Agenda poloneză: coridorul de gaze Nord-Sud, un nou partid de dreapta, greşelile Europei şi ale lui Yanukovych

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnalăm o parte dintre cele mai importante dinamici din economia şi politica internaţională a Poloniei, în intervalul 2 - 8 decembrie 2013.

Un nou partid de dreapta se naşte în Polonia

Fostul membru proeminent al partidului de guvernământ Platforma Civică, Jaroslaw Gowin, îşi înffinţează propriul partid politic. Programul noului partid se va concentra în jurul a trei piloni: economie, familie şi creşterea rolului democraţiei participative. Profilul acesteia este unul cu caracteristici conservatoare în ceea ce priveşte viaţa socială şi cu tendinţe liberale în domeniul economic. – The Warsaw Voice 07.12.2013.

Uraganul Xavier loveşte Polonia

Trei persoane au fost ucise şi una grav rănită, în localitatea Pomorskie, de uraganul Xavier, care şi-a manifestat furia în regiunile de nord ale Poloniei. Pe lângă victimele de ordin uman, au fost provocate şi o serie de pagube materiale destul de însemnate, peste 400.000 de oameni fiind lăsaţi fără curent electric şi peste 30 de de clădiri fiind grav avariate. – New Poland Express, 06.12.2013.

Coridorul de gaze Nord-Sud – punct geopolitic pentru Europa Centrală

Părerile sunt împărţite în acest sens, acest gazoduct ne ffind singura alternativă pe termen scurt pe statele din regiune. Spre exempli, unele ţări din centrul Europei consideră accesul direct pe pieţele vest-europene mult mai benefic, aceasta fiind şi cauza pentru care conexiunea pe axa nord-sud este relativ limitată spre deosebire de cea est-vest. Aceasta infrastructura ar fi, totuşi, una extrem de benefică pentru regiunea centrală a continentului europeană oferind o serie de perspective benefice, măcar pentru unele state din această zonă. – Polish Institute for International Affairs, 03.12.2013.

Greşelile Europei şi ale lui Yanukovych

În această analiză realizată de Pawel Kowal, delegatul din partea Parlamentului European pentru cooperarea dintre PE şi Parlamentul ucrainean, pune sub lumina reflectoarelor trei greşeli esenţiale făcute de ambele părţi, care au condus la eşecul suferit cu puţin timp în urmă. El spune că poate cea mai mare greşeală de partea europeană a fost cea a unei asumpţii eronate asupra faptului că procesul de asociere este privit ca o cale de modernizare de către elita politcă din Ucraina. – Center for European Policy Analysis, 03.12.2013.

Forumul "Quo Vadis Ucraina"

Acest forum de dialog este format din triada Polonia – Germania – Ucraina, iar anul acesta a avut loc cea de-a noua ediţie a conferinţei în perioada 5-6 decembrie. Forumul reuneşte anual oameni politici din toate cele trei state, dar şi experţi ai diverselor centre de analiză politică. Unul din reprezentanţii polonezi a afirmat faptul că Ucraina trebuie să lupte în continuare pentru a se apropia de Europa, Polonia considerând-o un partener extrem de important şi este de aşteptat ca Ucraina să se alăture marii familii europene în viitorul apropiat. – Ministry of Foreign Affairs, 06.12.2013.

Adrian Barbu - urmează masterul de Analiza şi Soluţionarea Conflictelor la SNSPA Bucureşti. În această perioadă efectuează un stagiu de colaborare cu redacţia FP România, centrat pe dinamicile din Polonia şi Ungaria şi pe tema diplomaţiei economice

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite