Vicepreşedintele Comisiei Europene este de acord cu ideea introducerii unei taxe pe benzină pentru găzduirea refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Letonul Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru moneda euro şi dialog social, a declarat că este de acord cu ideea ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, de a introduce o taxă europeană pe benzină pentru a găsi resursele financiare necesare găzduirii refugiaţilor.

„O taxă pe benzină, la nivel naţional sau european, ar putea fi o posibilă sursă de finanţare, mai ales dacă se ţine cont de faptul că preţul petrolului a scăzut la un nivel istoric“, a declarat pentru săptămânalul german Spiegel comisarul european, care este şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

„Sunt de acord cu Schäuble. Avem nevoie de idei inovatoare în Europa pentru a face faţă crizei refugiaţilor“, a adăugat el.

Wolfgang Schäuble a propus la jumătatea lunii ianuarie introducerea unei taxe pentru fiecare litru de benzină consumat în UE, apreciind că aceasta ar putea aduce resursele financiare necesare oferirii unui „răspuns european la problema refugiaţilor“.

Această idee a fost criticată imediat, chiar şi în cadrul CDU, partidul din care face parte Wolfgang Schäuble.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite