De ce pompează companiile de stat bani în casele de avocatură? (Mai ales în cele cu reprezentare parlamentară)

Delictul de care este acuzat avocatul-parlamentar Dan Şova Una poate duce - sau nu - la una dintre întrebările care au fost extirpate cetăţenilor români / est-europeni după '90: companiile de stat nu se pot reprezenta şi singure cu succes în instanţe?

În jalnica rugăciune către Parlament, Dan Şova a amintit că în timp ce firma sa încasa onorarii de la Turceni, firma colegei Alina Gorghiu încasa onorarii de la Electrica - cele două companii de stat având oarece litigii.

La care avocata-parlamentară se apără explicând că bla-bla-bla la data semnării/ derulării respectivului contract cu statul bla-bla-bla dânsa nu mai făcea parte din firma de avocatură invocată de colegul hărţuit de justiţie, ruşine...

Dar nu asta e problema, de fond.

Una dintre întrebările care ne-au fost extirpate după '90 ar fi aceasta: juriştii companiilor de stat nu le pot reprezenta pe acestea cu succes în instanţe?

Răspunsul poate fi şi nu, cât timp aceşti jurişti sunt plătiţi cu un salariu cât mai mic - cum fac primăriile. Dar de ce nu alocă respectivele companii propriilor posturi de jurist o bună parte din ce plătesc caselor de avocatură (de casă)?

Oricum, până la speţe infernal de complicate, care să ceară doctorate în drept şi calificări de nişă, companiile de stat pasează până şi banale operaţiuni juridice către avocaţi privaţi, pentru mii de euro - cine se ocupă de aceste costuri umflate? 

Invers, chiar forţând comparaţia, ce soartă ar fi avut procesul cu Ucraina, de la Haga, dacă avocaţii României ar fi fost alde Şova-Gorghiu? Iar echipa avocatului-diplomat Aurescu nici măcar nu s-a îmbogăţit din îmbogăţirea ţării, cum o fac avocaţii-parlamentari din spolierea statului.

Dacă vrem să gândim mai adânc, ajungem, din nou, şi din nou, şi din nou, la ideile pernicioase despre stat şi piaţă inculcate în post-comunism. Întrucât noua gândire unică spune că statul este o entitate proastă, să ne străduim, tovaraşi pe stil nou, să transformăm teoria în realitate.

Dar pomparea de bani publici în conturile caselor de avocatură este doar unul dintre cazurile care cer un proces al opţiunilor de economie politică din post-comunism - opţiuni care, iată, facilitează corupţia în loc s-o limiteze, cum se laudă.

În propaganda ultimilor 25 de ani statul este musai un prost proprietar şi manager, deci este perfect logic să cumpere din exterior (cu mai mult decât fac) servicii de avocatură, deszăpezire, curăţenie şamd.

(Din aproape în aproape, această opţiune economică poate duce până şi la sinucideri - de revenit la acest tragic caz din Galaţi. Cum e posibil ca angajarea unei femei de serviciu de către o universitate să fie mai scumpă decât plata unei firme de curăţenie (deci cu directoare, contabilitate etc.), care face acelaşi lucru plus ceva profit.)