Ce se întâmplă cu Ucraina?

În Ucraina ultimelor trei săptămâni protestele s-au intensificat, în luna ianuarie înregistrându-se cele mai violente ciocniri între forţele de ordine şi protestatari, soldându-se cu moartea a câteva zeci de protestatari şi rănirea a altor câteva sute.

În urma utilizării forţei împotriva protestatarilor din Ucraina, liderii europeni au cerut Guvernului ucrainean să garanteze dreptul la manifestaţii paşnice şi să protejeze vieţile protestatarilor, evitând utilizarea forţei. Mai mult, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a ameninţat liderii ucraineni cu "posibile actiuni si consecinţe asupra relaţiilor bilaterale".

Ulterior, la începutul lunii februarie, în cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen, liderii politici din UE, SUA, Ucraina şi Rusia s-au reunit pentru a găsi o soluţie la problema ucraineană. Ulterior, reprezentanţii SUA şi UE şi-au exprimat dorinţa de a ajuta condiţionat financiar Ucraina.

Origini clivaj

Trecând peste contextul actual, situaţia din Ucraina nu este una întâmplătoare, vecinul de la nord şi est este acum un teren de luptă de influenţă între SUA si UE, pe de o parte şi Rusia, pe de altă parte. Protestele de stradă şi lupta opoziţiei pentru putere reprezintă o formă de manifestare a clivajului regional prezent la nivelul societăţii ucrainene. Clivajul regional, între est şi vest este cel mai predominant clivaj societal, acesta având profunde implicaţii instituţionale.

Clivajul regional existent în Ucraina de astăzi nu poate fi explicat decât prin istoria sa complicată. Această ţară a fost mereu un teritoriu divizat şi disputat ca urmare a poziţiei sale, aflată la confluenţa marilor imperii: în secolele XVII-XVIII teritoriul actual acestei ţări a aparţinut Poloniei, Rusiei şi Imperiului Otoman; în secolul al XIX-lea, Austriei şi Rusiei iar dupa primul război mondial a venit în componenţa URSS şi Poloniei.

Clivajele de ordin, est-vest au început să apară odată cu destrămarea Regatului Kievean, precursor al statelor moderne ale Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei, ca urmare a invaziei mongole. Ulterior cea mai mare parte din fostul regat a revenit Poloniei iar partea de sud şi sud-est, Hanatului Crimeei.

Însă perioada cea mai determinantă pentru definitivarea clivajului dintre est şi vest a reprezentat-o intervalul de apartenenţă la URSS şi Polonia, dintre primul şi al doilea război mondial. Între anii 1914-1945, partea estica a acestei ţari a suferit transformări profunde în urma evnimentelor din URSS: revoluţia bolşevică, război civil, foamete (1921 şi 1932-1933), colectivizarea, deportări, represarii politice (Marea Teroare, 1934-1939), mari distrugeri şi pierderi omeneşti în timpul celui de al doilea război mondial. După cel de al doilea război mondial, teritoriul actual al Ucrainei suferă o intensă industrializare în est, o concentrare a populaţiei ruseşti în est şi o distribuire a populaţiei ucrainene în vest, în provinciile ce au aparţinut Poloniei până la cel de al doilea război mondial.

Independenţa din ultimii 23 ani constituie o perioadă de alternanţă între orientarea vestică sau estică în politica externă ca urmare a divizării ţării. Diviziunea est-vest a putut fi observată la toate ciclurile electorale. La alegerile prezidenţiale din 2010, Yanukovici a obţinut un sprijin imens în est iar Timoşenko a câştigat voturile locuitorilor din vest. Dacă suprapunem pe hartă voturile obţinute de forţele politice provestice în 2004 şi 2010 putem observa o asemănare izbitoare. Mai mult, această hartă electorală se suprapune cu divizarea statală din perioada interbelică.

Ucraina- prinsă între Rusia şi UE

Refuzul Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE, dupa luni întregi de negocieri, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a fost considerat un eşec pentru multe din cancelariile occidentale.

Decizia Ucrainei nu ar fi trebuit să ia prin surprindere pe nimeni dacă am lua în considerare presiunile geopolitice şi condiţiile economice dificile în care se află această ţară.

La începutul crizei economice, Ucraina a fost una dintre ţările care a înregistrat cea mai abruptă scădere economică, 14,8% în 2009. Cu toate că economia a revenit pe creştere în anii următori, aceasta a fost nesemnificativă. În anul 2012, economia Ucrainei a crescut cu doar 0,2% iar pentru anul 2013 analiştii prognozează o scădere de 0,5%. Înainte de acordul cu Rusia, Ucraina aproape intrase în incapacitate de plată, economia scăzând în ultimele 5 trimistre şi având un deficit de cont curent uriaş, fapt ce a plasat ţara într-o situaţie vulnerabilă, dobânzile suverane sărind de 20% pentru scădenţe foarte scurte, de 6 luni.

În acest context economic dezastruos pentru Ucraina, preşedintele Ianukovici a iniţiat discuţii cu UE pentru a obţine condiţii mai bune din partea Rusiei ca urmare a creşterii tarifului la gaze. În anul 2010 preşedintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev şi omologul său ucrainean Victor Ianucovici au semnat acordul de menţinere pentru încă 25 de ani a bazelor navale ruse în Ucraina în schimbul unui preţ mai bun la gazele ruseşti. Însă, în 2011 Rusia a crescut preţul la gaz de la 230 dolari pe metrul cub la 400 de dolari în al treile trimestru al anului 2013. Modificarea preţului la gaz a pus o presiune imensă pe bugetul Ucrainei în contextul crizei financiare. Pentru modificarea preţului la gaze, Rusia a condiţionat scăderea preţului de achiziţionarea companiei ucrainene de gaz Naftogaz de către Gazprom.

În urma acordului cu Rusia din decembrie 2013, Kievului i s-a oferit reducerea preţului la gaze cu o treime şi achiziţionarea de obligaţiuni în valoare de 15 miliarde de euro. Ca rezultat al acordului, pentru anul 2014, Ucraina se aşteptă la o creştere economică de 3% şi un deficit bugetar de 3,6% din PIB. Cu toate acestea, experţii economici consideră că estimările sunt optimiste deoarece nu există fundaţii reale pentru creşterea economică sau investiţii ridicate.

Acordul cu Rusia, a venit în mod natural şi ca urmare a raţiunilor electorale, preşedintele ucrainean, Victor Ianukovici, trebuind să-şi arate fidelitatea fata de propriul electorat prorus dar şi fata de oligarhii locali din est ( legaţi de Rusia prin înţelegeri economice şi politice complexe).

Pentru Rusia, menţinearea Ucrainei în propria sferă de influenţă constituie un avantaj strategic deoarece aceasta deţine control asupra căilor de acces ale forţelor navale şi ale exporturilor ruse. Nu în ultimul rând, Ucraina deţine o poziţie strategică pe ruta conductelor de gaz şi petrol ruseşti ce aprovizionează Europa. Pierderea acesteia în sfera de influenţă a altor puteri constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Prin mişcarea întreprinsă de Rusia la finalul anului 2013, aceasta a reuşit să îşi consolideze prezenţa economică şi să pună bazele includerii Ucrainei în uniunea euro-asiatică. Deţinerea unei părţi însemnate a obligaţiunilor ucrainene îi conferă Rusiei un instrument de şantaj la care poate recurge oricând Ucraina ar avea accese de independenţă.

Recent însă, datorită tulburărilor sociale din Ucraina, Rusia a anunţat că suspendă împrumutul promis, după ce eliberase o tranşă de trei miliarde.

Profitând de revoltele sociale din Ucraina, de situaţia economică precară şi de sistarea împrumutului de către Rusia, UE şi SUA au convenit la Munchen punerea la punct a unui plan economic menit să susţină un guvern prooccidental care să efectueze reformele economice sub îndrumarea FMI.

Replica Rusiei nu s-a lăsat aşteptată, Serghei Glaziev, consilierul prezidenţial al lui Vladimir Putin, a recurs la ameninţări voalate, făcând referire la un acord dintre Rusia şi SUA din anul 1994 prin care Rusia a fost garantul suveranităţii Ucrainei după decizia Kievului de a renunţa la armele nucleare rămase pe teritoriul acestei ţări din perioada sovietică.

Situaţia politică internă

            Conştientă de riscurile electorale ce decurg dintr-o cooptare la guvernare, Opoziţia a refuzat oferta iniţială a lui Ianukovici de formare a unui guvern de coaliţie şi a cerut în continuare organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, amnistierea protestatarilor arestaţi şi anularea legilor antiproteste. Recent aceasta a cerut modificări constituţionale pentru reducerea atribuţiilor preşedintelui pentru a reveni la prevederile constiuţionale din 2004.

Ulterior Ianukovici a jucat cartea concesiilor: a sacrificat guvernul Azarov, a fost de acord cu anularea legilor antiprotest şi amnistierea celor arestaţi pentru implicarea în protestele de stradă.

Trebuie însă precizat că, Opoziţia nu a votat proiectul de legea privind amnistierea manifestanţilor arestaţi deoarece prevede la schimb evacuarea instituţiilor oficiale ocupate de protestatari, ceea ce ar fi însemnat sfârşitul presiunii străzii asupra regimului condus de Ianukovici.

Pentru a calma opoziţia din stradă premierul Azarov a fost forţat să îşi dea demisia, interimatul guvernului fiind asigurat de vicepremierul Serghi Arbuzov, om politic fidel regimului Ianukovici. Însă, numirea lui Arbuzov nu schimbă componenţa guvernului şi a politicilor, pare a fi doar o strategie de câştigare a timpului până când spiritele din stradă se calmează.

În contextul protestelor de stradă violente care riscă scindarea ţării şi a presiunii internaţionale fără precedent, Viktor Ianukovici este forţat să accepte organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate pentru a pune capăt crizei. Recent, acesta a admis prin reprezentantul său în Parlament, Iuri Miroşnicenko, că ar putea accepta organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate.

Sondajele de la sfârşitul lunii decembrie îi acordau credit preşedintelui Ucrainei, acesta ar fi fost ales de 25% dintre ucrainieni şi ar fi fost urmat în preferinţe cu 14% de către liderul partidului UDAR (partid pro-european), Vitali Klitschko.

Cu toate acestea, însă, utilizarea violenţei de către forţele de ordine, limitarea unor libertăţi prin noul cod penal şi înregistrarea unor victime în rândul protestatrilor pare a fi modificat balanţa în favoarea Opoziţiei.

Potrivit unui sondaj realizat de Centrul Socis şi Instututul Internaţional de Sociologie de la Kiev în perioada 24 ianuarie-1 februarie, dacă preşedintele Ianukovici ar candida în turul doi al alegerilor prezidenţiale, acesta ar pierde împotriva oricărui lider din Opoziţie. Cel mai probabil scenariu pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale este o confruntare dintre Ianukovici şi liderul partidului UDAR, Vitali Klitschko. În urma votului, actualul preşedinte ar obţine 36,1% din voturi iar adversarul său 63,9%.

Acelaşi sondaj menţionează că în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 29,5% dintre subiecţii chestionaţi ar vota cu Ianukovici, 28,7% cu Klischko, 18,6% cu Poroshenko, 9,2% cu Yatseniuk şi 4,7% cu liderul Partidului Comunist, Petro Symonenko.

Preşedintele Ianukovici este conştient că va pierde alegerile, ultimile sale „concesii”nu sunt decât un joc de cacealma pentru câştigarea timpului necesar în vederea subminării Opoziţiei şi descurajarii protestatarilor.

În cazul unui scenariu în care alegerile anticipate au totuşi loc, este de aşteptat ca opozitia să câştige suficiente voturi, să formeze guvernul şi să îşi impună propriul preşedinte. Însă, Ianukovici şi Partidul Regiunilor vor profita de pe urma oricăror greşeli comise de viitoarea Putere. Viitoarea Coaliţie parlamentară este una pestriţă, reunind o serie de partide mici, de la comunişti până la liberali. Aşteptările populaţiei ucrainene vor fi mari iar erodarea viitorului guvern pare inevitabilă şi abruptă în contextul economic dificil în care se află Ucraina, efecturarea unor reforme structurale necesare sub supravegherea UE şi FMI nu se va lăsa fără costuri sociale.

După cum am văzut în ultimele zile în cadrul întalnirii de la Munchen, cheia rezolvării acestui conflict şi prosperitatea acestui stat se află în mâinile Uniunii Europene care ar trebui să medieze conflictul, să ofere un ajutor financiar condiţionat Ucrainei şi să nu rupă relaţiile diplomatice aşa cum au ameninţat iniţial unii lideri europeni.

Cosmin Ghimpu este abslovent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, specializarea Ştiinţe Politice şi al cursurilor masterale Guvernare şi Societate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice al SNSPA.