Europa

articolul anterior articolul urmator

Vor renunţa ţările europene la propria suveranitate?

8
14 Jan 2014 17:28:07
Dorian Furtună
„Disputele privind gradul de libertate al ţărilor din UE au atins aşadar nivelul cel mai înalt de dezbatere politică.“
„Disputele privind gradul de libertate al ţărilor din UE au atins aşadar nivelul cel mai înalt de dezbatere politică.“

Cetăţenii UE ar trebui să-şi reconsidere conceptul de Patrie, deoarece conceptul tradiţional, cel de patrie naţională, este anacronic şi nepotrivit cu aspiraţiile de extindere şi consolidare ale Uniunii Europene. Cine a spus asta şi ce se va întâmpa cu „vechile” patrii ale europenilor?

Am explicat în postările anterioare că, în lipsa unei conştiinţe europene comune, bunăstarea economică rămâne a fi principalul argument care ţine împreună ţările-membre ale UE. Dar nici factorul financiar nu este unul destul de solid, odată ce există o ierarhie a economiilor în UE, unele ţări considerându-se ţări-donatoare, iar altele sunt etichetate drept ţări-PIGS. Iar criza financiară din 2008 a arătat cât se poate de clar vulnerabilitatea construcţiei economice a UE. Iată de ce, în rândul elitelor politice din unele state europene apare întrebarea firească dacă nu cumva s-a cedat prea mult din suveranitate de dragul unor beneficii economice trecătoare. Aceste elite au înţeles că există mize mai importante decât cele economice.

Politologul american John Mearsheimer explica într-un articol dedicat viitorului Europei că nu bunăstarea economică este preocuparea principală a unui stat; preocuparea principală a unui stat este să supravieţuiască într-un cadru internaţional instabil şi imprevizibil. Din acest motiv, statele întotdeauna vor concura între ele la capitolul securitate şi integritate, chiar dacă această concurenţă poate dăuna progresului în relaţiile economice [Mearsheimer, 1990]. Politologul american avusese dreptate; astăzi se vede cu ochiul liber că în cadrul Uniunii Europene deciziile luate centralizat înregistrează un grad de divergenţă tot mai accentuat în raport cu interesele şi aşteptările ţărilor UE luate separat. În septembrie 2011, în legătură cu criza financiară din Grecia, cancelarul german Angela Merkel a opinat că e necesar un drept de intervenţie şi sancţionare în cazul ţărilor care nu respectă prevederile pactului de stabilitate. Aceasta nu exclude că se va cere renunţarea parţială la suveranitate [1].

În replică la politica de centralism a oficialilor UE, mai mulţi parlamentari britanici, membri ai Partidului Conservator, au cerut în toamna anului 2011 organizarea unui referendum care să decidă viitorul Marii Britanii alături de Uniunea Europeană; ei ceruseră premierului Cameron să vină cu un plan clar de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Grupul parlamentarilor conservatori eurosceptici se temea că actuala criză din Zona Euro va avea un impact economic negativ asupra Regatului Unit. Liderul conservator Mark Pritchard descrisese Uniunea Europeană drept o „forţă de ocupaţie“ care erodează suveranitatea britanică [2]. Aceştia au fost contrazişi de fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, care a declarat că Uniunea Europeana ar putea funcţiona mult mai bine, dacă ar exista un preşedinte ales în mod direct de către cetăţenii săi, fiindcă alegerile prezidenţiale la nivel european ar reprezenta o modalitate de a implica şi mobiliza publicul. Totodată, acesta ar fi încă un pas spre consolidarea unui imperiu birocratic şi centralizat, în defavoarea statelor naţionale [3]. Disputele privind gradul de libertate al ţărilor din UE au atins aşadar nivelul cel mai înalt de dezbatere politică.

Niciodată în istoria noastră nu am permis Vienei sau Moscovei să ne condiţioneze, la fel nu-i vom permite Bruxellese-ului să facă asta! În Ungaria în capul mesei vor sta interesele ungureşti!

Semnale de deranj şi nemulţumire manifestă şi aşa ţări ca Ungaria, prim-ministrul căreia, Victor Orban, a declarat că „există viaţă şi în afara graniţelor UE“. Iar în una din tiradele sale dintre cele mai comentate, din aprilie 2011, Orban a rostit apăsat şi cu patos: „Noi nu vom permite ca Bruxelles-ul să-şi dicteze condiţiile! Niciodată în istoria noastră nu am permis Vienei sau Moscovei să ne condiţioneze, la fel nu-i vom permite Bruxellese-ului să facă asta! În Ungaria în capul mesei vor sta interesele ungureşti!“ [4]. Până şi magnaţii din cadrul UE îşi declară îngrijorarea; îl putem cita în acest sens pe magnatul român Dinu Patriciu, care îşi exprimase în toamna anului 2011 părerea că Uniunea Europeană a ajuns al Patrulea Reich, ţările puternice europene având interesul să subjuge economiile slabe, precum este cea a României. „Există interese care să transforme teritoriile mai puţin dezvoltate ale UE în teritorii de ocupaţie. Vorbesc de o Europă imperială. Al patrulea Reich, care astăzi e în pragul colapsului…“ [5]. Iar unii economişti români au opinat că în actualele condiţii financiare, UE are de ales – „ori inflaţia, ori războiul“, pentru a ieşi din criza sistemică ce o macină [6].

Şi la nivel de dispoziţii ale populaţiei, sondajele de opinie arată o cădere drastică a încrederii în Uniunea Europeană; în aşa ţări ca Spania, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie mai mult de jumătate din populaţie şi-a pierdut încrederea în perspectivele Uniunii Europene. Euroscepticismul e generat de colapsul pieţii bancare, de măsurile de austeritate la nivel de UE, de cotele extrem de înalte ale şomajului în unele ţări etc. [7]. Uniunea Europeană iată că se confruntă cu un grad înalt de neîncredere şi deziluzie în rândul membrilor săi şi se pare că a trecut de zenitul său politic, lunecând spre un apus.

La începutul anului 2012, într-un articol întitulat „Colapsul apropiat al Uniunii Europene“ („The Coming Collapse of the European Union“), publicistul politic francez Guy Millière făcea următoarea prognoză: „Nimeni nu ştie, desigur, cum va arăta Europa peste zece ani. Unica predicţie care pare a fi sigură este că ea va fi mai săracă, mai divizată, mai confrontaţională, mai violentă şi că Uniunea Europeană va arăta ca un vis spulberat“ [8]. Între timp, ca un exemplu cât se poate de sugestiv, armata elveţiană a început în toamna anului 2012 antrenamente speciale în eventualitatea unui colaps al Uniunii Europene. Armata este antrenată pentru a face faţă haosului social şi afluxului de imigranţi din ţările învecinate [9].  

E adevărat că deocamdată, începând cu mijlocul anului 2012, putem vorbi despre o relativă temperare a alertei generale din Zona Euro, pe motivul unor înţelegeri între liderii principali din UE. Însă această stabilitate este în esenţă una aparentă şi temporară, dictată de interesul păstrării echilibrului financiar şi a securităţii economice. Este o stabilitate fondată pe raţiuni de ordin de câştig şi pierdere financiară, nemaiavând deja la bază motivaţiile politice şi culturale de altădată. Fiind în situaţia de a merge înainte, pentru a nu se dezintegra, arhitecţii actuali ai UE şi ai ipoteticelor State Unite ale Europei au ştiut să transforme criza din Zona Euro într-un pretext pentru a cere monitorizarea şi controlul bugetelor naţionale ale ţărilor membre-UE de către Bruxelles. S-a elaborat în 2012 şi o ciornă pentru proiectul Statelor Unite ale Europene, care prevede la prima etapă transformarea uniunilor fiscale, bancare şi economice într-un sistem politic federal. La modul practic, este vorba despre supravegherea tuturor bugetelor naţionale şi a băncilor europene de către o structură decizională centralizată, un fel de „minister al finanţelor“ care se va expune în mod hotărâtor asupra politicilor bugetare ale statelor suverane. Deci se doreşte preluarea controlului asupra bugetelor naţionale şi a politicilor economice de către oficialii Uniunii Europene [10], [11].

Proiectul întitulat UE continuă aşadar să meargă înainte, fiindcă mersul înainte este unica lui modalitate de a-şi prelungi supravieţuirea. Orice stagnare riscă să se transforme rapid în implozie. De aceea, în pofida problemelor din interiorul UE, se aud în continuare declaraţii ce cheamă la consolidarea şi mai strânsă a statelor, ca unică alternativă la destrămare. În această cheie, în septembrie 2012 ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a propus formarea unei armate comune a Uniunii Europene, întocmirea unor legi care să înăsprească securitatea în UE, formarea unei singure pieţe a industriei de apărare europene, crearea unui minister de externe [12]. Iar în noiembrie 2013, preşedintele Consiliului Europei, Herman van Rompuy a făcut o declaraţie surprinzătoare chiar şi pentru unii dintre colegii săi din administraţia UE. În opinia lui Rompuy, cetăţenii UE ar trebui să-şi reconsidere conceptul de Patrie, deoarece conceptul tradiţional, cel de patrie naţională, este anacronic şi nepotrivit cu aspiraţiile de extindere şi consolidare ale Uniunii Europene. Iar pe politicienii care s-au ridicat în apărarea tradiţiilor naţionale şi se opun tentativei de reformare a mentalităţilor, Rompuy i-a învinuit de populism şi atitudine contraproductivă, atenţionând că: „Populismul şi naţionalismul nu pot fi un răspuns la provocările vremurilor noastre“ [13].

Se acţionează destul de prompt şi în direcţia impunerii unor standarde comune pe terenul libertăţilor şi drepturilor civile. Aici iarăşi descoperim o disonanţă între dorinţa elitelor politice de a promova o cultură a toleranţei totale la nivel de UE şi dorinţa diferitelor grupuri etno-confesionale de a-şi proteja valorile tradiţionale. Or, tradiţiile şi valorile europene, chiar dacă au origini în mare parte comune, în unele privinţe diferă esenţial. Netolerarea în ţările Europei de Est a modului de viaţă homosexual, de exemplu, nu poate fi trecută pe seama conservatismului doar. E vorba despre tradiţii religioase, despre un mod patriarhal de percepere a cultului familiei, despre viziuni fundamentate milenar cu privire la rolul bărbatului şi al femeii. Atunci când acceptarea revendicărilor minorităţilor sexuale devine o precondiţie de aderare la UE sau când o ţară-membră a UE poate fi avertizată sau sancţionată pentru că nu oferă suficiente libertăţi acestor minorităţi, putem înregistra o neconcordanţă vizibilă a valorilor în spaţiul european. Oficialii UE insistă pe acceptarea modului homosexual de viaţă în toate ţările UE, fiindcă în aşa mod se cultivă spiritul toleranţei, iar fără un spirit al toleranţiei adânc implantat în mentalitatea europenilor, nu va fi posibilă menţinerea şi construcţia de mai departe a UE.

Rămâne de văzut cum va evolua această „altoire a toleranţei“. Poziţionarea dură heterosexuali vs. homosexuali lesne trezeşte manifestarea programului ereditar „noi“ vs. „ei“, şi europenii trebuie să fie foarte precauţi ca prin promovarea mult prea îndrăzneaţă a drepturilor minorităţilor sexuale să nu trezească reacţii adverse din partea oponenţilor modului homosexual de viaţă, aşa cum s-a întâmplat bunăoară în Franţa în 2013, unde sute de mii de oameni au protestat împotriva dreptului homosexualilor de a întemeia familii. Vedem deci că de la o vreme, politicile socio-economie ale UE nu mai trezesc consensul şi entuziasmul de altădată. Se acţionează tot mai des prin constrângeri şi avertizări, pentru implementarea deciziilor cu caracter economic, civil, politic. Uniunea Europeană se birocratizează şi se centralizează, în timp ce la orizont se prevede o renaştere a unor pasiuni şi revendicări adverse – cele identitare, regionale şi etno-naţionale, cu care proiectul Uniunii Statelor Europene va intra într-un conflict inevitabil.  


Surse bibliografice:

1.    Renunţarea supremă: Nemţii vor ca Grecia să renunţe la suveranitate! // FrontPress. 26.09.2011 / http://www.frontpress.ro/?p=20410
2.    Parlamentar britanic: Uniunea Europeană e o "forţă de ocupaţie" care erodează suveranitatea britanică // PUBLIKA.MD, 20-09-2011 / http://www.publika.md/conservatori-cer-organizarea-unui-referendum-pentru-a-decide-viitorul-marii-britanii_484361.html
3.    Blair: Europa are nevoie de un presedinte // FrontPress. 30.10.2012 / http://www.frontpress.ro/2012/10/blair-europa-are-nevoie-de-un-presedinte.html
4.    «Мы не допустим, чтобы Брюссель диктовал нам свои условия!» // Статья написана журналистом одной из главных венгерских газет Magyar Nemzet Габором Штиром специально для ИноСМИ. 15/04/2011 / http://inosmi.ru/op_ed/20110415/168454944.html
5.    Dinu Patriciu: UE a devenit Al Patrulea Reich, aflat în colaps // de RALUCA TOMA. România Liberă. 15 Septembrie 2011 / http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/dinu-patriciu-ue-a-devenit-al-patrulea-reich-aflat-in-colaps-237708.html
6.    Nu exista alte iesiri din criza mondiala: INFLATIE SAU RAZBOI! SAU… AMANDOUA LA UN LOC – arata economistii Ilie Serbanescu si Liviu Voinea // http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/08/10/nu-exista-alte-iesiri-din-criza-mondiala-inflatie-sau-razboi-sau-amandoua-la-un-loc-arata-economistii-ilie-serbanescu-si-liviu-voinea-video/
7.    Uniunea Europeană: nici nu se uneşte, nici nu se destramă // Semnele Timpului. 25 apr 2013 / http://www.semneletimpului.ro/stiri/Uniunea-Europeana--nici-nu-se-uneste--nici-nu-se-destrama-9736.html
8.    The Coming Collapse of the European Union // by Guy Millière. January 3, 2012 / http://www.stonegateinstitute.org/2722/european-union-collapse
9.    Swiss army prepares for euro unrest // EU Observer.com. 16.10.12 / http://euobserver.com/economic/117873
10.    Prima ciornă pentru formarea Statelor Unite ale Europei. Ce conţine? // 27 iun 2012 / http://www.semneletimpului.ro/stiri/Prima-ciorna-pentru-formarea-Statelor-Unite-ale-Europei--Ce-contine--6751.html
11.    Бюджеты теряют национальность. На саммите ЕС обсудят бюджетную интеграцию в обмен на единые европейские облигации // Екатерина Мереминская. Gazeta.ru. 26.06.12 / http://www.gazeta.ru/financial/2012/06/26/4642485.shtml
12.    EU heavyweights call for radical foreign and defence policy overhaul // by Ian Traynor. Guardian. Tuesday 18 September 2012 / http://www.guardian.co.uk/world/2012/sep/18/eu-foreign-defence-policy-overhaul?newsfeed=true
13.    Европейцев лишают родины // Антон Невзлин. Russkaja Germanija. № 46, 2013. Дата публикации: 15.11.2013 / http://www.rg-rb.de/index.php?option=com_rg&task=item&id=12847&Itemid=13

•    Mearsheimer J.J. Why We Will Soon Miss the Cold War // The Atlantic. August 1990. P. 35-50.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Olteanul.com
14.01.2014, 17:37:34

Nu vor avea incotro... Treaba este ca oamenii sa fie pregatiti si sa se dezvolte o constinta europeana.

+3 (5 voturi)
Camelian Propinatiu
15.01.2014, 08:33:33

Amuzant e ca toti presedintii nostri au intrat in Istorie. Iliescu a facut tratatul cu URSS aflata in coma si a pierdut razboiul din Transnistria, Constantinescu - tratatul cu Ucraina din 2 iunie 1997, iar Basescu - declaratia de renuntare la suveranitate din 18 august 2011 de la Sulina, care i-a atras suspendarea, fie si salvat de UE.

+3 (3 voturi)
Vanatorul/d.c.
14.01.2014, 18:07:19

"Vor renunţa ţările europene la propria suveranitate?" Avand in vedere interdependenta economico-financiara, socio-politica si strategic-militara precum si angajamentele reciproce asumate prin tratatele comunitare, mai exista vreo tara UE absolut suverana..? (Exceptand poate doar Romania pesedisto-liberala, care si-a facut un titlu de "glorie fanfaronarda, imbecila si suverana" din a nu-si respecta nici angajamentele si nici obligatiile ce rezulta din ele..!)

+2 (4 voturi)
Amarul
14.01.2014, 19:35:14

Proiectele acestea poate par aruncate la-ntâmplare de unii parlamentari,comisari europeni,dar ele eu rolul de menține viu spiritul UE...cum ați spus și dumneavoastră dacă UE ar înceta să propumă proiecte și nu am continua să mergem înainte,UE ar face implozie.Unele proiecte poate par de ordinul fantasticului(Europa Federală).dar alte proiecte de care s-a vorbit de ele și erau de ordinul fantasticului la vremea lor au devenit realitate.(Moneda Unică,iar anul acesta BCE ia rolul de supraveghetor unic și la nevoie de lichidator și poate și capitaliza o bancă cu probleme,pare puțin nu-i așa?Dar pentru un astfel de proiect a fost nevoie de acordul a 18 state,deci nu ,nu este puțin). Oricum înainte de criză viața din UE era una liniștită...Germania,Franța,Marea Britanie și alte țări dădeau bani pentru Este și când se mai trezea câte o țară să urmeze modelul Polonie de a folosi banii europeni era foarte bine,dacă nu ,așteptam ca fiecare țară din Est să facă reforme lente să se plângă că nu are bani,deși fiecare țară stă cu un munte de bani a ușă,dar na birocrația.Acum în timpul crizei jocul s-a schimbat,,,nu se mai poate merge doar pe ideea Vestul dă bani și dacă Estul îi ia bine,dacă nu ,iară bine.Acu Estul este obligat să ia banii,dar nu-i mai dă Vestul, trebuie să se vină cu un plan mai bun de a crește încrederea în UE,înafară de a pune bani la dispozție unor țări care nu-i folosesc.

+3 (3 voturi)
Iancu Radomir-Gherman
15.01.2014, 01:58:19

Pentru locuitorii Romaniei , federalizarea Europei este singura cale prin care pot micsora diferentele fata de locuitorii altor state - daca nu altfel , mutandu-se in regiunile cele mai bogate si cu cel mai inalt nivel de "dezvoltare sociala" .

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările