VIDEO Operaţiune „de eliberare“ în 75 de ferme din Italia: 17 români lucrau în condiţii de sclavie. Zece persoane au fost arestate şi patru ferme închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Polizia di Stato
FOTO Polizia di Stato

Autorităţile italiene au descins în 75 de ferme într-o amplă operaţiune de combatere a condiţiilor de muncă similare sclaviei. Operaţiunea s-a soldat cu arestări şi amenzi dureroase, iar printre persoanele afectate se numără şi români.

Potrivit agenţiei de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică, operaţiunea s-a desfăşurat pe parcursul ultimelor patru săptămâni în diferite regiuni ale ţării, din Verona şi Forli-Cesena, în nord, până în Latina (centru) şi Legge, Matera, Ragusa, Siracusa, Salerno, Taranto şi Vibo Valentio (sud).

Cel mai grav caz a fost constatat la Ragusa (vezi video mai jos). Potrivit poliţiei italiene, culegătorii de roşii dintr-o fermă din această localitate din Sicilia munceau câte 13 ore pe zi pentru numai 25 de euro. În plus, poliţiştii au găsit condiţii mizere de cazare – muncitorii locuind în magazii. Printre victime se numără şi 17 cetăţeni români, dintre care 12 femei, scrie La Sicilia. Trei persoane au fost arestate în acest caz. 

În total, poliţia italiană a arestat 10 persoane, a reţinut alte 24 şi a aplicat amenzi în valoare de 108.000 de euro. Patru ferme au fost închise. Operaţiunea a vizat şi o fermă aparţinând unui italian şi administrată de o româncă de 19 ani.

Exploatarea lucrătorilor, prin aşa-numitul sistem „caporalato“, controlat de mafie, reprezintă o problemă serioasă în domeniile construcţiilor şi agriculturii din Italia, notează DPA. Cei mai expuşi sunt migranţii africani.

Anul trecut, Italia a adoptat o lege „anti-caporalato“, care prevede pedepse cu închisoarea de la 1 la 6 ani şi amenzi de la 500 la 1000 de euro pentru fiecare lucrător angajat fără acte.

Operaţiune anti-sclavie la Ragusa

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite