VIDEO Boris Johnson a lipsit de la lecţia de geografie. Pentru şeful diplomaţiei britanice, Africa este o ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Johnson FOTO Rex Features
Boris Johnson FOTO Rex Features

Ministrul britanic de Externe a gafat din nou. De această dată, Boris Johnson a ridicat semne de întrebare dacă a fost prezent la lecţia de geografie. Aflat marţi la o reuniune a partidului său la Birmingham, cel mai vocal susţinător al ieşirii Marii Britanii din UE a susţinut că Africa este o ţară, iar internauţii au fost pe fază.

„În pofida tuturor acestor dificultăţi, speranţa de viaţă a crescut în Africa, ţara făcând parte acum din sistemul economic mondial. În 2000, în urmă cu 16 ani, speranţa de viaţă a unui etiopian era de 47 de ani, acum el trăieşte 64 de ani“, a declarat ministrul britanic de Externe în faţa colegilor din Partidul Conservator reuniţi la Birmingham.

Internauţii au observat imediat gafa lui Johnson şi au ţinut să-l informeze că Africa este un continent cu 54 de ţări, relatează RT.

„Boris trebuie să meargă la şcoală. Africa este o ţară??? Oh, Dumnezeule mare… Taxi!“, a scris utilizatoarea de Twitter @Italiataff.

Un alt utilizator de Twitter i-a cerut demisia.

„Boris Johnson a spus că Africa este «o ţară». Un nou exemplu de rasism. Când i se va cere demisia?“, a scris şi @consenteduk.

În 2002, Boris Johnson a stârnit furia multor oameni după ce a declarat că Africii i-ar merge mai bine dacă s-ar afla din nou sub dominaţia Marii Britanii şi altor foste puteri coloniale.

„Cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla Africii ar fi ca fostele puteri coloniale, sau cetăţenii lor, să se întoarcă acolo, cu condiţia ca de această dată să nu li se mai ceară să se simtă vinovaţi“, a spus Johnson în urmă cu 14 ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite