FP Romania

articolul anterior articolul urmator

Conferinţă SNSPA: instrumentalizarea istoriei recente ca mecanism de justificare a intervenţiei în spaţiul ex-sovietic

3
18 Oct 2016 10:51:46
Defence Matters

Între 20-21 octombrie 2016, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană al SNSPA organizează conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past in Foreign Policy - The Legitimization of External Intervention in the Former Soviet Space.”

Contestată în timpul războaielor de secesiune din fosta Iugoslavie, ordinea europeană a fost pusă recent din nou la îndoială de acţiunile Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic. Prin invocarea “precedentului” creat de secesiunea Kosovo, Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, iar la mai puţin de şase ani de la acest episod, Kremlinul a susţinut referendumul secesionist din Crimeea şi apoi a anexat peninsula ucraineană. Mai mult decât atât, în scurt timp sud-estul Ucrainei a fost cuprins de un conflict între separatiştii pro-ruşi şi forţele guvernamentale, iar Occidentul a acuzat Moscova că susţine separatiştii şi a impus sancţiuni economice împotriva Rusiei. În timp ce prăpastia dintre Rusia şi statele vestice se adânceşte tot mai tare, premierul rus vorbeşte despre posibilitatea izbucnirii unui noi Război Rece. Astfel, pericolul de a recurge la tehnici vechi precum confruntarea prin intermediari şi încercarea de a securiza sfere de interes/influenţă concurente devin din ce în ce mai posibile. 
 
În acest context internaţional tensionat, în perioada 20-21 octombrie 2016, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti organizează conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past in Foreign Policy - The Legitimization of External Intervention in the Former Soviet Space”. Evenimentul îşi propune să creeze o platformă de dezbatere argumentată şi lucidă privind posibililele lecţii (ne)învăţate din războaiele de secesiune şi a intervenţiei externe din spaţiul ex-iugoslav şi a reinterpretării acestor experienţe în contextual post-sovietic. Discuţiile din cadrul sesiunilor tematice se vor centra pe mecanismele sofisticate de instrumentalizare a istoriei recente pentru a justifica acţiuni politice de modificare a graniţelor şi de încălcare a suveranităţii prin invocarea unor „nedreptăţi istorice” şi relevanţa lor pentru înţelegerea provocărilor politice şi de securitate de pe teritoriul Ucrainei şi a altor republici ex-sovietice.
 
Keynote speaker-ul conferinţei este Andreas Umland, cercetător senior la Institutul pentru Cooperare Euro-Atlantică din Kiev care va susţine o prelegere despre sursele politicii externe ale Moscovei în fostul spaţiul ex-sovietic. Conferinţa va reuni mai bine de 30 de experţi din Albania, Armenia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Georgia, Germania, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ucraina, specializaţi pe regiunea est-europeană şi pe Balcanii de Vest. Evenimentul este organizat cu susţinerea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, CNCS-UEFISCDI, prin proiectul PN-II-RU-TE-2014-4-0534, iar limba de lucru va fi engleza. Sesiunile conferinţei sunt deschise tuturor celor interesaţi de subiect, însă pentru participare, vă rugăm să vă înregistraţi în prealabil aici.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Goicea Niculae
18.10.2016, 11:51:58

Dar despre " legitimizarea" interventiei în : Irak, Libia, Afganistan ,Syria, Somalia ,Yemen etc. nu vorbește nimeni la această parodie de conferință.? Faceți o statistica simplă a numărului victimelor ,a haosului, și a distrugerilor provocate d aceste crime împotriva umanității și veți vedea în ce parte se înclină balanta râului.

+2 (2 voturi)
Vladimira Pootina
18.10.2016, 15:48:57

Pai intervientzia viestica din libia a facut 10.000 di victimi.. iar aia a nuastra, a rusilor si aleatilor din siria 400.000 di victimi.. ie clara balanta :))))))))))

-1 (1 vot)
c c
19.10.2016, 11:42:32

No way!!! Spatiul ex-sovietic? Adica bucati din Georgia, Ucraina, Republica Moldova (Romania in fond?) sunt spatii ex-sovietice? Poti sa-i injuri pe rusi mult si bine, cand pornesti o dezbatere in genunchi nu faci decat sa le dai satisfactie. Aceasta subliminare nu are ca scop decat intarirea pozitiei ruse si bagatelizarea a tot ce inseamna democratie occidentala (inclusiv "politically correct"-ul american). Cum bine observau si ceilalti comentatori, inclusiv exponentii Occidentului au interventii militare in alte tari, interese de tip pur comercial (Libia, Siria, Irak). Ceea ce e mai grav in cazul interventionismului rus este obscuritatea intereselor lor, lipsa de pragmatism si de solutii post - war. Sa razi Alep-ul de pe fata pamantului nu este dovada de inteligenta si exprima o grava lipsa de perspectiva politico-economica. Din punct de vedere al apartenentei la civilizatie, e si mai grav mai ales in situatia in care Alep-ul functiona social si economic cu multe sute de ani inaintea aparitiei termenului de rus. Si, indraznesc sa spun, cu o contributie mai importanta la ceea ce se numeste civilizatie!!!

-1 (1 vot)