„Vrem să ne întoarcem acasă”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oxana şi fiica ei Zlata
Oxana şi fiica ei Zlata

Republica Moldova găzduieşte peste 100.000 de refugiaţi ucraineni, dintre aceştia 95% sunt cazaţi în familii. Deşi numărul refugiaţilor este mare, centrele de plasament temporar sunt aproape libere, majoritatea alegând să se cazeze fie în gospodăriile moldovenilor, fie să stea cu chirie.

De la începutul războiului, milioane de ucraineni continuă să-şi părăsească ţara pentru a-şi salva vieţile. Odessa, Kiev, Nicolaev, Herson, Mariupol – sunt principalele regiuni de unde refugiaţii sosesc în Republica Moldova. Pe durata conflictului armat, peste 400.000 de refugiaţi au intrat în Moldova, dintre care circa 100.000 au decis să rămână acolo, în speranţa că războiul se va sfârşi în curând şi ei se vor putea întoarce acasă. 

„Cel mai mult mi-e dor de casă”

Duminică dimineaţă am mers să vizităm câteva familii de refugiaţi ucraineni, cazaţi în satul Mitoc din raionul Orhei, o localitate situată la 50 de kilometri de Chişinău. În bucătăria ei mică şi nefinisată, Mariana pune la fiert apa pentru ceai. Alături de ea taie lămâia Oxana, cumnata ei venită din regiunea Odessa. Deja de aproape o lună ele pregătesc micul dejun pentru trei familii - familia Marianei şi două familii de refugiaţi pe care îi găzduieşte în casa ei. Chiar din prima zi de război Oxana şi-a luat cei trei copii şi doi nepoţi şi a venit în Moldova.

„Ce era să fac? Nu-i puteam lăsa pe drumuri”, ne spune Mariana. În trei odăi mici, câte are casa,  locuiesc acum zece oameni. Chiar dacă le este greu, toţi se ajută unii pe alţii, iar duminicile se adună în faţa televizorului.

image

Mariana şi Oxana pregătesc ceaiul

„Noi i-am primit şi am încercat să le oferim tot ce puteam ca să se simtă ca acasă. Am văzut că şi alţi moldoveni i-au primit bine pe refugiaţi. Deşi noi nu câştigam atât de mulţi bani, ne străduim ca pe masă întotdeauna să fie ceva de mâncare. Ne îngrijorează, însă, creşterea preţurilor din ultimul timp. Vedem că s-a scumpit gazul, lumina şi mai multe produse. Sperăm că totul se va termina şi va reveni la normal”, spune Mariana.

Ceaiul este gata. Cele două femei cheamă copiii şi se aşează la masă. Vine şi Zlata, o fetiţă de şapte ani, care anul acesta trebuie să meargă la şcoală în clasa întâi. Oxana o ia în braţe.

„Am decis să fugim de război pentru că siguranţa copiilor noştri este mai presus de orice. Am luat cu noi doar strictul necesar, lucruri de igienă şi puţine haine, pentru că maşina noastră nu este mare. Noi suntem din Pşoneanove, regiunea Odessa – un sat mic şi liniştit. Recent, am auzit la ştiri că regiunea Odessa este bombardată, iar în satele vecine sunt deja aduse cadavrele soldaţilor ucraineni ucişi în război. Am vorbit cu vecinii şi casa noastră nu este distrusă...”, ne povesteşte Oxana.

Ea face o pauză şi începe să plângă. „Cel mai mult îmi este dor de casă... Împreună cu soţul am construit-o ani de zile, iar acum suntem departe de ea. Vrem ca războiul să se sfârşească şi să ne întoarcem acasă. Deocamdată ne gândim să ne găsim de lucru şi să ne acomodăm aici. Războiul este o povară foarte grea pe suflet, o durere pe care îmi este greu să o redau”, ne mărturiseşte ucraineanca.

„Ajut pentru că sunt şi eu mamă şi am şi eu copii”

Lăsăm în urmă satul Mitoc şi ne îndreptăm spre Orhei. Acolo o întâlnim pe Ina Negruţă, o antreprenoare, care şi-a transformat fabrica de procesare a mierii în depozit de ajutoare pentru refugiaţi. O face voluntar şi din suflet, pentru că înţelege cât de mare este durerea oamenilor şi cât de mult au nevoie de ajutor.

„Aici primim donaţii de la diferiţi oameni, din afara ţării. Sunt scutece pentru copii, produse de igienă, alimente, jucării, chiar şi cărţi – lucruri de care au nevoie mamele şi copiii refugiaţi din Ucraina”, ne arată moldoveanca ce păstrează în depozitul cu donaţii.

image

Ina Negruţă îi ajută pe refugiaţii ucraineni

Ea zice că în dimineaţa zilei de 24 februarie au trezit-o bombardamentele din regiunea Odessa. La scurt timp, văzând câţi refugiaţi au început să vină în Republica Moldova, a decis să se implice, pentru că: „Sunt mamă şi am doi băieţi mici şi nu îmi pot imagina ce simt aceste mame, care şi-au lăsat copiii lor”. Odată pe săptămână, Ina pregăteşte pachete din donaţiile pe care le primeşte şi le distribuie familiilor de ucraineni refugiate în Orhei. De asemenea, ea merge cu maşina şi duce donaţiile în alte localităţi, care îi solicită ajutorul.

„În această lună am ajutat sute de refugiaţi. O parte din ei au decis să rămână aici şi ei au nevoie de ajutor în continuare. Eu colectez donaţii de la cetăţeni sau diferite organizaţii, pe care le distribui celor care au nevoie. Am început de la mine, când am donat o sumă de bani din bugetul familiei, iar ulterior am apelat la prieteni şi foşti colegi de şcoală. După aceasta, am publicat ce fac pe reţelele de socializare şi alţi oameni necunoscuţi deja au început să mă contacteze şi să mă întrebe cu ce pot să contribuie. Nu este mult, dar puţin cu puţin am adunat ceea de ce au ei nevoie. Eu am vorbit cu mamele din Ucraina, care şi-au lăsat bărbaţii să lupte acolo. Am văzut panică în ochii acestor femei. Am întâlnit un caz când soţul unei femei a decedat pe câmpul de luptă, iar ea acum nu ştie ce să facă. Cum să nu ajuţi când vezi în secolul 21 aşa o tragedie”, ne-a povestit Ina Negruţă.

„De 30 de zile nu am nici o veste de la bunica”

La 10 kilometri de Orhei, într-o tabără baptistă din satul Vatici, locuiesc 75 de refugiaţi ucraineni. Mihai Sinogaci, administratorul taberei, ne conduce în bucătărie, unde voluntarii pregătesc cina. Cantina taberei este împărţită în două. O parte este ocupată de mese, unde refugiaţii mănâncă, iar în altă parte pe mese sunt aranjate haine şi jucării donate pentru ucraineni.

image

Ana Vatici din Mariupol

Aici o întâlnim pe Ana, o tânără de 23 de ani venită din Mariupol. A reuşit să fugă din oraş înainte ca acesta să fie asediat de trupele ruse şi după mai multe zile de deplasare prin Ucraina a decis să vină în Republica Moldova. Ana se implică în activităţile de voluntariat şi zice că în curând va merge în Odessa, la prietenul ei. Ea vrea să ajute bătrânii nevoiaşi din oraş, care nu pot ieşi din casă pentru a face cumpărături.

„Am plecat din Mariupol chiar din primele zile când era bombardat oraşul. Sunt încă tânără, nu înţelegeam atunci ce se întâmplă. Mă simţeam în siguranţă pentru că bombardamentele se auzeau departe de unde locuiam. Pe 28 februarie a venit prietenul meu şi mi-a zis că războiul a început şi trebuie să plecăm. Am sunat-o pe bunica şi mi-am luat rămas bun. Prietenul meu a vrut să plecăm în Germania, dar eu simţeam că trebuie să rămân în Ucraina şi să ajut oamenii. Nu am vorbit cu bunica de 30 de zile. În Mariupol nu este apă, alimente, lumină, gaz, internet. Nu am nici o veste de la ea şi nu ştiu unde este acum bunica. Am ajuns în Vatici şi aici mă simt în siguranţă. Dar eu nu vreau să aştept aici până se termină războiul. Am un vis. Vreau să mă întorc înapoi, iar după ce totul se termină, aş vrea să ne reconstruim ţara. Eu nu mă tem acum”, spune Ana.

Ajutor fără precedent pentru refugiaţi

Chiar dacă actualmente fluxul de refugiaţi este în scădere, Republica Moldova are nevoie de asistenţă străină pentru a-i ajuta în continuare pe ucraineni. Astfel, în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate la Berlin, care a avut loc pe 5 aprilie, partenerii internaţionali au convenit asupra unui pachet financiar semnificativ pentru Republica Moldova, în valoare de peste 695 de milioane de euro. Ajutorul este destinat atenuării consecinţelor războiului din Ucraina.

image

Colonelul Adrian Efros, şeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei refugiaţilor din Ucraina

„Primul ajutor acordat refugiaţilor din Ucraina a venit din partea Guvernului Republicii Moldova, dar, în acelaşi timp, am văzut şi un suport din partea populaţiei, care s-a mobilizat ca niciodată. Partenerii externi ne-au ajutat mult. Astfel, din 1 aprilie, Programul Alimentar Mondial şi UNHCR au lansat programul de asistenţă în numerar pentru refugiaţii din Moldova. De asemenea, familiile care găzduiesc refugiaţi vor primi un ajutor financiar, pentru acoperirea cheltuielilor. Noi suntem conştienţi că fără suportul partenerilor internaţionali nu vom putea face faţă crizei refugiaţilor. Acest suport este necesar pentru a asigura strictul necesar refugiaţilor, cum ar fi apă şi mâncare, care sunt livrate în centrele pentru refugiaţi”, a conchis, pentru DW, colonelul Adrian Efros, şeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei refugiaţilor din Ucraina.

Simion Ciochină - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite