Caucazul de Sud: Paşi simbolici privind Nagorno – Karabah

Viena a găzduit pe 19 noiembrie  Summitul Armenia – Azerbaidjan, acolo unde preşedinţii celor două state, Serj Sargsian respectiv  Ilham Aliyev, au avut  o întrevedere directă al cărei punct central a fost reprezentat de  conflictul din Nagorno-Karabah.

         Aducerea la masa negocierilor a celor doi lideri politici, se anunţa a fi cea mai mare realizare din ultima perioadă a Grupului de la Minsk, component al OSCE,  al cărui rol este de a media soluţionarea conflictului îngheţat. Iar asta pentru că deşi de-a lungul mandatelor sale de şefi ai statului, Sargsian şi Aliyev se întâlniseră  de nouă ori, ultima dată însă acum doi ani în localitatea rusească Soci. Atunci preşedintele azer a ieşit furios, ameninţând cu intervenţia armată în regiunea disputată, în timp ce liderul  armean  avertiza cu represalii nemaiîntâlnite.

            Pe acest fond de tensiune, Grupul de la Minsk a purtat negocierile dintre Erevan şi Baku, negocieri privind un conflict moştenit ca urmare a politicii staliniste, care a escaladat odată cu destrămarea URSS. Încorporată în Azerbaidjan în perioada sovietică,  regiunea Nagorno-Karabah, cu populaţie majoritar armeană,  reprezintă  miza unui război soldat cu peste 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi doar în perioada 1988 - 1994. În ciuda acordului privind încetarea focului, semnat cu aproximativ două decenii în urmă, cele două ţări nu au reuşit să decidă statutul regiunii  situate strategic între trei puteri cu aspiraţii hegemonice: Rusia, Turcia şi Iran.

            În acest sens, pârghiile diplomatice au trecut gradul transparenţei încă dinaintea Summitului. Dacă  Aliyev a făcut o scurtă escală la Kiev, acolo unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainian, Ankara, un alt aliat important al Azerdbaidjanului, transmitea via Washington suportul  său pentru implementarea procesului de pace.

                „Sperăm că acest conflict îngheţat va fi soluţionat cât de curând. Doar aşa se va aduce pacea în Caucaz, dar şi dincolo de regiune. Mă bucură faptul că Turcia şi SUA privesc dintr-un unghi comun soluţionarea conflictului”, declara cu doar câteva ore înaintea întrevederii, minstrul turc de externe Ahmet Davutoglu, aflat într-o întâlnire în capitala Statelor Unite, cu omologul său american John Kerry.

În aceeaşi zi, Moscova anunţa că  intenţionează să-şi întărească apărarea antiaeriană comună cu Belarus, prin  creearea unor  sisteme de apărare similare ce vor fi amplasate  în Armenia şi Kazahstan. “Vom continua să extindem cooperarea cu partenerii şi aliaţii noştri tradiţionali, în primul rând cu ţările membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) şi Comunităţii Statelor Independente”, afirma la rândul său, însuşi Vladimir Putin.

            În esenţa sa, Summitul a reuşit să detensioneze relaţiile la nivel politic dintre Baku şi Erevan,  în ciuda declaraţiilor standard privind continuarea procesului de pace, Sargsyan şi Aliyev convenind pentru o viitoare întâlnire, în timp ce un grup de lucru al celor două guverne ar putea fi pus în practică. Cu toate acestea, vorbim de un pas simbolic făcut între Armenia şi Azerbaidjan, state aflate încă într-un joc cu sumă nulă, ceea ce ne evidenţiază complexitatea conflictului şi imposibilitatea soluţionării acestuia atât pe termen scurt, cât şi mediu.

            Deşi posibilitatea compromisului, sau calea negocierii sunt piese acceptate acum pe tabla de şah din Caucazul de Sud, numai în perioada 17-23 noiembrie  au fost înregistrate peste 200 de acte de agresiune armată la frontiera dintre armeni şi azeri.