Chiar avem nevoie de un nou acord cu FMI? Duritatea inutilă a aplicării celui expirat şi dramele austerităţii alese la Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christine Lagarde, şefa unui Fond Monetar Internaţional mai puţin dur decât politicienii de la Bucureşti (Foto: AP)
Christine Lagarde, şefa unui Fond Monetar Internaţional mai puţin dur decât politicienii de la Bucureşti (Foto: AP)

Sâmbătă, 26 septembrie, a expirat al treilea acord recent al României cu FMI. La Bucureşti – şi la Washington – se analizează acum dacă mai este necesar un nou acord cu Fondul; cei care ocupă poziţiile de decidenţi/ lideri politici în România sunt de-a dreptul doritori să aibă (şi) această tutelă internaţională. Bună ocazie să semnalăm două studii care au analizat calitatea acordurilor anterioare şi dramaticele efecte ale austerităţii alese.

.
O sinteză Adevărul: Începând din 2009, România a încheiat trei acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială. Primul a fost în valoare de 20 de miliarde de euro, bani traşi şi folosiţi integral. Al doilea, de 5 miliarde de euro, a fost semnat în 2011 şi finalizat în 2013 şi a avut caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie. Al treilea acord, în valoare de 4 miliarde de euro, a avut un caracter preventiv.

În anul 2010, ţara noastră a trebuit să ia unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate (a se vedea mai jos cât de obligatorie a fost acea duritate politică şi ce efecte dramatice a generat; iată însă că şi presa, teoretic altă apărătoare a intereselor publicului, s-a lăsat convinsă că „a trebuit”... – n. ed.): tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, scăderea beneficiilor sociale cu 15% şi majorarea TVA de la 19% la 24%. Pe scurt, în primii ani ai crizei economia României a scăzut dramatic, după care revenirea a fost greoaie şi abia acum, de doi-trei ani, consemnăm din nou creşteri consistente. Paradoxal este că în 2015 obţinem un Produs Intern Brut cu 200 de miliarde de lei mai mare decât în 2008, cu toate că populaţia activă este cu 800.000 de persoane mai redusă, iar numărul de salariaţi este cu 2,8 milioane mai mic şi moneda naţională este semnificativ depreciată faţă de principalele valute.

La Bucureşti – şi la Washington – se analizează acum dacă mai e necesar un nou acord cu Fondul. Cei care ocupă poziţiile de decidenţi/ lideri politici în România sunt de-a dreptul doritori să aibă (şi) această tutelă internaţională.

Adevărul notează: Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a anunţat că noul acord ar fi flexibil, iar înţelegerea ar veni ca o protecţie faţă de şocurile externe. „România poate rezista pe cont propriu şi nu avem nevoie de finanţarea de la FMI, dar ar fi bine să avem un acord flexibil, ca protecţie faţă de posibilele turbulenţe pe pieţe. Costurile de finanţare ale statului sunt foarte scăzute în prezent, dar nu se ştie niciodată“, a spus Teodorovici într-un interviu pentru Bloomberg. (...) Opoziţia sprijină ideea ca România să încheie un nou acord cu FMI şi UE, potrivit Alinei Gorghiu, co-preşedinte PNL.

Economiştii văd diferit această idee. Analistul Florin Cîţu spune că un nou acord ar fi „ciudat“, iar printr-o nouă înţelegere politicienii fug de responsabilitate. „Este un reflex al politicienilor noştri să se ascundă în spatele unei instituţii financiare“, a declarat Cîţu, pentru Adevărul. „Această clasă politică nu vrea să-şi asume nimic. Noi oricum nu am făcut mai nimic din actualul acord. Chiar nu-i înţeleg deloc declaraţia (lui Teodorovici – n.r.). Nu avem nevoie. Avem nevoie de independenţă economică. La Codul Fiscal, FMI s-a opus. Nu văd niciun fel de valoare adăugată la un nou acord cu FMI, doar vom plăti un comision în plus“, a spus Cîţu. Analistul spune că o nouă înţelegere ajută doar partidele şi că a contat şi faptul că anul viitor vor fi alegeri legislative în România. Cîţu a mai spus că România oricum avea de respectat deficitul structural de 1% asumat prin acordurile europene şi că FMI oricum ar fi făcut evaluări periodice ale economiei noastre din simplul fapt că suntem stat membru.

Profităm de ocazie să semnalăm/ amintim două studii care au analizat calitatea acordurilor anterioare şi dramaticele efecte ale austerităţii subsecvente.

Studiul Recalibrarea înţelepciunii convenţionale: o analiză aprofundată a relaţiilor dintre România şi FMI (pdf), realizat de Daniela Gabor (UWE Bristol) şi Cornel Ban (Boston University) pentru Fundaţia Friedrich Ebert România demonstrează că măsurile de consolidare fiscală adoptate de România în 2010 au avut consecinţe dezastruoase asupra obiectivelor de dezvoltare economică şi incluziune socială ale ţării. Guvernele României nu au profitat la maximum de transformările suferite de doctrina FMI, care ar fi permis o distribuire mai echitabilă a costurilor consolidării fiscale, cu un impact social negativ mai redus decât sugerează programul de împrumut pentru România din 2010.

Pe de altă parte, cercetătoarele Andreea Mitruţ şi Simona Bejenariu, care predau la universităţile Gothenburg, respectiv Uppsala, din Suedia, au realizat un studiu asupra austerităţii alese în 2010 la Bucureşti care face legături năucitoare:

„În februarie 2011, la nouă luni după reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor s-a constatat că numărul de naşteri în România a scăzut sub 15.000 pentru prima dată din 1956, iar în mai 2011, numărul de naşteri reuşite a ajuns la 13.844, cea mai joasă rată înregistrată vreodată în România”.

Din studiu a rezultat şi că vestea bruscă a scăderii veniturilor a avut ca efect creşterea numărului avorturilor în rândul femeilor din sectorul bugetar care erau însărcinate în perioada anunţării măsurilor de austeritate. Interesant este că au fost afectate numai femeile însărcinate cu băieţi, nu şi cele cu fete.

Într-o altă lucrare, Andreea Mitruţ a analizat efectele scăderii salariilor bugetarilor asupra rezultatelor la examenul de Bacalaureat din 2010. Tăierile bugetare au determinat creşterea gradului de promovare a Bacalaureatului în şcolile publice cu un procent de 9,5 - 12%, fapt care indică o creşterea a corupţiei la nivelul corpului didactic, se arată în studiu. Cercetătoarea a comparat gradul de promovabilitate din 2010 cu cel din anii precedenţi. Majorarea ratei de promovabilitate în 2010 s-a produs în condiţiile în care Ministerul Educaţiei nu a luat niciun fel de măsură pentru îmbunătăţirea pregătirii elevilor. Suspiciunile de fraudă la Bacul din acel an au dus la introducerea din 2011 a camerelor video în sălile unde se desfăşoară examenul.

Altfel zis, într-o traducere simplistă, pentru Reţeaua România 2.0, aleşii, demnitarii şi liderii români

  • îi chinuie pe cei care îi pun în poziţiile de putere chiar mai mult decât ar fi obligaţi de conjuncturi, de condiţionalităţi etc. şi
  • caută să scape de responsabilitatea dezvoltării ţării, punând pârghiile politicilor pe care trebuie să le genereze în mâna unor instituţii internaţionale.

.
de citit şi 

România a scăpat de „centura“ FMI, dar mai vrea una. Negocierile pentru un nou acord, bruiate de lipsa de reforme


FMI atacă indirect reducerea TVA. Tolosa: România trebuie să atragă capital şi tehnologii, nu să stimuleze consumul

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite