America pe care o dorim în România

Foto Reuters

Cum trebuie să arate parteneriatul România-SUA în mandatul Obama II. Securitatea naţională, dar nu numai. Eliminarea vizelor, investiţii în start-up-uri şi măcar un campus american în ţara noastră. De Sebastian Burduja şi Dan Nechita

Articol din ediţia FP România nr. 31, iarna 2012

Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite oferă cadrul pentru o colaborare bilaterală cu un potenţial enorm, încă neexploatat. România poate beneficia de o suită de oportunităţi care corespund – nu întâmplător – punctelor forte ale Americii pe plan global, valabile chiar şi după depăşirea momentului „unipolar” american din anii ‘90: forţă militară; dinamism economic susţinut de tehnologie şi antreprenoriat; şi un învăţământ superior performant. Aceste deschideri trebuie fructificate de partea română la maxim, începând de… ieri. Cum ne-ar spune americanii, „the ball is in our court.”

Întâi securitatea

Prioritatea zero a României rămâne aceea de a se asigura că obiectivul său principal – securitatea naţională – este garantat, indiferent de fluctuaţiile din politica internă a SUA. Dialogul purtat de Barack Obama cu Dmitri Medvedev în martie 2012, relevat de un microfon uitat deschis, poate reveni în actualitate după rezultatul alegerilor din 6 noiembrie. 

Preşedintele Obama îi cerea atunci interlocutorului său “spaţiu de manevră”, cu menţiunea că o dată reales va avea mai multă flexibilitate pentru a „face ceva” în privinţa neînţelegerilor dintre cele două state cu privire la scutul anti-rachetă. Pe acest subiect delicat, motiv de tensiune între două mari puteri, România şi-a jucat cartea pe direcţia Washington, chiar cu preţul unei deteriorări semnificative a relaţiei cu Kremlinul, o relaţie greu de resetat în contextul actual. Acum interesul României este ca parteneriatul cu SUA să rămână valabil, în termeni neechivoci, de ambele părţi, indiferent de rezultatele alegerilor pentru Casa Albă.

Apoi vizele

Expresia scrisă a parteneriatului strategic nu satisface o doleanţă mai veche a României – includerea în programul American Visa Waiver. Acesta permite cetăţenilor a 37 de ţări eligibile să călătorească în Statele Unite fără viză, pentru o perioadă de 90 de zile. În prezent, Congresul american dezbate o iniţiativă legislativă care redefineşte criteriile programului Visa Waiver, iar România ar putea deveni eligibilă. Conform declaraţiei comune, Preşedintele Obama a sprijinit această iniţiativă, cerând candidaţilor la Programul Visa Waiver „să se angajeze la o cooperare sporită cu SUA pe probleme de anti-terorism” şi menţionând că „SUA aşteaptă ca România să îndeplinească acest obiectiv”.

Puţini pun la îndoială importanţa majoră a ridicării vizelor pentru români şi beneficiile economice aferente. Comunitatea de lobby românesc din SUA – încă fragilă şi fragmentată, mai ales prin raportare la state precum Ungaria sau Polonia – poate ajuta, dar trebuie susţinută de semnale ferme şi constante de acasă. Acum, o dată cu realegerea preşedintelui Barack Obama şi schimbările mai puţin vizibile din Congres în urma alegerilor, 

România are o fereastră de oportunitate pentru a readuce această dimensiune a parteneriatului strategic în prim plan – cu atât mai mult cu cât printre zonele de cooperare aprofundată agreate prin parteneriatul strategic se numără şi zona de “comerţ şi investiţii, inclusiv prin facilitarea contactelor între comunităţile de afaceri”. Cu siguranţă, discuţiile trebuie încadrate de partea română într-un regim de continuitate şi stabilitate, indiferent de schimbările politice interne.

Îngeri americani

Oportunităţile de cooperare în plan economic deschise de parteneriatul strategic depăşesc chestiunea vizelor. Ecosistemul de antreprenoriat şi investiţii poate reprezenta un motor de creştere important pentru România. Cuvinte precum „pitching”, „start-up”, „angel investing” şi „venture capital” erau acum câţiva ani rostite în România doar într-un cerc restrâns de oameni de afaceri cu experienţă internaţională. Acum fac parte din vocabularul multor tineri antreprenori români. Însă ecosistemul nu este complet funcţional: valoarea economică a investiţiilor în start-up-uri în România este încă infimă comparativ cu potenţialul pentru astfel de investiţii. 

România are deja un avantaj competitiv în materie de capital uman, însă acesta trebuie cultivat la standarde internaţionale şi trebuie motivat prin resurse financiare suficiente. Şi aici parteneriatul strategic poate fi o pârghie esenţială, însă iniţiativa trebuie să vină dinspre România – printr-un cadrul legal adecvat, care să încurajeze investiţiile americane de tip angel investing şi venture capital.

Mai mult, cooperarea în materie de antreprenoriat şi tehnologie se pretează şi la dezvoltarea unor colaborări în sfera securităţii cibernetice. România beneficiază de unul dintre cele mai puternice grupuri de experţi în IT – cu o reputaţie anume în întreaga lume –, iar această resursă strategică ar putea deveni un element de bază în lupta comună împotriva terorismului.

Sfera educaţiei

În fine, parteneriatul strategic oferă şi deschideri importante în sfera educaţiei. Colaborarea academică şi ştiinţifică între România şi SUA are potenţialul să se dezvolte rapid, evoluând de la câteva proiecte ad-hoc la parteneriate solide, instituţionalizate. Universităţi americane de prestigiu au în prezent campusuri sau centre de cercetare în multe alte ţări. România, din păcate, nu găzduieşte încă un campus american pentru a facilita colaborarea academică prevăzută de parteneriatul strategic.

Un prim pas ar putea fi încurajarea programelor de masterat dublu – cu diplome acordate în paralel de către o universitate americană şi o universitate romanească – şi promovarea schimburilor de studenţi şi cercetători, structurate prin acorduri pe termen lung între universităţi româneşti şi americane. Într-o lume în care competitivitatea la nivel global devine din ce în ce mai importantă, destule universităţi americane au ca obiectiv atragerea celor mai buni tineri din întreaga lume. 

România rămâne o ţintă atractivă, iar un campus Stanford sau Columbia la Bucureşti, Cluj sau Iaşi nu mai este de mult un deziderat imposibil. Dar, ca şi în cazul colaborării pe plan economic, propunerile şi soluţiile trebuie să pornească din România şi să fie apoi sprijinite puternic de comunitatea de lobby românesc din SUA. Crearea unor stimulente pentru universităţile româneşti interesate de colaborări internaţionale, alături de deschiderea oferită de parteneriatul strategic, ar putea stimula astfel de colaborări.

În îndeplinirea acestor obiective, condiţia esenţială pentru sensibilizarea decidenţilor americani este coordonarea atentă a semnalelor politice din ţară cu acţiunile comunităţii româneşti din SUA. În acelaşi timp, derapajele interne – reale, retorice, sau doar la nivel de percepţie – trebuie evitate cu orice preţ.

Sebastian Burduja este consultant în cadrul Băncii Mondiale, absolvent Harvard Business School, Harvard Kennedy School şi Stanford University – este Preşedinte şi membru fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Dan Nechita este candidat doctoral în Relaţii Internaţionale la George Washington University, absolvent Columbia University – este secretar general al LSRS.