Amiralul Stavridis: Tacticile folosite de NATO în Afganistan pot fi aplicate şi împotriva Statului Islamic

Multe dintre lecţiile tactice deprinse de NATO în Afganistan pot fi folosite în Ucraina sau împotriva ISIS. Alianţa poate juca un rol şi în Mediterana în oprirea valurilor de refugiaţi care se îndreaptă spre Europa. Iată câteva dintre sfaturile amiralului James Stavridis, decanul de la Fletcher School, fostul SACEUR responsabil de coordonarea tuturor operaţiunilor militare ale NATO.

Interviu realizat de Octavian Manea pentru DefenceMatters.org

Alianţa a învăţat o mulţime de lucruri în timpul campaniei de stabilizare şi contrainsurgenţă din Afganistan. Este moştenirea afgană a NATO aplicabilă şi în războiul proxy din Ucraina?

Cred că o mare parte dintre lucrurile pe care le-am învăţat în Afganistan ar fi foarte utile pe măsură ce vedem o inteţire a agresiunii ruseşti nu doar în Ucraina, ci în întreg spectrul european: contracararea bombelor improvizate, capacitatea de a lucra cu populaţia locală pentru a contracara efectele propagandei, întărirea instituţiilor destinate guvernării locale, utilizarea comunicării strategice pentru influenţarea grupurilor extinse prin mijloace media (radio, print, internet, reţele sociale), interoperabilitatea-capacitatea forţelor noastre de a se conecta şi de a opera coerent împreună, utilizarea dronelor şi culegerea de informaţii. Toate aceste cunoştinte pe care le-am acumulat în Afganistan sunt aplicabile în ceea ce aş numi războiul contra-hibrid.

Cunoştintele pe care NATO le-a acumulat în Afganistan sunt aplicabile în războiul contra-hibrid.

Vedeţi un rol al NATO în lupta împotriva ISIS? Un rol care poate fi construit eventual pe moştenirea afgană a alianţei?

Văd un rol al NATO împotriva Statului Islamic. Este foarte important ca NATO să fie pregătit să răspundă Statului Islamic în 3 moduri.

Mai întâi este instabilitatea din imediata vecinătate a frontierei turce. Aceasta este una dintre frontierele principale ale NATO, traversate de milioane de refugiaţi. Potenţialul Statului Islamic de a utiliza valurile de refugiaţi pentru a intra în Europa şi NATO este extrem de ridicat. Regiunea frontieră cu Irakul şi Siria reprezintă un pericol foarte clar pentru NATO.

În al doilea rând este Marea Mediterană şi capacitatea Statului Islamic, în special în Libia de a crea instabilitate şi de a infiltra valurile de refugiaţi care o traversează până Italia şi Europa.

Trebuie să fim totodată pregătiţi pentru jihadiştii care deţin deja paşapoarte ale UE şi luptă astăzi în Siria şi Irak. Vor putea la un moment dat să se întoarcă în Europa. Desigur aceasta este o provocare care ţine în principal de serviciile de informaţii, de poliţie, este o provocare juridică, dar NATO ca alianţă poate fi utilă prin capabilităţile cyber, de intelligence şi chiar în cazurile în care este nevoie de susţinere militară. Există câteva nişe în care alianţa poate fi foarte utilă, inclusiv în interiorul frontierelor Europei.

Războiul hibrid este o formă de război reţelizat. 

NATO este o alianţă care trebuie să acopere întreg spectrul de provocări, deopotrivă convenţionale şi sub-neconvenţionale. Ce poate face NATO pentru a descuraja şi pentru a răspunde războiului hibrid?

Mai întâi trebuie să studiem, să observăm şi să învaţăm ceea ce fac ruşii. Iar mare parte din ceea ce se cheamă război hibrid este cu noi de mii de ani. Ceea ce este unic astăzi ţine de combinarea tuturor acestor elemente laolaltă. Noua este şi dimensiunea cyber precum şi utilizarea componentei de retelizare socială şi aplicare lor de o manieră integrată într-o ţară europeană. Trebuie să studiem, să inţelegem fenomenul şi să dezvoltăm un tip de inginerie inversa pentru a-l înfrânge. Trebuie să ne bazăm pe capabilităţi militare tradiţionale pentru a înfrânge acest tip de activitate. Şi trebuie să folosim noi înşine multe dintre instrumentele războiului hibrid. Este nevoie de o reţea pentru a învinge o reţea. 

Iar războiul hibrid este o formă de război reţelizat. Asta înseamnă că NATO trebuie să devină mai bună în sfera cyber, mult mai bună în comunicarea strategică, utilizarea reţelelor sociale, trebuie să fim capabili să demontăm imediat propaganda şi minciunile emanate de Moscova şi să susţinem mai bine eforturile armatei ucrainene de a apăra naţiunea împotriva invaziei. Avem multe lucruri de făcut.

În Libia, un grad mai mare de participare postconflict din partea Naţiunilor Unite şi a Uniunii Europene ar fi putut schimba complet situaţia pe care o vedem astăzi.

Libia a devenit un incubator major de refugiaţi în ţările din sudul NATO. Ar fi trebuit NATO să gestioneze diferit operaţiunea libiană, mai ales după intervenţia sa propriu zisă, în special în mediul extrem de instabil post-Gaddafi? Nu avem o lectie de învăţat aici? Era dezirabil ca NATO să-şi asume un rol în reconstrucţia post-conflict a Libiei?

Cred că NATO şi-a îndeplinit misiunea cerută. Misiunea NATO a fost stabilită de Consiliul de Securitate al ONU prin două rezoluţii, 1970 şi 1973. Acele rezoluţii cereau ca NATO să impună un embargo pe mare, să instituie o zonă de interdicţie aeriană deasupra Libiei şi să protejeze populaţia Libiei. NATO a făcut toate aceste lucruri şi misiunea sub mandatul Consiliului de Securitate a luat sfârşit.

Responsabilitatea postconflict cădea în sarcina Naţiunilor Unite şi a Uniunii Europene, fiind organizaţia internaţională locală cu cel mai mult de câştigat din implicarea în reconstrucţia post-conflict. Este evident pentru orice observator că un grad mai mare de participare postconflict din partea Naţiunilor Unite şi a Uniunii Europene ar fi fost de mare ajutor şi în mod potenţial ar fi putut schimba complet situaţia pe care o vedem astăzi. Dar aceea nu era o responsabilitate a NATO, ci a UE.

Afectează reorientarea spre intern precum şi reducerea semnificativă a cheltuielilor destinate apărării pe care le vedem în Marea Britanie, abilitatea NATO de a rămâne o alianţă expediţionară? Mai ales acum când Noua Europă pivotează spre apărarea teritorială?

Şi pe mine mă preocupă acest lucru. Ceea ce face ca naţiunile europene să fie parteneri performanţi în NATO nu este doar capacitatea de apărare a continentului european, oricât de importantă ar fi aceasta, dar astăzi aşteptările sunt mai ample, deoarece ameninţările au tot mai mult o dimensiune transnaţională. Deci, în opinia mea, alianţa trebuie să păstreze o capacitate expediţionară, iar naţiunile mari, care au resursele necesare, trebuie să conserve de asemenea această abilitate.

Mă preocupă tăierile din Marea Britanie, dar pe de altă parte sunt mulţumit că vor continua construcţia portavioanelor şi care în esenţă este capabilitatea ultimă de proiectare a puterii.
Avem o fotografie mixtă, însă Statele Unite speră că naţiunile mari, în special Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia îşi vor conserva un anumit nivel de capacitate expediţionară. Este greu să faci acest lucru, dacă nu cheltui cel puţin 2% din PIB pe apărare. Îi încurajez pe toţi partenerii europeni să atingă ţintele auto-impuse de 2%.

A venit timpul să luăm în calcul o prezenţă permanentă a NATO pe Flancul Estic.

A venit oare timpul să corectăm distribuţia nesănătoasă, în adâncime, specifică anilor ’90, prin rebalansarea NATO pe Flancul Estic, dincolo de deciziile asumate la summitul de anul trecut?

Cred că măsurile adoptate la summitul din Ţara Galilor erau adecvate condiţiilor existente vara trecută. Pe măsură ce continuăm să vedem agresiunea Rusiei astăzi, cred ca este necesară şi mai multă reasigurare prin operaţiuni înaintate pe Flancul Estic, desfăşurări prin rotaţie şi cred că a venit timpul să luăm în calcul o prezenţă permanentă pe Flancul Estic.

Devine Marea Neagră o „no-go area” pentru Alianţă?

Alianţa va continua să opereze prin forţele sale maritime în largul mării. Vom cere ca libertăţile asociate mărilor, altfel fundamentale dreptului internaţional, să fie respectate. Nu vom permite niciodată ca zone precum Marea Neagră şi Marea Baltică să devină “no go-areas”. Acest lucru ar reprezenta un eşec total pentru alianţă, astfel că vom continua să operăm în acele ape şi nu sunt îngrijorat ca vor fi transformate în lacuri ruseşti.

Octavian Manea este editor al Defence Matters şi editor pe probleme de securitate euro-atlantică al Foreign Policy România.