Wolfgang Schaeuble: Grecia nu vrea un program de reforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanţe german, a spus într-un interviu apărut în ediţia de sâmbătă, 4 iulie, a unui cotidian german că eşecul negocierilor cu guvernul grec era „previzibil” deoarece Atena nu doreşte un program de reforme, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Cunoşteam datele economice şi, dacă luam în serios declaraţiile făcute de Alexis Tsipras înainte şi după (alegerea sa în ianuarie), atunci puteam şti că guvernul grec nu vrea niciun program de reforme”, a declarat Schaeuble în interviul acordat cotidianului Bild.

„Este motivul pentru care am fost de la început foarte sceptic în ce priveşte rezultatul discuţiilor cu guvernul de la Atena. Că scepticismul mi-a fost în cele din urmă confirmat, într-adevăr nu mă miră”, a completat ministrul, adept al unei poziţii ferme în relaţia cu Grecia.

Schaeuble a ţinut să evidenţieze cu mai puţin de 48 de ore înainte de referendumul convocat de guvernul elen că doar grecii sunt în măsură să decidă dacă„vor fi cu euro sau pentru moment fără”. Acesta a dat asigurări totuşi: „Un lucru este clar, nu îi vom abandona pe oamenii din Grecia”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite