STUDIU Ce poate da şi ce poate câştiga România ca donator internaţional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un moment când din Ucraina, Republica Moldova şi Balcanii de Vest, până în Africa şi Orientul Mijlociu, lumea este într-o rapidă transformare, România are un avantaj unic de politică externă, poziţionare internaţională şi chiar negociere economică: este ţara care a pornit în propria tranziţie democratică de cel mai jos şi a ajuns cel mai sus, într-un timp foarte scurt - doar 25 de ani.

Oricât de lentă ni s-ar părea nouă această schimbare, am realizat totuşi cu succes o răsturnare radicală de destin intern şi geopolitic: de la cel mai autoritar, corupt şi opresiv regim din regiune, inspirat de Coreea de Nord şi Libia lui Ghaddafi, care a generat sărăcie lucie pentru populaţie, la o democraţie funcţională, economie de piaţă şi o justiţie autonomă, performanţe consfinţite în primul rând prin statutul de membru NATO şi UE. Este enorm, în 25 de ani, şi este unul dintre foarte puţinele modele de succes existente în lume.

Avem astfel o experienţă foarte valoroasă de transmis celor care astăzi îşi caută calea – fie că vorbim despre statele din regiune, aspirante la apropierea de Uniunea Europeană şi care au nevoie să parcurgă aceleaşi reforme, fie că ne referim la statele Primăverii Arabe, sau la Asia Centrală ori Africa. Avem oameni şi organizaţii care au trăit schimbarea şi au făcut performanţă în domenii ca protecţia copilului, reforma justiţiei, drepturile minorităţilor, reforma administraţiei publice, economiei, educaţie, sănătate, reforma armatei şi poliţiei etc. Chiar şi acolo unde la nivel de stat, încă mai avem multe de făcut, expertiza există - iar faptul că şi noi încă luptăm să determinăm sistemul public să o preia ne face chiar mai buni "profesori", pentru că împărtăşim experienţe, succese, eşecuri, de la egal la egal, nu pretindem să dăm lecţii altora. Acest lucru, cât şi popularitatea de care ne bucurăm graţie relaţiilor istorice cu unele state, afinităţilor culturale sau reputaţiei românilor care au participat deja la proiecte internaţionale, ne face un partener căutat şi preferat de ţările în tranziţie.

Dincolo de resurse umane şi de cunoaştere, România acordă deja şi sprijin financiar acestor state, din poziţia de membru al Uniunii Europene, care este cel mai mare donator internaţional. E timpul să ne valorificăm însă şi mai mult acest avantaj: să eficientizăm ajutorul pe care îl dăm, inclusiv prin consolidarea capacităţilor de gestionare a resurselor, să ne construim un profil internaţional, să creăm oportunităţi economice pentru businessul românesc şi să implicăm mai mult societatea civilă în proiecte internaţionale.

Cu prilejul Anului European pentru Dezvoltare, care s-a lansat şi la Bucureşti, Centrul GlobalFocus şi revista Foreign Policy au realizat un supliment dedicat realizărilor de până acum ale României, expertizei existente, dar şi modalităţilor în care aceasta poate fi mai bine utilizată şi îmbunătăţită. Suplimentul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Global Focus Bulletin - România, ca donator internaţional

VARIANTA ÎN LIMBA ENGLEZĂ

Global Focus Bulletin - Romania as an International Donor

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite