Viktor Orban se va deplasa la Moscova unde va  încerca să negocieze cu ruşii un nou contract de furnizare de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 31 ianuarie premierul ungar Viktor Orban va face o vizită la Moscova, deplasare care are un pur caracter economic. În centrul convorbirirlor cu omologul său, premierul Dimitri Medvedev şi probabil şi cu preşedintele Vladimir Putin (deşi această întâlnire nu s-a confirmat deocamdată), vor sta probleme energetice.

Vor fi abordate  trei aspecte: reînnoirea acordului pe termen lung ungaro-rus de furnizare de gaze care expiră în 2015, gazoductul South Stream dar, în primul rând, o investiţie de 2000-4000 de miliarde de forinţi pentru reînoirea centralei nucleare de la Paks.

Orban afirmă analiştii, ar dori desigur o reducere a preţului gazului în schimbul ofertei de realizare a unor depozite de gaze pe teritoriul Ungariei, dar şansele sunt minime. De aceea, atenţia lui se va îndrepta către problema centralei nucleare.

Aceasta a fost subiectul întâlnirii Orban-Putin din noiembrie 2010 dar felul în care a formulat partea ungară propunerea, a fost imediat refuzată de ruşi deoarece ungurii ar fi vrut să folosească doar o parte din credit pentru reînoirea centralei iar restul să fie utilizat  după bunul plac al cabinetului Orban, a relatat cotidianul „Nepszabadsag”.

Investiţia în centrala nucleară este importantă şi pentru Moscova dar ea ar dori o ofertă fezabilă. Ruşii, scrie ziarul care citează specialişti în domeniu, ar fi dispuşi să ofere chiar şi un miliard de euro drept credit dacă ar avea garanţia pentru recuperarea banilor şi nu se mulţumesc numai cu cuvântul lui Orban. Ori Ungaria vine cu garanţii de la o bancă internaţională serioasă, ori partea rusă  va primi drept de proprietate pentru o parte din centrală.

   Moscova, scrie cotidianul, este neîncrezătoare când e vorba de Ungaria, din cauza a două măsuri luate de guvernul Orban împotriva intereselor ruseşti. Una a fost eliminarea din Ungaria a firmei Surgutneftgaz.

Adevărul este că Gordon Bajnai, ultimul premier al guvernului socialist, îl avertizase pe Putin asupra  proiectelor de colaborare Surgutneftgaz – Mol, iar Orban declarase încă din 2009 la congresul Rusiei Unite de la Sankt Petersburg unde a fost invitat ca vicepreşedinte al popularilor europeni, că dacă va veni la putere va face totul ca să scoată participarea companiei ruse la Mol.

Celălalt aspect care a provocat supărarea părţii ruse a fost schimbarea numelui pieţei Moscova de la Budapesta. Pentru compania rusă de ţiţei, Mol ar fi reprezentat o trambulină de lansare spre Europa.

Schimbarea denumirii pieţei, fapt inexplicabil, i-a jignit profund pe ruşi. Au existat chiar informaţii că după această decizie, Kremlinul ar fi propus firmelor ruse să se retragă din Ungaria iar liderii ruşi să nu facă la Budapesta nici un fel de vizite, a relatat cotidianul ungar.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite