Europa

articolul anterior articolul urmator

Viitorul Uniunii Europene depinde de alegerea între China şi SUA

11
25 Jul 2021 12:48:00
Cristian Roşu

Lumea occindentală a dat în ultimele decenii tonul în relaţii internaţionale. Tandemul SUA –UE a reprezentat cea mai puternică alianţă militară (NATO), cea mai puternică forţă economică şi a setat principalele valori culturale la nivel global.

La mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, această ordine mondială este contestată de China şi tangenţial de Rusia atât din punct de vedere militar şi economic cât şi din punct de vedere ideologic (în timpul pandemiei s-a vehiculat ideea că statele autoritare au avut un răspuns ferm).

Creşterea influenţei globale a celor două puteri asiatice a fost facilitată, în ultimii ani, de escaladarea disensiunilor dintre SUA şi UE. Acestea au început cu scandalul legat de telefonul Angelei Merkel au continuat cu NorthStream 2 şi au ajuns la un mimin istoric cu The Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP).

Mandatul lui Trump a fost guvernat în politica externă de sloganul ”America first” iar pentru Uniunea Europeană acesta lucru a înseamnat o adevărată lovitură. După Trump a urmat Brexitul care a fost un nou semnal că UE şi SUA merg pe căi diferite.

Răcirea relaţiilor dintre vechii aliaţi a lăsat loc pentru mişcările Chinei şi Rusiei. Kremlinul s-a concentrat pe relaţia cu Germania iar China a jucat all in. Beijingul a împins cât de mult a putut tratatul economic cu Uniunea Europeană iar pe canale mai puţin vizibile şi-a consolidat influenţa în Ungaria şi Grecia şi Italia.

Atât China cât şi Rusia au înţeles că Uniunea Europeană este cheia pentru a detrona SUA din poziţia de lider mondial. Ambele state au lucrat decenii în şir la slăbirea relaţiilor transatlantice stimulând relaţia economică pe axa Moscova – Berlin sau alimentând orgoliul militar francez şi sentimentul anti-american şi anti-NATO ascuns pe holurile de la Elysee.

Deşi acţiunile Chinei şi Rusiei par comune, acestea au obiective şi căi foarte diferite. Nu există, în mod real, un pol Rusia – China decât punctual şi pe anumite teme. Ambele state au planul lor în Europa.

O nouă cortină în Europa

Uniunea Europeană este sub asediu şi parcă mai divizată ca niciodată. Presiunile economice ale  Chinei şi jocul tactic făcut de Rusia, de multe ori prin proxi, ne arată o Uniune slabă şi fără perspective.

Conflictul ideologic dintre globalism şi naţionalism se mulează pe vechile falii lăsate de cortina de fier, aşa cum ne arată şi harta de mai jos, ce prezintă poziţionarea statelor UE în raport cu legea anti-LGBT adoptată în Ungaria.

Practic, în Europa avem o replică a conflictului ideologic din Statele Unite. Ca şi în SUA, ambele tabere au dreptate şi ambele tabere greşesc.

Viktor Orban şi Grupul de la Vişegrad promovează intens viziunea unei Europe bazate pe state naţionale şi deplin suverane. Problema acestui concept este că el echivalează cu distrugerea UE. Viziunea expusă de Orban ar transforma Uniunea într-o simplă alianţă de state ceea ce convine atât Rusiei cât şi Chinei.

Pe lângă disensiuni de natură ideologică, o problemă majoră a Uniunii Europene este lipsa capabilităţilor militare proprii dar şi răcirea relaţiilor cu SUA şi Turcia. Oricât ar încerca Franţa să se erijeze în mare putere militară şi potenţial protectoare a UE, pare necredibililă. Dincolo de lipsa unei armate suficient de mari, Franţa nu reprezintă o garanţie pentru statele din Est într-un potenţial conflict cu Rusia. La acest capitol Europa s-a bazat mereu protecţia americană, din acest motiv UE nu poate fi considerată o mare putere.

Aşezarea actuală a forţelor la nviel global arată clar că Uniunea Europeană este o putere economică, încă influenţează masiv la nivel cultural dar în ceea ce priveşte componenta de hard power a rămas mult în urma Statelor Unite, Chinei şi Rusiei.

La Paris şi Berlin se joacă viitorul Uniunii Europene

Instalarea noii administraţii Biden la Casa Albă a fost privită cu mult optimism la Bruxelles. Totuşi, trebuie menţionat că fenomenul Trump nu este legat doar de persoana fostului preşedinte american ci ţine şi de alegerile făcute de o parte însemnată a electoratului american. Mai exact, înfrângerea lu Trump în alegeri nu înseamnă că politica promovată în mandatul său ”America first” va dispărea complet.

Europenii se aşteaptă la o relaxare majoră a relaţiilor transatlantice  dar, cel mai probabil, va exista şi o oarecare continuitate mai ales când vorbim de poziţionarea pe relaţia UE – China şi de alocarea a 2% din PIB pentru aliaţii din NATO.

Biden este obligat de context să se concentreze pe situaţia din Asia unde China câştigă teren. Statele Unite nu sunt foarte îngrijorate pentru cum va decurge relaţia cu UE pentru că au spatele asigurat. Marea Britanie va fi mereu un aliat de nădejde iar Polonia, România şi statele baltice văd în Washington singura apărare credibilă în faţa Rusiei. Astfel, orice jocuri ar face Franţa şi Germania, SUA va păstra puncte importante de control.

Atât în Franţa cât şi în Germania urmează alegeri foarte importante. Strategia liderilor de la Berlin şi Paris ne va spune dacă Uniunea Europeană rămâne în siajul SUA sau vom asista la o nouă împărţire a zonelor de influenţă în Europa. Dacă Franţa şi Germania vor alege mai degrabă parteneriate economice cu China şi Rusia, Uniunea Europeană aşa cum o ştim acum va dispărea tocmai din cauza intereselor divergente ale celor trei mari puteri – SUA, Rusia şi China. Fiecare mare putere îşi va securiza zona de influenţă iar Uniunea Europeană va fi doar terenul de joacă în lupta pentru dominaţie.

 

Articolul a fost publicat în premieră pe  - TheEuropeanTimes

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Adi Pietreanu
25.07.2021, 18:01:51

UE e incercuita de catre UE la est, fosta UE la nord-vest, America la vest si de imigranti la sud. UE nu poate fi o mare putere fiindca nu e un stat iar fortele din componenta sa se anuleaza reciproc, ramanand ceva de dimensiunea Elvetiei, doar ca cu ceva bombe nucleare aflate la Franta. Nu exista cu adevarat o politica comuna si fiecare viseaza pe limba lui. Germania nu mai vrea razboi, vrea dezvoltare economica, piata de desfacere si forta de munca din belsug. China ofera toate astea iar americanii au mirosit ceva inca de pe vremea lui Obama, simteau ca nemtii le ascund ceva. Intre timp Germania a devenit si mai discreta si joaca mai mult prin proxy, Ungaria si Grecia. Pentru ca nu ii pot opri de tot americanii vor ajunge la un compromis cu nemtii si vor stabili niste reguli si trasa linii rosii. Cum ar fi ca doua mari puteri + UE sa curteze Europa de est si sa se intreaca in investitii si legaturi interumane? Probabil ca visez,acele entitati sunt angrenate in multe alte parti ale lumii si n-au timp sa stea dupa noi se ne hotaram ce vrem.

+1 (5 voturi)
Expat Gabriel
26.07.2021, 01:39:04

Dintotdeauna partea vestică a considerat că Europa se "cam" termină pe linia fostului imperiu austro-ungar. Estul Europei este şi a fost dintotdeauna trecut la capitolul "ceilalți" adică important pentru liniştea de la granița din est şi ocazie de dat la picioare pe sub masă concurenței şi... cam atât! Să nu aştepte nimeni altă intervenție UE în cazul unor probleme militare în zonă decât "proteste diplomatice" şi "sancțiuni economice" de paradă. Din păcate zona estică a , mereu, supraviețuit numai prin acorduri /tratate locale între țările din zonă şi marile puteri estice Rusia şi Turcia. România nu prea are de ales decât să continue cu USA până ce aceasta se retrage din zonă (oricum, de la episodul cu poporul kurd din Irak, USA cam şi-a cam luat obiceiul de a-şi părăsi aliații!), să încheie tratate militare cu țarile din zonã : Polonia, Bulgaria, Turcia sau să se dea cu ruşii în pofida unui instinct natural (puternic justificat d.p.d.v. istoric) de refuz automat a tot ce este rusesc.

-4 (6 voturi)
Una pe zi
26.07.2021, 04:19:19

dpdv ideologic Germania nu se poate apropia de Rusia si China. este doar interesul economic. dpdv militar se bazeaza pe USA care nu are cum sa se retraga din EU decat daca este invinsa militar ce nevoie are Rusia de Europa de Est? s-au retras tocmai pentru ca nu puteau sprijini economic estul si au decis sa isi apere interesele economice prin a vinde materii prime direct Germaniei/vestului EU de est este pe moment de mic interes pt Rusia si China China nu face cadouri exemplu Macedonia, sant de un capitalism mai feroce decat orice tara din Vest

-8 (8 voturi)
Victor Nagy
26.07.2021, 09:43:35

......... De mult nu am citit pe Adevarul ... un articol atat de echilibrat , de realist . Am ceva suspiciuni , ceva inoieli la concluziile din ultimul paragraf ... cele doua variante propuse de autor sunt insuficiente ... mai sunt si altele ... si variatiuni a celor doua . Poate cu alta ocazie va analiza ... o a treia cale . Dar .... Felicitari autorului !

-8 (8 voturi)
IonIon Codreanu
27.07.2021, 13:44:27

UE nu trebuie să facă nici o alegere între USA și China! UE trebuie să urmeze PRICIPII. Asta înseamnă că va colabora ECONOMIC cu oricine în condiții de echitate. Noi nu trebuie să ne amestecăm în relațiile dintre USA și China! În nici un caz! Pentru că aici intervine componenta militară, dorința USA de a domina absolut lumea prin forța armatei și dorința Chinei de a împiedica asta! Vremea confruntărilor militare se va duce și va rămâne doar colaborarea economică și COEVOLUȚIA în locul CONFRUNTĂRII. UE cu aceste două a fost construită și se va extinde. În timp, ideile generoase europene vor fi îmbrățișate peste tot în lume, fiind singurele care pot aduce civilizație, prosperitate și care pot genera colaborarea în rezolvarea problemelor globale. Există mai ales în Est destui care nu înțeleg UE și consideră că puterea militară este cea care dă valoare...

-9 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările