Brazilia promovează mişcarea de independenţă a Internetului faţă de SUA

Vizată de interceptări ale NSA care permit şi spionajul economic, Brazilia, împreună cu alte economii emergente, propune dezvoltarea unor alternative care să contrabalanseze supremaţia dobândită de SUA în guvernarea lumii virtuale şi digitale a internetului. Soluţiile nu sunt garantate, dar America riscă pierderea tot mai multor amici.

Încă un pilon al hegemoniei Statelor Unite, în declin, este şubrezit de scandalul diplomatic de proporţii iscat în jurul actelor de spionaj întreprinse de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA. În spatele unor argumente despre moralitate, securitate şi suveranitate se află o poveste mult mai cuprinzătoare: America – în sensul ei restrâns şi îndelung contestat – îşi pierde credibilitatea internaţională, iar metodele sale de acţiune sunt blamate şi folosite drept motiv pentru înaintarea unor economii emergente (în special ţările BRICS) în domenii unde SUA nu şi-ar putea imagina supremaţia disputată.

 Pe 1 septembrie, un jurnalist american activ în Brazilia a publicat o serie de informaţii descoperite în documente primite de la fugarul american Edward Snowden, cu privire la interceptarea de către NSA a comunicaţiilor preşedintei braziliene, Dilma Rousseff, a apropiaţilor săi politici şi a misiunilor diplomatice braziliene; o săptămână mai târziu au apărut detalii şi despre spionarea companiei naţionale a petrolului din Brazilia, Petrobras. Reacţiile braziliene nu au întârziat: ministrul Justiţiei, Jose Eduardo Cardozo, a condamnat acţiunile drept „o violare clară a suveranităţii braziliene”, iar vizita oficială a Dilmei Rousseff la Casa Albă, prevăzută pentru 23 octombrie, a fost amânată indefinit.

Reacţia Statelor Unite a fost una defensivă, pe baza argumentelor cu privire la apărarea naţională în faţa terorismului internaţional, iar Barack Obama a oferit asigurări că o investigaţie va fi lansată şi executată cu cea mai mare atenţie şi responsabilitate. Va fi greu ca ancheta să ofere o justificare acceptabilă pentru acţiunile NSA. Chiar dacă documentul care conţine informaţiile este unul tehnic, de antrenament, ce demonstrează noi metode funcţionale de filtrare inteligentă a datelor, este clar că informaţiile pot fi utilizate în multe alte scopuri. În general, informaţiile colectate de NSA sunt oferite centrelor de intelligence şi diplomaţilor, având deci scopuri diplomatice şi politice – dar şi economice.

 Suspiciuni de spionaj economic

Spionajul industrial este însă complet disjunct faţă de problemele de securitate – dacă nu cumva Brazilia provoacă dileme de securitate energetică americanilor. Expertiza recentă şi în continuă creştere a Petrobras în tehnici noi de exploatare la mare adâncime poate fi utilizată în arii largi pentru evaluarea rezervelor, oferind posesorilor informaţiei un avantaj strategic. Mai mult, s-ar părea că documentele implicate includ şi informaţii asupra licitaţiei pentru concensionarea Câmpului Libra, din Golful Santos, iar cunoaşterea preţurilor înaintea procesului de licitare oferă un avantaj informaţional ce poate duce la concurenţă neloială. În condiţiile în care companii chineze – în special Sinopec – au dezvoltat parteneriate strategice cu Petrobras în domeniul rafinării (deocamdată transferul de expertiză în tehnici de evaluare şi exploatare nu e prevăzut, dar nu este exclus pe termen lung), e posibil ca Statele Unite să râvnească la o parte din acţiune şi să se manifeste ca atare.

Discursul din 24 septembrie al Dilmei Rousseff în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite re-aduce în prim-plan internaţional scandalul diplomatic, din postura de victimă morală a intruziunii informatice a Statelor Unite în date aparţinând cetăţenilor şi companiilor braziliene. Condamnând la rândul său interceptările cu caracter strategic şi economic (şi chiar şi personal) de către NSA, Dilma Rousseff atrage atenţia asupra conexiunii logice între asemenea acţiuni şi relaţiile internaţionale: „În absenţa dreptului la intimitate, nu poate exista o adevărată libertate de expresie şi opinie, şi, în consecinţă, nici o democraţie reală. În absenţa respectului suveranităţii, nu există o bază pentru relaţiile între state”. Limitele manifestării suveranităţii unui stat trebuie să fie date de respectarea suveranităţii altui stat, un principiu de reciprocitate fundamental relaţiilor internaţionale moderne. S-ar părea, însă, că în dorinţa de a-şi păstra poziţia actuală, Statele Unite nu au nici cea mai mică intenţie de a respecta această extrapolare a principiului eficienţei Pareto în context global.

Suveranitate în reţea  

Pornind de la premisa că „o proporţie semnificativă a interacţiunii brazilienilor cu internetul este definită şi determinată de companii americane, care respectă legile din Statele Unite”, Dilma Rousseff  vede acţiunile de spionaj drept o încălcare a drepturilor omului, dar şi drept un afront la adresa Braziliei, care poartă de acum o ţintă pe spinare. De aceea, Brazilia, împreună cu alte state şi economii ce ar putea deveni victime ale „reţelei globale de spionaj” a Statelor Unite, propune dezvoltarea unor alternative care să contrabalanseze supremaţia dobândită de Statele Unite în guvernarea lumii virtuale şi digitale a internetului. Consolidarea suveranităţii statelor asupra reţelelor pe care circulă informaţia reprezintă un punct de plecare, iar atingerea acestui deziderat poate veni printr-o serie de mecanisme.

Dilma Rousseff propune, într-un stil mai degrabă normativist decât realist-obiectiv al relaţiilor internaţionale, dezvoltarea unui cadru legal şi funcţional internaţional pentru utilizarea internetului. Este deci necesar un mecanism multilateral pentru garantarea libertăţilor individuale, dar şi a neutralităţii reţelei, a cărei guvernanţă să fie determinată de criterii tehnice şi etice. În viziunea preşedintei braziliene, reţeaua globală ar trebui să nu poată fi restricţionată în scopuri „politice, comerciale, religioase sau de altă natură”. Principiile trebuie să includă: libertatea expresiei, guvernanţă multilaterală transparentă, universalitate şi non-discriminare, diversitate culturală fără impunerea unui set de valori, neutralitatea reţelei.

Toate aceste principii sună cunoscut: sunt folosite de ONU, FMI şi alte instituţii, dar fiecare curs de economie mondială sau organizaţii economice internaţionale conţine şi critici la adresa instituţiilor, între care apare în mod regulat concentrarea puterii decizionale în mâinile Statelor Unite. Destinul propunerii lui Rousseff stă, deci, sub semnul întrebării. Până la materializarea cadrului ideal informatic, Brazilia are totuşi câteva opţiuni, nu neapărat exclusive, ci mai degrabă complementare.

O alternativă facilă o reprezintă introducerea unei legi privind obligaţia companiilor de internet şi servicii informatice de a construi centre şi servere locale de stocare a datelor; firme precum Google, Microsoft sau Facebook şi-ar vedea astfel activităţile limitate şi subordonate legilor locale de protecţie a datelor, încât cererile oficiale ale NSA să nu mai poată primi răspuns decât cu acordul statului brazilian şi într-un cadru legal bine definit. Dilma Rousseff a propus în discursul său şi crearea unor puncte de schimb informatic (internet exchange points) în Brazilia, pentru a limita dependenţa de puterea de procesare a companiilor americane.

Tot în acelaşi spirit, poşta naţională braziliană intenţionează să ofere un serviciu de poştă electronică codificată pentru a concura cu cele furnizate de Yahoo, Gmail sau Outlook, iar compania naţională de telecomunicaţii, Brazil Telecom, plănuieşte instalarea unui satelit de comunicaţii până în 2016, care să preia şi să completeze funcţionarea celui aparţinând Embratel (sub acţionariatul mexican al Telmax), care este utilizat în prezent şi de armată. La nivel regional, secretarul general în exerciţiu al Uniunii Naţiunilor Sud-Americane (UNASUR) a declarat într-o videoconferinţă că instituţia promovează cooperarea în domeniul tehnologiei informaţiei, în special în construirea unei reţele paralele în America de Sud.

Un alt proiect, aflat în faza de planificare încă din 2011, vizează construcţia unui sistem de cabluri subacvatice care să lege prin fibră optică, la o viteză de 12,8 Tb/s, Fortaleza (Brazilia) şi Vladivostock (Rusia), cu trecere prin Cape Town (Republic Sud-Africană), Mauritius, Chennai (India), Singapore şi Shantou (China). Cablul de 34.000 de kilometri, cu un termen de finalizare pentru sfârşitul lui 2015, va avea şi o extensie către Miami (SUA), dar cu limite asupra capacităţii Statelor Unite de monitorizare a conţinutului. Proiectul dezvoltat în special de către Africa de Sud (două companii locale cu expertiză în domeniu, ajutate de companii internaţionale) este conceput pentru a reduce dependenţa informatică şi vulnerabilitatea faţă de Statele Unite, şi pentru a redresa dezechilibrul informatic nord-sud, cu un accent asupra problemelor de securitate şi comerţ. Sprijinul statelor BRICS pentru proiect continuă ofensiva declarată a Rusiei şi Chinei faţă de supremaţia informatică a Statelor Unite.

Riscurile izolărilor

Soluţiile nu garantează, însă, rezolvarea problemei. Pe de o parte, traseele pe care datele circulă sunt aleatorii şi imprevizibile, neputând fi perfect controlate; pe de altă parte, chiar şi în regiuni cu reguli mai stricte în privinţa datelor cu caracter personal, printre care şi Uniunea Europeană, Statele Unite dispun de clauze speciale – safe harbour provisions – care le permit accesul la datele necesare. Mai mult, chiar dacă există acorduri privind respectarea acestor norme, monitorizarea lipseşte, astfel că încălcările sunt rar pedepsite. În plus, existenţa unor reţele fragmentate transformă internetul – majoritatea analiştilor consideră că în sens negativ – şi îi dau o formă specifică în fiecare ţară, o formă care va conduce spre izolare. Pe de o parte, indivizii şi ţările vor evita un astfel de rezultat, iar tendinţa vine în contracurent cu globalizarea care dărâmă bariere în calea agregării mondiale a preferinţelor.

Chiar dacă Statele Unite sunt în continuare capabile să-şi exercite influenţa pentru a atrage comunitatea internaţională de partea lor, dezvoltarea unor noi poli economici şi informaţionali duce la o luptă mai acerbă pentru dominanţă globală şi echilibru internaţional. S-ar părea că Statele Unite jonglează cu din ce în ce mai multe popice şi greşesc mai des, iar prietenia tradiţională Brazilia-Statele Unite atinge un punct de inflexiune.

Theodor Vlădăşel a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar acum urmează un master în economie organizaţională la Universiteit van Amsterdam - şi colaborează cu FP România, ca intern.