Viktor Orban îl susţine pe Donald Trump pentru un nou mandat la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump si Viktor Orban FOTO AFP
Donald Trump si Viktor Orban FOTO AFP

Viktor Orban, premierul ungariei, şi-a declarat în public susţinerea pentru Donald Trump, candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Viktor Orban îi acuză pe democraţii americani că au încercat să impună la nivel global un „imperialism moral”, pe care el îi respinge, relatează Reuters, citat de Hotnews.

„Susţinem victoria lui Donald Trump deoarece cunoaştem mult prea bine diplomaţia guvernelor americane democrate, bazate pe un imperialism moral. Am mai fost obligaţi să-l testăm, nu ne place”, a scris Orban, într-un eseu.

Orban a mai spus că votul va fi decisiv pentru bătălia la nivel mondial, el reluând acuzaţiile potrivit cărora elita liberală internaţională vrea să-i distrugă pe conservatorii creştini din Europa.

La începutul acestei luni, conducerea prestigioasei Universităţi de Artă Dramatică şi Cinematografică de la Budapesta a demisionat în semn de protest faţă de numirea unui nou Consiliu de Administraţie de către Guvern, susceptibil în opinia sa să priveze instituţia de orice autonomie

De când a ajuns la putere, în urmă cu zece ani, premierul suveranist Viktor Orban a consolidat considerabil controlul statului în domeniul culturii şi presei în Ungaria.

Citeşte şi:

Ungaria: Opoziţia cere măsuri de protejare a Lacului Balaton de „coloniştii Fidesz“ conduşi de premierul Viktor Orban

Jurnalist ungar, concediat după ce a publicat o poză cu Viktor Orban

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite