Europa

articolul anterior articolul urmator

Volodimir Zelenski cere ca Rusia să fie declarată „stat terorist”

5
29 May 2022 12:12:52
Autor: Ion Gaidau
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski solicită ca Rusia să fie declarată „stat terorist”, aşa cum arată „realitatea de zi cu zi” din ţara sa de la lansarea războiului de către Vladimir Putin, pe 24 februarie.

„Din nou şi din nou, voi reaminti lumii că Rusia ar trebui, în sfârşit, să fie recunoscută oficial ca stat terorist, stat sponsor al terorismului. Aceasta pur şi simplu corespunde realităţii. Ar fi corect şi aceasta reflectă realitatea zilnică pe care ocupanţii au creat-o în Ucraina şi vor să o ducă mai departe în Europa. Şi acest lucru trebuie stabilit legal”, a declarat Zelenski sâmbătă seara.
 
Şeful statului ucrainean a denunţat „atacurile absolut fără sens” şi de-a dreptul barbare” duse de armata rusă sâmbătă în regiunea Sumî.
 
În plus, potrivit lui Zelenski, o persoană a fost ucisă, iar alte şapte rănite într-un bombardament rusesc în regiunea Mîkolaiv.
 
„Obuzele au lovit o zonă rezidenţială, la 20 de metri de o grădiniţă. Aceştia sunt <<inamicii>> pe care şi i-a ales Federaţia Rusă”, a spus preşedintele ucrainean.
 
Volodimir Zelenski a mai declarat că se pregăteşte pentru reuniunea Consiliului European, programată pentru 30 şi 31 mai, prilej cu care va vorbi despre „teroare”.
 
„Teroare pe pământul Ucrainei, teroare pe piaţa energetică a întregii Europe, nu numai la noi în ţară, teroare pe piaţa alimentară şi deja la scară globală. Şi ce fel de teroare va mai urma? (...) A devenit de fapt singura forma de acţiune a statului rus în raport cu Europa”, a afirmat el.
 
Lituania a declarat deja Rusia drept „un stat care sprijină şi comite acte teroriste”.
 
Totodată, Lituania a cerut înfiinţarea unui tribunal internaţional care să investigheze crimele de război comise de armata rusă în Ucraina.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Scârţan.Cu floretă şi toroipan !
29.05.2022, 12:28:50

Zelenski a epuizat toate acuzatiile posibile la adresa Rusiei. La capitolul invocat de Zelenski la adresa Rusiei SUA ar fi mult mai in fata....DIn (ne)fericire pentru cei de teapa acestora doi, nu exista posibilitatea de a fi pedepstiti in vreun fel. Deh, privilegiu de bulibasi...

+1 (3 voturi)
Scârţan.Cu floretă şi toroipan !
29.05.2022, 12:43:32

Incet, dar sigur, Zelenski incepe sa calce temeinic in strachini, incepe sa deranjeze din ce in ce mai tare pe cei care l-au mangaiat ingaduitor pe crestetul ala al lui de mare Super Star...

+2 (4 voturi)
Hastur
29.05.2022, 13:18:11

Domnule Scartan.Stai linistit ca nu deranjeaza Zelenski pe nimeni in afara de rusi.Americanii sunt mici copii pe langa rusi cand vine vorba de ucidere indiscriminatorie a civililor.Dar aveti dreptate, Rusia ca tara nu are cum sa fie pedepsita pentru crimele de razboi.Va trebui sa fie suficient ca banii confiscati sa fie folositi pentru reconstructia Ucrainei. Il asteptam pe Putin sa ne mai arate niste filmulete cu el calare la bustul gol sau cum bate palma cu ursul, hehehehehehe.Ala a fost SuperStar nu Zelenski.Acum gloria s-a dus i-a mai ramas doar masa de care sa se tina.

0 (4 voturi)
Jassy Man
30.05.2022, 05:19:55

``Iezact``! Jeleu incepe sa-i calce pe ``oaua`` pe sponsori , mai ales ca desi s-au bagat saiele la greu in el , n-a prea dat rezultatele alea spectaculoase de prin stirile care erau deja ``tiparite``. Adica mai peste tot vedem cum au distrus numai stiu cate tancuri, nu mai stiu cati rusi, cum reputeaza victorie dupa victorie, doar ca rusii is peste tot pe unde si-au propus,pe unde stapanesc fac deja sa revina viata la normal iar Jeleu vrea convorbiri de pace cu nen`sau Putina. De ce n-a vrut convorbirile de pace inainte de razboi? De ce n-a luat in seama acordul de la Minsk? Nu mai era nici un razboi prin Ucraina, doar ca slugoiul globalist chiar asta urmarea, asta-i micul amanunt care scapa analizelor marilor jurnalisti... Deja Ursula vrea sa cumpere petrol de la Putina , chipurile sa nu-l vanda pe tot la pret prea mare si sa faca aia ca tubul de oxigen... In realitate cu politica lor verde n-au cum sa reziste si se duce totul prea de rapa si nu conform planului. Ucraina si ucrainienii or sa iasa cel mai rau, tara bucati, oameni imprastiati pe unde apuca, resursele pe mainile oricui doar ale lor nu, ca sa zic asa cam ca pe la noi , minus bucati tara, ina baietii din umbra cred ca lucreaza deja si la asta...

-11 (11 voturi)
Lucifer
29.05.2022, 13:29:49

Da, Rusia este un stat terorist care şantajează Lumea cu armele atomice. Ar trebui ca ONU să declare Rusia stat terorist şi apoi trebuie eliminată din Consiliul de Securitate ONU.

0 (2 voturi)
Modifică Setările