecut că gradul de deteriorare a bazilicii [San Marcos] a fost accelerat cu 20 de ani din cauza fenomenelor de maree înaltă. Iar acum riscă un ritm cu mul mai mare de degradare”,  a declarat procuratorul clădirii, Carlo Alberto Tesserin.

„Facem apel la guvern să ne ajute, costurile vor fi extrem de mari. Acestea sunt consecinţele schimbărilor climatice”, a scris primarul Brugnaro pe Twitter.

„E în joc viitorul Veneţiei. Nu mai putem trăi aşa”, a avertizat acesta.

Ministrul mediului, Sergio Costa, a aruncat vina pe schimbările climatice, pe „tropicalizarea climei” care a determinat ploi extrem de abundente şi vânt puternic.

„Asta se petrece tot mai des în Mediterană”, a scris Costa pe Facebook. „Încălzirea globală va distruge planeta dacă nu facem ceva să o oprim”, a precizat acesta.

Apa a atins un nivel maxim de 1,87 de metri. Din 1923, când au început să fie făcute măsurători, doar o singură dată apa a atins un nivel mai ridicat, de 1,94 metri, în 1966.

„A fost absolut incredibil. Nivelurile apei au crescut fulgerător”, a povestit un rezident.

Circa 160 de pompieri au fost desfăşuraţi pentru a salva oameni blocaţi pe debarcadere şi a recupera bărci desprinse de la mal. 

Preşedintele regiunii Veneţia, Luca Zaia, a spus că 80 la sută din Veneţia s-a aflat sub apă, pagubele produse oraşului cu 50.000 de locuitori având proporţii „inimaginabile”. Veneţia este vizitată de 36 de milioane de oameni anual.

Un extins proiect de infrastructură numit MOSE destinat măsurilor de protejare a oraşului se află în desfăşurare din 2003, însă depăşirile bugetului, scandalurile de corupţie şi întârzierile au împiedicat să fie dus la bun sfârşit.

Planul presupune construirea a 78 de bariere în calea fluxului. Un test recent a unor bariere a scos la iveală faptul că acestea ruginiseră pe anumite porţiuni. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite