Agenda Asiatică: datoria uriasă a Japoniei, soluţii pentru Fukushima şi activarea submarinului nuclear al Indiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima săptămână a fost martora unor revelaţii interne pentru Japonia. Suma datoriei externe ajunge la 1 cvadrilion de yen, iar centrala de la Fukushima continua să afecteze zonele împrejurătoare. Pe de altă parte, China devine din ce în ce mai influentă în Oceanul Indian, dar întâlneşte probleme interne.

China investeşte în Sri Lanka

China a investit masiv în portul Colombo, principalul punct economic pentru comerţul dintre Sri Lanka şi coasta de Est a Indiei. Investiţia ajunge la 900 de milioane de dolari, dintre care 85% au fost oferiţi de către China, în vederea dezvoltării comertului cu nave de mărimi mari dintre Asia de Est şi Europa. Decizia Chinei de a investi în Sri Lanka este esenţiala în competiţia pentru influenţă dintre China şi India în Oceanul Indian. După finalizarea conflictelor civile din 2009 din Sri Lanka, China a devenit unul din investitorii principali, ajutand financiar la dezvoltarea infrastructurii, oferind miliarde de dolari pentru construirea de porturi, autostrăzi şi aeroporturi. Sursa AsiaTimes

1 cvadrilon de yen – datoria externă a Japoniei

Datele eliberate Ministerul de Finanţe Japonez arată că datoria externă a Japoniei a trecut de 1 cvadrilion de yen sau aproximativ 10.5 trilioane de dolari. În prezent Japonia ocupă primul loc din lume ca datorie externa raportata la PIB, după ce în acest an a crescut împrumuturile pentru a-şi finanţa programul de stimulare economică după o perioadă lungă de stagnare. Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică au atenţionat că Japonia trebuie să instituie măsuri pentru controlarea datoriilor în creştere, pentru a preveni o serie de consecinţe care ar putea destabiliza economia japoneză. Sursa MoneyCNN

Zidul de gheaţă de la Fukushima

După ce oficialii japonezi au declarat că aproximativ 300 de tone de apă radioactivă se scurg în mare în fiecare zi, Primul Ministru Abe a promis o intervenitie ‘fermă’ de curaţare rapida în cazul Fukushima. Apa poluată provine din cele 400 de tone de apă pompate zilnic pentru a răci complexul. Centrala nucleară a fost serios avariată de către cutremurul şi tsunamiul din 2011, în urma căruia sistemul automat de răcire a fost distrus. Guvernul discută acum propuneri legate de construirea unui zid de pământ îngheţat în solul care înconjoară centrala, în ideea de a preveni alte scurgeri.  Sursa BBC

SUA îşi retrage diplomaţii din Pakistan

Statele Unite a chemat tot personalul guvernamental non-esenţial să se părăsească consulatul american din Lahore, Pakistan. Decizia vine ca urmare a pericolui reprezentat de grupurile teroriste din zona, afirma Departamentul de Stat. Oficialii americani nu s-au pronunţat încă cu privire la data redeschiderii consulatului. În ultima săptămână SUA  a închis 19 misiuni diplomatice în Orientul Mijlociu şi Africa din cauza ameninţăriilor teroriste. Sursa BBC

Burma sărbătoreste 25 de ani de democratizare

Săptămâna aceasta s-au sărbătorit 25 de ani de la revoltele care au lansat miscarea de democratizarea din Birmania. Sute de mii de oameni au luat parte la protestele care au început pe 8 August 1988, lăsând în urmă 3000 de morţi şi mii de arestări. Aung San Suu Kyi, liderul revoltelor, care este acum şi liderul opoziţiei politice din Birmania, a ţinut un discurs cu această ocazie promovand lupta pentru democraţie. Deşi întalnirea nu a fost una oficială, poliţia nu a intervenit lăsând marşul protestatarilor să continue. Sursa BBC

Xu Zhiyong susţine drepturile omului din închisoare

Xu Zhiyong, un cunoscut susţinător al drepturilor omului în China, a reuşit să trimită un mesaj din închisoare, care îi susţine declaraţiile precedent facute. Scurta filmare, ce îl prezintă încătuşat, a fost făcută de către unul din avocaţii săi, şi vine ca o încurajare în lupta pentru legitimizarea sistemului politic chinez. Xu Zhiyong a fost închis în urma cu o luna, în urma campaniei sale pentru trasparenţă guvernamentală şi declararea averilor de către oficialii statului. Deşi declaraţiile Preşedintelui Xi susţin drepturile politice şi reforma legala, recentele evenimente legate de incarcerarea lui Xu Zhiyong şi a altor activişti par să creeze un contrast politic inexplicabil, comenteză Asia Times. Sursa BBC şi AsiaTimes

India activează submarinul nuclear Arihant

În urma activării reactorul de pe submarinul nuclear INS Arihant, primul de acest fel proiectat şi construit în India, submarinul poate fi testat de către armată. Este primul submarin cu rachete balistice construit de către o altă ţară decât cele 5 mari puteri nucleare – SUA, Marea Britanie, Rusia, China şi Franţa. Cu această ocazie, India a reuşit să adauge o a treia dimensiune capacităţilor sale de apărare, pe langă lansarea rachetelor balistice din aer şi de la sol. Dacă testele vor decurge după aşteptări, submarinul va deveni operativ în următorii doi ani. Sursa BBC

Cristian Leaţă - Intern Foreign Policy, urmează cursurile de Politică şi Economie ale Universităţii din Glasgow, iar în ultimul an a studiat într-un schimb de experienţă la Universitatea din Hong Kong.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite