Atentat terorist în Franţa. Momentul intervenţiei în forţă a trupelor speciale, în urma căreia cei trei terorişti au fost ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Kouachi au fost neutralizaţi în urma unui asalt al forţelor franceze
Fraţii Kouachi au fost neutralizaţi în urma unui asalt al forţelor franceze

Atentat terorist în Franţa | Cei trei terorişti implicaţi în atacul terorist din redacţia revistei săptămânale "Charlie Hebdo" şi care au coordonat alte două luări de ostatici au fost ucişi de forţele de intervenţie franceze la capătul a 49 de ore de teroare.

La operaţiunea de urmărire şi anihilare a fraţilor care au lansat atacul terorist împotriva redacţiei publicaţiei satirice Charlie Hebdo au fost mobilizaţi simultan, pentru prima dată, trupele de elită ale Jandarmeriei şi Poliţiei franceze, Raid şi GIGN.

Mai jos puteţi vedea imaginile cu intervenţia în forţă a trupelor speciale franceze.

À la Louis de Funès. Când trupele speciale franceze înfruntă o movilă, după ce li s-au dat crampoanele greşite la vestiar

Imagini cu intervenţia trupelor speciale care i-au anihilat pe teroriştii care au terorizat Franţa

   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite