Europa

articolul anterior articolul urmator

ZAPAD 2012 - Discursul de securitate al unei Federaţii Ruse vulnerabile

17
29 Sep 2021 08:39:30
LARICS
Foto: exerciţiile Zapad 2021. Sursa: Ponars - Eurasia.
Foto: exerciţiile Zapad 2021. Sursa: Ponars - Eurasia.

Dincolo de aspectele strict militare, ZAPAD 2021 poate fi citit şi ca un exerciţiu propagandistic prin intermediul căruia Kremlinul ţinteşte nu numai publicul extern ci şi publicul intern. Intimidarea statelor limitrofe, precum şi intenţia de a demonstra statelor occidentale forţa militară a Federaţiei Ruse sunt deja banalităţi propagandistice ale exerciţiilor ZAPAD.

Prin intermediul acestora, Federaţia Rusă a dorit să pară mai puternică decât este, în tradiţia deja păguboasă a Uniunii Sovietice. Zic păguboasă, pentru că exact ca Uniunea Sovietică, Federaţia Rusă e departe de a-şi fi aliniat capabilităţile politice şi administrative – care condiţionează buna guvernare – cu capabilităţile militare. Rezultatul? După boomul economic din perioada anilor 2000-2014, Federaţia Rusă se confruntă cu o perioadă prelungită de recesiune agravată atât de sancţiunile economice impuse după anexarea Crimeei cât şi de pandemia de coronavirus. 
 
Economia a duduit în Federaţia Rusă mai ales datorită unor factori externi, respectiv preţul ridicat al barilului de petrol. După ce prosperitatea economică l-a făcut popular pe Vladimir Putin, diminuarea acesteia pentru segmente largi de cetăţeni din Federaţia Rusă a obligat Kremlinul să scoată de la naftalină câteva naraţiuni strategice. Prima este „Rusia cetate asediată”. E un populism de politică internă – accesat şi de unii politicieni din România – care transferă eşecurile politicilor publice asupra unor „inamici externi”. 
 
Se urmăreşte astfel camuflarea erorilor actorilor politici interni. Trebuie spus că mediul internaţional nu oferă mic dejunuri gratis. Însă preţul acestora poate fi redus semnificativ. Dar asta implică capacitate transformativă, respectiv capacităţi politico-administrative dezvoltate, capacităţi diplomatice şi de analiză, coordonare instituţională pentru parteneriate public-privat eficiente etc. Când nu te-ai ocupat de dezvoltarea instituţională necesară bunei guvernări recurgi la populisme de politică internă şi politică externă. Din a doua categorie face parte naraţiunea „Rusia mare putere”. Conexat cu populismele de mai sus, ZAPAD 2021 devine un discurs de securitate menit să mascheze vulnerabilităţile unui sistem politic autocratic şi să refacă popularitatea lui Vladimir Putin. 
 

Şi temut, şi iubit. Resursele de putere ale unui regim autocratic 

 
Liderii autoritari inhibă sau elimină vocile din opoziţie, manipulează alegerile şi controlează autoritar spaţiul informaţional. Au deci suficientă putere ca să fie temuţi. Ei vor însă să fie şi iubiţi. Iar dragostea publicului – înţeleasă mai degrabă drept conformism – se manifestă nu doar prin votul acordat partidului prezidenţial, ci în special prin prezenţa masivă la vot. În autocraţiile personale, nu e deci suficient să câştigi alegerile – parlamentare sau prezidenţiale – cu majoritate de voturi. Pentru credibilitatea unui sistem politic autoritar, care pretinde că guvernează în numele poporului, cel puţin la fel de importantă e prezenţa mare a cetăţenilor la vot.
 
Ritualul poporului ieşit la vot cu mic cu mare,  demonstrează compatibilitatea de interese dintre elita politică şi masa de cetăţeni. Experţii care cunosc sistemele autocratice au prognozat că partidul Rusia Unită va câştiga alegerilor parlamentare, regionale şi locale din perioada 17-19 septembrie, cu mult înainte de derularea acestora. Necunoscuta era participarea la vot, adică gradul de apatie politică din Federaţia Rusă. La precedentele alegeri parlamentare, cele din 2016, doar 48% dintre cetăţenii Federaţiei Ruse s-au deranjat să iasă la vot. Aşa se întâmplă atunci când cetăţenii unui stat au sentimentul că votul lor nu aduce schimbarea pe care şi-o doresc.
 
La Moscova, unde opozanţii regimului lui Vladimir Putin sunt numeroşi, au votat doar 35% dintre cetăţenii cu drept de vot în 2016, iar în peninsula Crimeea 49%. Cu doi ani înainte, la „referendumul” pentru ieşirea Crimeei din componenţa Ucrainei, votaseră 83,1% dintre cetăţenii cu drept de vot potrivit datelor oficiale. Deci o scădere masivă a prezenţei la vot în doar doi ani. Kremlinul a depus eforturi semnificative pentru a aduce „poporul” la vot la prezidenţialele din 2018. Pe care Vladimir Putin le-a câştigat cu 77% din voturile exprimate, la o prezenţă la vot de 68%. La alegerile din 17-19 septembrie, datele legate de prezenţa la vot au fost afectate de votul online. Cu două ore înainte de încheierea scrutinului, publicaţii care citează Comisia Electorală Centrală indicau o prezenţă la vot de 45, 15%  (aici şi aici). Ar fi cea mai scăzută prezenţă la vot din istoria mandatelor lui Vladimir Putin.
 
Ceea ce n-ar fi tocmai o surpriză, având în vedere că alegerile au fost organizate într-un nou val al pandemiei de coronavirus şi într-o situaţie de criză economică. Dar o prezenţă la vot de 45, 15% indică apatie politică şi, implicit, percepţia reprezentativităţii în scădere a regimului lui Vladimir Putin. Iar asta în pofida câştigării alegerilor de partidul prezidenţial. Adăugând însă voturile exprimate online, prezenţa la vot finală a fost de 52%, o prezenţă deloc spectaculoasă pentru o autocraţie personală, dar aparent suficientă pentru o perioadă de criză. Aparent, pentru că dincolo de blocarea directă a contestatarilor regimului Putin prin interzicerea candidaţilor incomozi, votul online a favorizat clar establishmentul. Pe de o parte, i-a ţinut acasă pe opozanţii lui Putin – şi a eliminat astfel potenţiale manifestaţii de stradă spontane -, iar pe de altă parte a sporit prezenţa la vot şi le-a dat câştig de cauză candidaţilor conservatori. La Moscova, un oraş defavorabil electoral lui Vladimir Putin, votarea online a urcat prezenţa la vot la 50, 3% în 2021, substanţial peste procentul de 35% înregistrat în 2016. Ca de obicei, suspiciunile şi acuzele de fraudă legate de organizarea alegerilor au fost numeroase, mai ales în condiţiile unui vot online care s-a dovedit mai opac decât cel direct.  
 
Manipularea alegerilor şi controlarea spaţiului informaţional în care acţionarii străini pot deţine maxim 20% dintr-o sursă media sunt doar două instrumente de putere ale unui regim autocratic. Ele sunt completate de succesele de politică externă şi de politicile care produc prosperitate economică. Anexarea Crimeei în 2014 a fost tradusă de media controlată de Kremlin ca o dovadă a puterii Federaţiei Ruse de a-şi proteja co-etnicii, dar şi ca o victorie împotriva unui guvern fascist. Rapid, acceptabilitatea lui Vladimir Putin a crescut de la 60% la 80% şi s-a menţinut astfel până în 2018. Anexarea Crimeei i-a satisfăcut emoţional inclusiv pe unii dintre contestatarii lui Vladimir Putin. În pofida realităţii, aceştia au trecut cu vederea diferitele vulnerabilităţi instituţionale ale unui regim autocratic: calitatea scăzută a birocraţiei, lipsa de independenţă a sistemului de justiţiei, scăderea calităţii vieţii etc. Dar cetăţenii Federaţiei Ruse sunt pragmatici ca cetăţenii oricărui alt stat. Succesele de politică externă nu ţin de foame şi nu pot să mascheze pe termen lung deficienţele majore ale economiei din Federaţia Rusă.
 
E vorba, în primul rând, de politicile fiscale favorabile oligarhilor din Federaţia Rusă. O cotă unică de impozitare de 13% asigură un transfer constant al avuţiei către elita politică şi economică şi firimituri pentru marea majoritate a populaţiei. 10% dintre cei mai bogaţi cetăţeni din Federaţia Rusă aspiră aproximativ 50% din veniturile anuale realizate în Federaţia Rusă. Fapt ce apropie inegalitatea socială din Federaţia Rusă de aceea din monarhiile din zona Golfului, cu efecte directe asupra inhibării participării politice. În al doilea rând, preluările ostile de firme sunt la ordinea zilei în Federaţia Rusă. Dincolo de cazurile deja celebre – Yukos în 2003 şi Bashneft în 2016 -, aproximativ o sută de mii de afaceri sunt preluate ilegal de stat ori de competitori privaţi în fiecare an.
 
E dificil să apară astfel o clasă de mijloc liberală, formată din antreprenori care să respingă politicile publice ale administraţiei Putin. În Federaţia Rusă, clasa de mijloc lucrează în proporţie mare la stat şi e restrânsă din punct de vedere social, aproximativ 20% din totalul cetăţenilor. Preşedintele Putin dă asigurări că, după standardele ONU, clasa de mijloc din Federaţia Rusă include aproximativ 70% dintre cetăţeni. Procentul n-are cum să fie real. Economia Federaţiei Ruse are toate trăsăturile unei economii de piaţă dependente. Adică genul de economie care produce inegalitate socială pe bandă rulantă şi sufocă clasa de mijloc. O altă trăsătură a unei economii de piaţă dependente este subdezvoltarea tehnologică. Aceasta are un efect direct asupra capabilităţilor militare ale Federaţiei Ruse. Care sunt impresionante pe hârtie şi în exerciţiile militare de tipul ZAPAD. Dar care s-au dovedit modeste în Cecenia, în Georgia şi chiar în Ucraina. Motivul? Deficienţele de cultură organizaţională şi capital uman au accentuat înapoierea tehnologică a capabilităţilor militare deţinute de Federaţia Rusă.  
 
 
 

ZAPAD 2021. Legătura cu populismele de politică externă şi politică internă 

 
Foto: exerciţiile Zapad 2021. Sursa: War on Rocks
 
 
 
Federaţia Rusă e departe de a-şi fi adus capabilităţile politico-administrative la nivelul celor militare. Din acest motiv, au de suferit nu numai cetăţenii Federaţiei Ruse, ci şi cetăţenii statelor unde Kremlinul pretinde că are „interese privilegiate”. Mai ales pentru aceşti cetăţeni, care au cunoscut fie direct, fie indirect Uniunea Sovietică, Federaţia Rusă nu este un model civilizaţional acceptabil. Cu toate acestea, Federaţia Rusă e departe de a fi doar o sumă de vulnerabilităţi. Are avantaje comparative importante în producţia de armament, de cereale şi în domeniul resurselor naturale. De asemenea, Federaţia Rusă deţine o importantă şcoala de diplomaţie care a marcat puncte importante după 2014.
 
Printre acestea, summiturile Statele Unite-Federaţia Rusă de la Helsinki 2018 şi Geneva 2021, Nord Stream 2 şi chiar Siria, unde Federaţia Rusă joacă din 2015 pentru a-şi spori capacitatea de negociere în alte dosare de politică externă. E totuşi facil de observat cum Kremlinul cultivă exclusiv acele avantaje comparative care permit supravieţuirea unui regim autocratic, simultan cu slăbirea tuturor celorlalte instituţii. Reţelele oligarhice din Federaţia Rusă sunt mascate cu populisme de politică externă şi internă. Iar exerciţiile ZAPAD, dincolo de aspectele militare şi strategice, sunt parte integrantă a acestui pachet populist. Exerciţiile ZAPAD sunt legate de populismul de politică externă – dar  şi internă - „Federaţia Rusă mare putere”. Această naraţiune încearcă să ofere satisfacţie emoţională votanţilor statişti.
 
Nostalgici după puterea Uniunii Sovietice, aceştia consideră că un stat puternic este condiţia necesară şi suficientă pentru reîntoarcerea Federaţiei Ruse la gloria pierdută a Uniunii Sovietice. Confuzia întreţinută în rândul acestor votanţi cu exerciţii militare de tipul ZAPAD este că statul autoritar păstorit de Vladimir Putin e şi unul puternic. Lucrurile stau exact pe dos. Statul hibrid din Federaţia Rusă este puţin capabil de bună guvernare în folosul majorităţii cetăţenilor, dar este favorabil diferitelor reţele oligarhice. Mai ales pentru acelea din zona militară, a exploatării resurselor naturale, din domeniul agriculturii şi al firmelor de stat. Aceşti oligarhi nu doresc ca interesele lor economice să fie afectate de companiile occidentale. Drept urmare, ele susţin regimul lui Vladimir Putin care este refractar faţă de ,,liberalizarea” pieţei locale în domeniile considerate strategice. Pentru cetăţeanul de rând, căpuşarea domeniilor strategice de clienţii unui regim autocratic produce aceleaşi efecte ca privatizarea nestrategică a activelor statului. Adică sărăcie şi inegalitate socială. Prin urmare, pentru oligarhii care susţin regimul lui Vladimir Putin pentru a fi susţinuţi de acesta, exerciţiile de tipul ZAPAD pot reprezenta un semnal că statul este de partea lor. Că, altfel spus, vor fi protejaţi de competiţia externă, iar privilegiile lor vor fi rămâne intacte.  
 
Simultan, manevrele ZAPAD fac parte din repertoriul unor populisme de politică internă, precum naraţiunea „Rusia cetate asediată”. Aceasta vizează mai ales votanţii panslavişti, care cred în incompatibilitatea culturală dintre Apus şi Răsărit.  La jumătatea celui de-al doilea mandat prezidenţial, în 2006, administraţia Putin nu propusese un proiect de ţară coerent pentru Federaţia Rusă. În legătură cu modernizarea Federaţiei Ruse apărea atunci conceptul de „democraţie suverană”. Această reprezentare strategică se cristaliza în contextul revoluţiilor colorate – Georgia 2003, Ucraina 2004, Kirghizstan 2005 – şi al unui nou discurs de securitate al Kremlinului. Înainte de 2006, Vladimir Putin definea Federaţia Rusă ca putere europeană. După 2007, discursul suveranist înlocuia perspectiva valorilor comune, iar Dmitri Medvedev punea pe tapet ideea unei democraţii fără influenţe occidentale.
 
Pe scurt, începea „divorţul” ideologic al Federaţiei Ruse faţă de Occident. Separarea urma să producă efecte mai ales pentru cetăţeanul de rând. Oligarhii care serveau „interesul naţional” rămâneau în continuare racordaţi la pieţele şi banii occidentali. Astfel, în locul unui proiect coerent de modernizare a Federaţiei Ruse, Kremlinul pulveriza asupra cetăţenilor un populism de politică internă. Respectiv povestea de securitate „Rusia cetate asediată”. În loc să se lupte pentru modernizarea Rusiei, Kremlinul urma să se lupte cu Occidentul, care era definit o ameninţare de securitate majoră pentru Federaţia Rusă. Iar populaţia urma să deconteze inabilitatea unui Kremlin slab de a obţine recunoaştere ca partener egal din partea unui Occident mult mai puternic.  
 
După 2007, televiziunile din Federaţia Rusă controlate de guvern au început să transmită imagini binare. În afara Federaţiei Ruse, valorile dominante erau protestul, conflictul şi instabilitatea. În interiorul Rusiei, domneau ordinea, stabilitatea şi echilibrul politic. Nuanţele nu contau. Conta faptul că ordinea, stabilitatea şi echilibru politic erau valorile „democraţiei suverane”. Iar supravieţuirea lor pe termen lung e garantată de forţa militară a Kremlinului etalată cu ocazia manevrelor ZAPAD. Ca orice naraţiune strategică, povestea „Rusia cetate asediată” valorifică mai multe elemente identitare, precum şi experienţe directe şi indirecte ale populaţiei. În primul rând este vorba de istoria Rusiei.
 
Dincolo de invaziile moderne ale lui Napoleon Bonaparte şi cea prilejuită de operaţiunea Barbarossa, teritoriul Rusiei a fost invadat de hoardele lui Ginghis Han în secolul XIII. Iar ulterior de armatele poloneze şi suedeze în secolul XVII. Reprezentarea strategică a „Rusiei cetate asediată” se învaţă deci la orele de istorie din şcoală. În al doilea rând, această imagine este hrănită de reziduurile marxist-leniniste rămase în cultura strategică a Kremlinului. Adică de ideea că raporturile dinte state vor fi preponderent conflictuale şi mai deloc armonioase. În al treilea rând, până la înscăunarea lui Mihail Gorbaciov, doctrina militară sovietică a fost un ofensivă. Aspect deloc surprinzător dacă ne gândim că fundamentul ideologic al acesteia era tot marxism-leninsmul. Aşa se explică scenariile din anii ’60 care luau în calcul o confruntarea nucleară, în timp ce în Statele Unite accentul cădea pe doctrina descurajării. Identitar deci, o bună parte a cetăţenilor ruşi sunt programaţi să creadă un populism de politică internă ca „Rusia cetate asediată”.
 
Ar fi însă eronat să credem că cetăţenii ruşi chiar ,,cumpără” necritic poveştile de securitate ale Kremlinului. În noiembrie 2014, 45% dintre cetăţenii ruşi erau de acord cu prezenţa militară rusă în Crimeea. În iulie 2015, procentul scăzuse la 33%. Exerciţiile militare ZAPAD transmit semnalul că instituţiile de forţă din Federaţia Rusă sunt pregătite să apere această „cetatea asediată” a Federaţie Ruse. Dar, în primul rând, cetatea Kremlinului şi a reţelelor oligarhice cuibărite acolo. În 2017, manevrele ZAPAD au inclus exerciţii ale Gărzii Naţionale împotriva unor eventuale mişcări insurecţionale apărute pe teritoriul Federaţiei Ruse. 
 
 
 
*Lucian Dumitrescu este coordonatorul Consilului de Experţi LARICS.  
 
Acest material face parte dintr-un proiect ce este finanţat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A.  ​
Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/ autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

VASILE BRAD
29.09.2021, 09:57:46

ZAPAD 2012 - Discursul de securitate al unei Federaţii Ruse vulnerabile Citeste mai mult: adev.ro/r06jil ZAPAD 2012 sau 2021?...

+1 (1 vot)
Victor Nagy
29.09.2021, 11:44:39

........ *Lucian Dumitrescu este coordonatorul Consilului de Experţi LARICS. Ce asteptari sa avem , daca " cel mai puternic om din lume " Biden face confuzii . A fi "pe aratura" a devenit noua normalitate .

-13 (15 voturi)
Lucifer
29.09.2021, 10:23:39

Rusiei nu i-a mai rămas altceva decât să zăngăne armele, ameninţând pe toată Lumea. În ideea că TOATĂ LUMEA trebuie să ştie de FRICA Rusiei. Altceva Rusia NU ARE CE SĂ PROPUNĂ LUMII. Dar, din nenorocire, se pare că SUA parcă vrea să salveze din nou Rusia( ca în WW2). Absolut de neînţeles, preţul petrolului şi al gazelor s-a dublat/ triplat ceea ce vine în ajutorul Rusiei( dar şi în ajutorul SUA, mare producător de gaze de şist, mai scumpe, dar devenite acum competitive). De ce? Fiindcă SUA are nevoie de Rusia contra Chinei. Adică, pentru SUA, Rusia este "răul cel mai mic", China este răul cel mai mare. Dar Rusia pune condiţii, vrea să fie considerată mare putere cu drept de decizie la nivel global. Drept urmare, zăngăne armele şi-i ameninţă pe toţi. Va reuşi? Se va salva Rusia din nou? Aceasta-i întrebarea. Pentru România şi ţările din Est vin vremuri grele şi periculoase. Din nou Istoria ne-a luat pe nepregătite. Vom avea oare din nou norocul nostru istoric din totdeauna?

+2 (4 voturi)
Victor Nagy
29.09.2021, 12:03:23

....... Lucifer "Fiindcă SUA are nevoie de Rusia contra Chinei." De parca Rusia ar fi ceva care sta in rezerva Americii ... borcanul de carne din camara sau gramada de lemne de rezerva daca vine frigul Prin aceasta afirmatie , sa inteleg ca se pregateste naratiunea prin care America sa "cada tot in picioare" , in fata opiniei publice babuine , atunci cand isi va lua catrafusele din zona ? Si daca , dupa ce cu mare tam-tam se duc in extremul orient ca sa indiguiasca China , vor reusi un succes mai rasunator decat cel din Afganistan ,... tot Rusia va fi vinovata ... nu-i asa ? De destul timp , si liderii Rusiei ... si liderii Chinei ... spun ca vremea cand unul singur dicta pe planeta ... trecut , ca e vremea ca marile puteri sa stea de vorba constructiv . America are o mare problema .... nu are o oglinda .... in care sa se vada .

-14 (14 voturi)
Lucifer
29.09.2021, 12:56:03

Dar Hungaria are o oglindă în care să se privească cinstit?

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările