UPDATE Referendumul din Crimeea s-a încheiat. Peste 93 la sută din locuitorii care s-au prezentat la vot au optat  pentru alipirea peninsulei la Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Crimeea au aprobat duminică cu 93% din voturile exprimate alipirea peninsulei ucrainene la Rusia,iar 7% s-au pronunţat pentru un statut autonom al Crimeei în cadrul Ucrainei potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de către Institutul penru Cercetări Politice şi Sociologice al Republicii Crimeea, relatează AFP.

UPDATE 23.27 Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au vorbit la telefon pe tema situaţiei din Ucraina. Liderul de la Kremlin i-a spus lui Barack Obama că referendumul din Crimeea este „pe deplin conform” dreptului internaţional şi că o eventuală misiune a OSCE trebuie să vizeze întreg teritoriul Ucrainei.

Cu toate acestea, cei doi oameni de stat au convenit că, „în pofida diferenţelor de apreciere, este necesar să caute împreună mijloace pentru a stabiliza situaţia din Ucraina”, au anunţat oficialii ruşi, fiind specificat faptul că discuţia la telefon dintre cei doi şefi de stat a avut loc la solicitatea părţii americane.

UPDATE 22.55 Peste 95% dintre votanţi au aprobat alipirea peninsulei separatiste ucrainene Crimeea la Rusia, potrivit primelor rezultate preliminare oficiale anun'ate de preşedintele Comisiei electorale locale, Mihailo Malîşev.

UPDATE 22.25 Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat că referendumul în favorea alipirii la Rusia care a avut loc duminică în Crimeea este „ilegal” şi a îndemnat Moscova să „evite o escaladare inutilă şi periculoasă în Ucraina”

UPDATE 22.15 Statele Unite „resping” referendumul care s-a desfăşurat duminică în Crimeea pentru alipirea la Rusia, un scrutin „contrar Constituţiei ucrainene”, organizat „sub ameninţări cu violenţe” din partea Rusiei, potrivit purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, Jack Carney.

"Respingem «referendumul» care a avut loc astăzi. Acţiunile Rusiei sunt periculoase şi destabilizatoare", a precizat oficialul.

"Consiliul de Securitate (al ONU) a recunoscut această stare de fapt ieri (sâmbătă), într-o rezoluţie căreia numai Rusia i s-a opus (...) Îndemnăm toţi membri comunităţii internaţionale să continue să condamne acest tip de acţiuni şi să adopte măsuri concrete pentru a impune costuri" Rusiei, a subliniat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

„Această intervenţie militară şi încălcarea dreptului internaţional vor avea un preţ tot mai mare pentru Rusia, nu doar din cauza măsurilor impuse de către Statele Unite şi aliaţii lor, ci şi ca rezultat direct al propriilor acţiuni destabilizatoare ale Rusiei”, menţionează documentul.

UPDATE 22.00 Mii de persoane au ieşit duminică seara pe străzile capitalei Crimeei, Simferopol, şi Sevastopolului, care găzduieşte flota rusă la Marea Neagră, pentru a sărbători votul favorabil alipirii Crimeei la Rusia, potrivit AFP.

De asemenea, premierul separatist Serghei Aksionov a anunţat faptul că peninsula Crimeea va solicita oficial, luni, alipirea sa la Rusia, potrivit unei postări făcute pe contul său de Twitter.

„Parlamentul Crimeei se va reuni luni în sesiune extraordinară pentru a adopta o candidatură oficială la integrarea cu Federaţia Rusă”, a anunţat Aksionov.

UPDATE 20.22 La 20:00, ora locală (20.0o ora României) s-a încheiat votul la referendumul. Locuitorii din Crimeea au avut de ales între intrarea în componenţa Rusiei şi autonomia lărgită în componenţa Ucrainei. La referendum au participat în jur de 80% dintre crimeenii cu drept vot. Potrivit datelor preliminare, pentru alipirea Crimeii la Rusia s-au pronunţat 93% dintre alegători.

UPDATE 14. 27 Locuitorii peninsulei ucrainene Crimeea votau masiv duminică pentru alipirea peninsulei la Rusia, autorităţile separatiste preconizând deja o rată record de participare, relatează AFP.

Referendumul, denunţat de Kiev şi Occident, se desfăşoară în prezenţa trupelor ruse care deţin controlul asupra regiunii de două săptămâni, alături de miliţii separatiste.

La Sevastopol, un oraş istoric care găzduiesşte Flota rusă la Marea Neagră de peste 200 de ani, alegătorii s-au precipitat masiv la urne încă de duminică dimineaţa. Într-o secţie de votare instalată într-un centru de afaceri şi cultural, votul a început înainte de deschiderea oficială a referendumului. Ulterior, 65 de alegători au votat în decurs de jumătate de oră, a constatat un jurnalist AFP.

La Bahcisarai, "capitala" comunităţii musulmane tătare din Crimeea, ai cărei lideri au îndemnat la boicotarea consultărilor, tătarii au rămas în casă. Doar ucraineni de origine rusă votau cu entuziasm, încântaţi să scape cât mai repede de paşaportul ucrainean şi sperând să trăiească mai bine cu subvenţii de la Moscova.

În alte secţii de votare de la Sevastopol şi Simferopol, capitala peninsulei separatiste, jurnalişti, inclusiv AFP, au fost împiedicaţi să pătrundă în incintă, în unele cazuri.

"Este un moment istoric, toată lumea va fi fericită", a declarat pentru presă "premierul" prorus al Crimeei Serghii Aksionov, după ce a votat la Simferopol. "Începe o nouă eră", a continuat el, în timp ce un bărbat care agita un steag ucrainean era împins de către gărzi. "Vom sărbători în această (duminică) seara", a conchis Aksionov, sigur de victoria sa.

La Sevastopol, Aleftina Klimova, născută în Rusia, nu a putut să doarmă. "Mă aşteptam ca Statele Unite, Franţa, ei, toţi, să fie împotrivă. Mă temeam pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin. Dar a ştiut să reziste. Nu am dormit toată noaptea, am aşteptat acest moment şi totul merge cum voiam", a continuat ea.

La şese ore de la deschiderea urnelor de vot, prezenta la referendum atinsese „un nivel record de 44,27%", a transmis Mihailo Malisev, un oficial din cadrul Biroului electoral.

O jurnalistă de la „Ukrainskaya Pravda“ a fost lasată să voteze deşi este cetăţean al Federaţiei Ruse.

Liderul minorităţii tătare din Crimeea, Refat Ciubarov, a declarat că referendumul este "un spectacol de clovni", "un circ" şi că le-a transmis deja etnicilor din regiune că trebuie să-l boicoteze.


Comandanţii forţelor ruse şi ai forţelor ucrainene din Peninsula Crimeea au ajuns la un acord potrivit căruia bazele ucrainene să nu mai fie blocate până vineri, 21 martie, a anunţat duminică ministrul interimar ucrainean al Apărării Igor Teniuh, relatează AFP.

Aceste baze, care sunt blocate de către forţe ruse sau proruse şi a căror aprovizionare a devenit dificilă, vor putea să-şi refacă rezervele, a spus ministrul, citat de agenţia Interfax Ukraine.
 

UPDATE 14.20 Site-ul referendumului privind statutul peninsulei Crimeea,  „Referendum 2014” a fost supus unor atacuri cibernetice, susţin organizatorii.

„Împotriva site-ului nostru a început un nou val de atacuri cibernetice de ultimă generaţie. Specialiştii noştri au reuşit să stabilească locul de unde provin aceste atacuri. Este vorba despre Universitatea Illinois din Urbana-Champaign. Tocmai din acest loc a avut loc cea mai puternică scanare a serverelor înainte de atac”, se menţionează pe site-ul referendumului.

Primele rezultate ale consultării populare din Crimeea vor fi făcute publice imediat după ce secţiile de votare se vor închide, mai exact la ora 20.00 (ora României), cele finale urmând să fie anunţate luni dimineaţă. Pentru ca referendumul să fie validat, prezenţa la urne trebuie să fie de peste 50 la sută, un obiectiv uşor de atins anunţa oficialii din Crimeea.

Pe buletinele de vot se vor regăsi două întrebări:

Sunteţi pentru reunificarea Crimeii cu Rusia în calitate de membru al Federaţiei Ruse?

Sunteţi pentru revenirea Crimeii la Constituţia din 1992 şi la statutul de parte a Ucrainei?

Cu o populaţie majoritar pro-rusă (60%), sondajele de opinie indică un rezultat favorabil alipirii cu Rusia. Vocile critice la adresa consultării populare aproape lipsesc cu desăvârşire în Crimeea, doar liderul comunităţii tătare cerând săptămâna trecută boicotarea referendumului.

Peste 600 de jurnalişti au primit acreditare din partea autorităţilor din Crimeea să relateze despre acest scrutin, iar nu mai puţin de 135 de observatori străini vor monitoriza consultarea populară.

Referendumul organizat astăzi în Crimeea a costat regiunea autonomă circa 16 milioane de hrivne (circa 1,3 milioane de euro).

Populaţia din Crimeea numără în prezent, conform recensământului din 2001, 58,5 % etnici şi cetăţeni rusşi, 24,4% ucraineni, 12,1% tătari.

Cu doar o zi înainte de referendum, situaţia din peninsulă era una exrem de tensionată, autorităţile din Ucraina acuzând Federaţia Rusă de o „invazie militară” în regiunea Herson din estul ţării. Ministrul ucrainean de Externe a anunţat că ţara sa îşi rezervă dreptul să recurgă la toate mijloacele necesare pentru a opri forţele ruseşti.

Tot în această săptămână, Consiliul de Securitate al ONU a încercat să blocheze scrutinul din Crimeea invitând statele occidentale să voteze o rezoluţie în acest sens. Totuşi, Rusia şi-a folosit dreptul de veto şi a blocat orice luare de poziţie asupra acestei iniţiative.


Citeşte şi:

Ucraina acuză Rusia de invazie militară în sud-estul ţării şi ameninţă că va răspunde

Ucraina acuză Rusia de „invazie militară“ în sud-estul ţării şi ameninţă că va răspunde cu „toate mijloacele“ acestei „invazii“, transmite AFP.

Doneţk: militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate ucrainene

Militanţi proruşi au atacat sâmbătă sediul serviciilor speciale (SBU) de la Doneţk, un bastion rusofon în estul Ucrainei, cerând eliberarea "guvernatorului" lor autoproclamat şi revendicând dreptul de a vota pentru alipirea regiunii la Rusia, relatează AFP.

Soldaţii ucraineni vor rămâne în Crimeea, indiferent de rezultatul referendumului, anunţă Vitali Kliciko

Candidatul la alegeri prezidenţiale din Ucraina, fostul boxer Vitali Kliciko, a declarat, sâmbătă, pentru publicaţia germana „Bild”, că soldaţii ucraineni din Crimeea îşi vor menţine poziţiile şi după referendumul din 16 martie, indiferent de rezultatul acestuia, informează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite