VIDEO Lupte între manifestanţi şi poliţie, la un protest organizat de Ziua Naţională a Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

​Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine au avut loc marţi, la Paris, la un marş organizat cu ocazia Zilei Naţionale, la apelul unor sindicate ale personalului medical, susţinut de ”vestele galbene”, relatează Le Figaro.

Câteva mii de persoane au manifestat de 14 iulie la Paris, la apelul unor organizaţii sindicale, între care CGT, Solidaires şi Collectif Inter-Hôpitaux, cerând mijloace pentru spitale, a constatat AFP.

Primele tensiuni au apărut în timp ce manifestanţi din rândul personalului medical se îndreptau de la Place de la République către Place de Bastille.

Unii dintre manifestanţi veneau de la o adunare organizată de ”vestele galbene” în faţa sediului Inspecţiei Generale a Poliţiei (IGPN), cu scopul de a denunţa violenţa poliţiei, şi la care au participat reprezentanţi ai mişcării răniţi la manifestaţii anterioare.

La manifestaţii erau prezenţi secretarul general al CGT, Philippe Martinez, cântăreţul Francis Lalanne şi deputatul LFI Eric Coquerel.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite