VIDEO Un an de la atacurile teroriste din Paris: Francois Hollande deschide ceremoniile, dezvelind o placă comemorativă la Stade de France

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe ceremonii de comemorare au loc astăzi în Franţa, la un an de la atacurile teroriste de la Paris soldate cu 130 de morţi şi revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Preşedintele francez Francois Hollande a deschis duminică ceremoniile comemorative consacrate atentatelor din 13 noiembrie 2015, dezvelind o placă la Stade de France, în nordul Parisului, unde a fost ucisă prima dintre cele 130 de victime ale jihadiştilor, transmite AFP.

Şeful statului a dezvelit, fără să pronunţe vreo alocuţiune, o placă comemorativă pe poarta D a stadionului, din Saint-Denis, în memoria lui Manuel Dias, ucis de explozia unei bombe declanşate de un kamikaze. După un minut de tăcere şi depunerea unei jerbe de flori, fiul victimei a citit un text în care a făcut apel la „toleranţă“ şi „inteligenţă“.

Şeful statului francez a fost însoţit de primarul Parisului, Anne Hidalgo, de premierul Manuel Valls şi de mai mulţi miniştri.

Ceremoniile de comemorare vor continua la restaurantele Le Carillon, Le Petit Cambodge, A la Bonne Bière, Casa Nostra, Belle Equipe şi Comptoir Voltaire, situate în arondismentele X şi XI, cu inaugurarea unei noi plăci comemorative, menţionarea numelor victimelor, depuneri de jerbe de flori şi un minut de tăcere.

Principala ţintă a atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, teatrul Bataclan, a fost redeschis sâmbătă seară cu o reprezentaţie a celebrului muzician rock Sting.

image

Concert Sting la Bataclan FOTO AFP

Mai mulţi militanţi înarmaţi ai grupării teroriste Stat Islamic au pătruns în teatrul Bataclan, în seara de 13 noiembrie 2015, în timpul concertului Eagles of Death Metal, omorând 90 de persoane şi rănind peste o sută. Atacul a avut loc ca parte a unei acţiuni organizate în care nu mai puţin şase atacuri ale susţinătorilor grupării au avut loc într-un interval de trei ore în mai multe locuri din Paris, soldându-se în total cu 130 de persoane decedate şi 368 de răniţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite