Washingtonul acordă 1,2 milioane de dolari presei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a anunţat, vineri, că va oferi prin intermediul Agenţiei Americane pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) o sumă de 1,2 milioane de dolari pentru susţinerea presei ucrainene, informează AFP.

Oficialii de la Washington precizează că ajutorul oferit mass-mediei ucrainene are în vedere transmiterea şi relatarea echidistantă a procesului electoral care se va desfăşura la 25 mai.

„În ultima perioadă, ziariştii ucraineni s-au confruntat cu pericole şi provocări majore. Sprijinul nostru doreşte să ajute la jurnaliştii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf.

Potrvit acesteia, începând cu luna noiembrie 2013, circa 500 de jurnalişti au fost ameninţaţi, hărţuiţi sau bătuţi în Ucraina.

Chiar şi vineri, într-una dintre cele mai tensionate zile de la începutul conflictelor din Ucraina, patru jurnalişti de la CBS News, Buzzfeed şi Sky News au fost reţinuţi câteva ore de către militanţii proruşi, în oraşul Slaviansk, fiind ulterior eliberaţi.

Luna trecută, un ziarist şi totodata un militant proeuropean,  Vasili Serghienko, a fost găsit mort într-o pădure, la circa 120 de kilometri de Kiev.

Suma de 1,2 milioane se va adăuga astfel sprijinului de 10 milioane de dolari pe care Statele Unite s-au angajat să îl ofere Kievului în vederea unui proces electoral transparent.

Potrivit organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, Ucraina se clasează pe locul 116 dintr-un total de 179 de ţări în ceea ce priveşte libertatea presei.

Noi alegeri prezidenţiale vor avea loc la 25 mai în Ucraina, după ce fostul lider prorus Viktor Ianukovici a fost destituit în februarie, acesta fugind ulterior în Rusia.

Confruntările din estul Ucrainei au fost extrem de violente vineri, atunci când peste 30 de persoane au murit în urma unui incendiu produs la Casa Sindicatelor din Odesa. Potrivit Ministerului ucrainean de Interne, majoritatea persoanelor care au decedat, intoxicate cu fum, sunt militanţi pro-ruşi.


Citeşte şi:

UPDATE Război total în estul Ucrainei. 31 de oameni au murit la Odesa. Rusia: Ţara se îndreaptă spre catastrofă

Cel puţin 31 de oameni, activişti proruşi, au murit la Odesa într-o clădire incendiată de către susţinători ai Kievului, a anunţat vineri seară Ministerul de Interne din Ucraina, citat de Reuters.

Evenimentele din Ucraina scot la iveală problema cheltuielilor NATO pentru Apărare, afirmă Chuck Hagel

Acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina au spulberat mitul securităţii europene în perioada de după Războiul Rece şi au scos la iveală neînţelegerile aliaţilor NATO cu privire la cheltuielile în domeniul apărării, a declarat de curând secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, potrivit Reuters.

VIDEO Corespondenţă de la Slaviansk. Mesajul populaţiei proruse către soldaţii ucraineni: „Alăturaţi-vă“

Corespondentul „Adevărul” Mircea Barbu ne-a transmis ultimele evoluţii ale situaţiei tensionate din estul Ucrainei, acolo unde, în această dimineaţă, Kievul a declanşat operaţiunea de recuperare a oraşului Slaviansk.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite