Ce asigură „succesul“ Statului Islamic

Călăul Statului Islamic supranumit „Buldozerul“  FOTO Daily Mail

Haosul care a urmat Primăverii Arabe, retragerea trupelor americane, măsurile profund ostile intereselor politice sunnite au creat mediul propice ascensiunii ISIS. De toate acestea trebuie să se ţină cont în distrugerea grupării, spune William McCants, un cunoscut arabist de la Brookings Institution.

Interviu realizat de Octavian Manea pentru DefenceMatters.org

Ce este ISIS? Un grup terorist, o insurgenţă, un stat?  

Astăzi ISIS este mai degrabă un proto-stat. Oferă servicii  guvernamentale, este furnizor de securitate, impozitează şi face tot ceea ce fac şi celelalte state. Mai mult ISIS se percepe ca un stat. Când s-a înfiinţat în 2006, ISIS s-a autoproclamat stat, dar nu era nimic de felul acesta. Era un grup insurgent, iar până în 2008 un grup terorist clandestin subteran. Abia după 2014 se schimbă această realitate. Capacitatea de a controla un teritoriu atât de vast şi de a guverna atât de mulţi oameni a conferit credibilitate pretenţiei de a fi considerat un stat.

Cum se explică succesul ISIS sub Baghdadi? De ce reţeta ISIS de state-building a funcţionat mai bine în 2014 decât cu 6 ani în urmă?

Este o confluenţă între existenţa unui context politic favorabil ascensiunii ISIS şi organizaţia adecvată care ar fi putut să capitalizeze acest context politic. Dacă ne uităm la strategia ISIS şi la modalitatea sa de recrutare observăm aceeaşi formulă pe care a folosit-o şi înainte însă mediul politic nu era favorabil programului său.

Se comporta ca un stat, dar nimeni nu îl dorea acolo. Avea de înfruntat inamici puternici: o armată americană capabilă să coopteze triburile sunite împotriva lor, guvernul de la Bagdad sprijinea această iniţiativă, iar Siria încă se afla sub controlul ferm al familiei Assad.

Niciuna dintre aceste condiţii nu era favorabilă ISIS. De comparat această conjunctură cu haosul care a urmat Primăverii Arabe şi războiului civil din Siria. Haosul a oferit ISIS o nouă oportunitate strategică şi dintr-o dată formula sa a funcţionat pentru că obiectivul era preluarea hinterland-ului sunnit dintre Siria şi Irak, în timp ce toate celelalte grupuri rebele vizau înlăturarea guvernului Assad.

Obiectivul ISIS de a-şi consolida propriul stat mai degrabă decât de a conduce o revoluţie împotriva unui stat deja existent, a funcţionat în favoarea sa. 

Totodată imaginarul apocaliptic folosit ca reţetă de recrutare şi care aproape distrusese organizaţia în primele zile s-a transformat într-un ingredient esenţial al succesului de a atrage luptători străini. Aceştia au conferit un avantaj insurgenţei ISIS pentru că nu aveau prea multe legături cu localnicii, astfel că îşi puteau permite să fie mult mai brutali, o trăsătură care coincide cu strategia Statului Islamic de a guverna prin teroare.

Al treilea lucru care a lucrat în favoarea sa a fost absenţa unei armate americane care să prevină preluarea hinterland-ului sunit de către ISIS. Astfel organizaţia nu a trebuit să se preocupe de o eventuală revoltă populară pentru că localnicii nu aveau la cine să apeleze. În acelaşi timp, politicile profund ostile ale centrului, fie Bagdad fie Damasc, a generat contextul în care suniţii erau nerăbdători să fie conduşi de cineva care putea  să-şi creeze propriul stat. 
 

Cât de sustenabilă este această brutalitate extremă ca fundaţie pe termen lung pentru construcţia unui stat?

Am vrea să credem că nu este foarte sustenabilă, dar de-a lungul cercetărilor mele, a trebuit să accept faptul că aceasta este o strategie politică care poate funcţiona. Uităm că această reţetă terifiantă de state-building a mai fost încercată şi înainte.

Brutalitatea extremă nu este incompatibilă cu construcţia unui stat.

Talibanii au venit la putere şi au condus într-un mod similar. Erau la fel de brutali ca ISIS, iar statul lor nu s-ar fi prăbuşit dacă nu ar fi antagonizat o naţiune occidentală foarte puternică. Cred că am mai discuta şi astăzi despre Emiratul Islamic al Afganistanului. Brutalitatea funcţionează şi este durabilă. Provocarea pentru ISIS ca şi pentru talibani este aceea că în mod inerent vor antagoniza puteri externe. Intervenţia externă, nu stilul său de guvernare este cea mai mare ameninţare la adresa ISIS şi poate conduce la distrugerea sa. 
 

Care sunt acele elemente pe care ar trebui să le avem în vedere pentru înfrângerea ISIS? Strategia pe care o vedem astăzi se concentrează pe diminuarea capacităţii ISIS şi cu siguranţă nu pe înfrângerea sa.

Aceasta este o problemă de o complexitate imensă mai ales pe fondul alienării arabilor suniţi care trăiesc între Irak şi Siria. Până când cele două guverne nu ajung la acomodarea tuturor părţilor, conflictul va continua. Iar acesta nu se va manifesta neapărat sub forma Statului Islamic, ci vom vedea grupări similare care se vor ridica pentru a exploata şi canaliza nemulţumirea pe care la rândul său a mobilizat-o şi Statul Islamic. Imperativul de a răspunde surselor esenţial politice ale problemelor care hrănesc frustrările sunite trebuie să rămână o prioritate.

Chiar dacă Bagdadul şi Damascul ajung la un fel de acord politic cu suniţii, acele guverne tot vor trebui să se îngrijească de nevoile materiale ale acestor populaţii şi trebuie să ofere în mod echitabil bunuri, servicii precum şi aplicarea legii.  

Problema pe care o văd într-o intervenţie internaţională este aceea că o să substituie responsabilitatea guvernelor locale.

Statele Unite şi aliaţii săi pot intra şi rezolva problema cinetică, militară pe care o reprezintă ISIS, dar nu vor rezolva problema politică. O astfel de intervenţie va absolvi guvernele locale de deciziile politice dure necesare pentru a pune capăt frustrărilor care alimentează insurgenţa.

Ezit să recomand o intervenţie occidentală pentru că nu cred că este sustenabilă. După mai mult de un deceniu de război şi ocupaţie, voinţa politică internă nu este acolo. Nu mai există apetit pentru astfel de angajamente militare pe termen lung.

Nu în ultimul rând, astăzi suntem foarte preocupaţi de menţinerea integrităţii teritoriale a Siriei şi Irakului. Mă întreb dacă nu ar trebui să începem să contemplam mai degrabă un sistem federal de guvernare. Actuala formulă nu merge.  
 

Devine Statul Islamic mai popular decât Al-Qaeda la nivelul mişcării jihadiste globale?

ISIS a devenit cu siguranţă mai popular decât AQ confiscând imaginarul mişcării jihadiste globale tocmai pentru că a fost în măsură să cucerească şi să-şi conserve controlul asupra teritoriului, proclamând Califatul. Şi nu este o pretenţie lipsită de acoperire. După acelaşi standard, dacă ar fi să-şi piardă statul acest lucru i-ar pune în pericol programul politic. Dacă pierde controlul asupra teritoriului legitimitatea proiectului său politic se zdruncină.

Popularitatea Statului Islamic se întemeiază pe capacitatea sa de a rezista şi de a se extinde. Eliminarea oricăruia dintre aceste atribute îi va eroda legitimitatea. 

William McCants este cercetător la Center for Middle East Policy din cadrul Brookings Institution. Interviul integral poate fi citit pe Defence Matters.