FP Romania

articolul anterior articolul urmator

Doctrina războiului hibrid purtat de Moscova în Est ca şi în Vest. Şi cum se foloseşte de problemele Occidentului

40
16 May 2016 19:47:04
Autor: Petre Munteanu
Parada militară de Ziua Victoriei de la Moscova, din 9 mai acest an. Chiar şi pentru şefii Armatei Roşii, militarii sunt acum doar o parte a arsenalului. (Foto: AP)
Parada militară de Ziua Victoriei de la Moscova, din 9 mai acest an. Chiar şi pentru şefii Armatei Roşii, militarii sunt acum doar o parte a arsenalului. (Foto: AP)

Războiul hibrid, practicat de Rusia în Est ca şi în Vest, ţinteşte slăbirea capacităţii de guvernare – prin exploatarea nemulţumirilor populare sau coruperea decidenţilor. Apărarea este mai puţin sofisticată decât atacul: evitarea motivelor de neîncredere între guvernaţi şi guvernanţi. De Mark Galeotti


Cu războiul hibrid – sau non-liniar –, trebuie să ne întoarcem la fundamente, la înţelegerea lui Clausewitz asupra războiului: ca un instrument politic. Este unul dintre mijloacele care pot forţa cealaltă parte să se supună voinţei tale – de pildă, să rămână în sfera ta de influenţă. Într-un fel, esenţa acestei abordări ţine de revenirea în actualitate a operaţiunilor militare. Pentru o lungă perioadă de timp am conceput diplomaţia şi politica de o parte, războiul, de cealaltă. Într-o anumită măsură, războiul se întâmpla atunci când celelalte eşuau.

Doctrina Moscovei. Însă „Doctrina Gherasimov” (şeful Statului Major General al Armatei Ruse – n. ed.) spune că, de fapt, discutăm de un întreg spectru de capabilităţi, care se pot extinde de la persuasiunea prin mijloace soft (presiune economică, poziţii diplomatice tot mai dure) până la o întreagă progresie a operaţiunilor militare – de la trimiterea a 10 oameni să blocheze un pod la desfăşurarea a 100 de oameni pentru a alimenta o insurecţie sau chiar a 10.000 de oameni într-un război extins. La Moscova se recomandă azi ca toate aceste instrumente să fie folosite împreună, nu ca soluţii separate. Raţiunea războiului non-liniar nu ţine de numărul de victime, de câte raiduri şi bombardamente au fost lansate, sau de toate celelalte achiziţii pe care le vedem deseori substituind succesul militar – ci de efectele sale politice. Armata oferă o serie de capabilităţi în interiorul unei foarte integrate campanii militare, politice, economice, de social media şi de intelligence pentru îndeplinirea obiectivelor fixate.

Concepţia Moscovei despre Occident este acum că politica e de vânzare şi se poate cumpăra. Dacă trebuie să convingi o mână de oameni, oare cum o vei face? Prin invadarea unei provincii a ţării respective sau poate prin simpla mituire a unor decidenţi-cheie?

Sursa de inspiraţie. Mulţi dintre ruşi cred în mod real că Primăvara Arabă, la fel ca şi „revoluţiile colorate” din Eurasia post-sovietică, a fost un produs al Vestului, în special al Statelor Unite, o inginerie de schimbare a regimurilor prin tehnici politice. Percepute în aceşti termeni, revoluţiile apărute pe fondul eşecurilor de guvernare îi confirmă lui Gherasimov teza că astăzi este înspăimântător de uşor să distrugi state, capacitatea lor de a guverna.

Rolul interlopilor. Războiul modern este tot mai mult determinat de cum reuşeşte una dintre părţi să exploateze slăbiciunile de guvernare ale adversarului, afectându-i capacitatea de a guverna – o tendinţă bine conturată în Ucraina. Iar pe fondul eşecului de guvernare înfloreşte crima organizată. Desigur, nimic nou. Să nu uităm de înţelegerile făcute de Aliaţi cu Mafia italiană în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a furniza intelligence şi asistenţă în recucerirea Siciliei. Nou însă este că o tactică ad-hoc nefrecventabilă devine o metodă legitimă în varianta rusească a războiului full-spectrum. Dacă ne uităm la Crimeea, omuleţii verzi desfăşuraţi acolo au fost secondaţi de grupări „de auto-apărare” puţin profesioniste, dezordonate, formate din elemente provenind din lumea subterană a crimei organizate locale. Erau criminali locali mobilizaţi ca forţe auxiliare. Când ne uităm la regimul instalat în Crimeea, de la premier în jos, se poate observa că este masiv infiltrat de interlopi. Acelaşi tipar a fost repetat şi în Donbass. Posibil ca şi acţiunile teroriste din celelalte regiuni ale Ucrainei să fi fost desfăşurate mai puţin de simpatizanţi ai rebeliunii sau de agenţi rusi, cât de recruţi din lumea subterană plătiţi de ruşi. Frontierele formale între crima organizată, operaţiunile de intelligence şi operaţiunile oficiale ale statului devin tot mai neclare.

Prin gestionarea greşită a problemei greceşti, prin tratamentul toxic aplicat Atenei, prin faptul că am permis să apară resentimente politice şi economice, am oferit Rusiei dacă nu o victorie, cel puţin o oportunitate.

Publicul-ţintă. Operaţiunile războiului hibrid vizează minţile celor care iau deciziile finale – sau, după caz, publicul care poate să îi influenţeze. Dacă obiectivul lor este acela de a convinge regimul Poroşenko că trebuie să încheie un acord cu Moscova, atunci pentru ei populaţia ucraineană devine o pârghie suplimentară de presiune. O populaţie furioasă va pune presiune pe guvern şi, mai devreme sau mai târziu, liderii vor trebui să asculte şi să răspundă nemulţumirilor populare.

Vulnerabilitatea Vestului. Concepţia Moscovei despre Occident este acum că politica este de vânzare şi se poate cumpăra. Dacă trebuie să convingi o mână de oameni, oare cum o vei face? Prin invadarea unei provincii a ţării respective sau poate prin simpla mituire a unor decidenţi-cheie? Ucraina a fost, în cele din urmă, gestionată mult timp prin mită. Sau prin şantaj, prin sponsorizarea unor mişcări politice incomode, prin destabilizarea unei anumite regiuni, astfel încât viaţa oamenilor să devină insuportabilă – adică făcând orice este necesar pentru a inflama atmosfera.

Aceasta este natura războiului full-spectrum. Şi se intersectează cu doctrina Gherasimov, care nu este o doctrină propriu-zis militară. Este mai degrabă o descriere mai largă a naturii conflictului emergent. Pentru mine, cel mai important este fragmentul care spune că mijloacele non-militare pot fi mult mai eficiente decât cele militare. Când ai un general de carieră care recunoaşte că „armele” sale ar putea să nu fie decisive, atunci această realitate este cu adevărat importantă.

Gherila geopolitică. Rusia practică o formă de gherilă geopolitică. Obiectivul său este acela de a exploata slăbiciunile şi vulnerabilităţile adversarului. Pe de o parte, însă, acest lucru reflectă cât de slabă este Rusia. Componenta de hard-power este utilă doar dacă adversarul este un stat precum Georgia. Dacă ne uităm la datele macro-economice, Rusia nu este o super-putere, ci se află undeva între Italia şi Brazilia. Din acest motiv, Rusia trebuie să fie extrem de calculată: să-şi folosească pârghiile sale forte exploatând slăbiciunile adversarului. Dar pentru asta are nevoie de operaţiuni eficiente de intelligence.

Din multe puncte de vedere, o reglementare financiară adecvată poate fi la fel de importantă din perspectiva securităţii naţionale, ca şi cheltuirea a 2% din PIB pe tancuri.

Ucraina – ţinta perfectă. Tragedia Ucrainei este tragedia istoriei sale de după 1991. Nu este atât un stat eşuat, cât un stat care nu a reuşit din primul moment. Ucraina a demonstrat că este posibil să îţi guvernezi propria ţară mai rău decât Rusia: un nivel-record de corupţie, din soiul cel mai rău, acela al corupţiei prădătoare – şi în acelaşi timp a eşuat din perspectiva coeziunii sociale şi politice. Deşi, în mod clar, referedumul din Crimeea este chestionabil, totuşi, nu mă îndoiesc că majoritatea locuitorilor din Crimeea au crezut că Moscova nu poate fi un stăpân mai rău decât era Kievul. Pe de o parte, erau ucrainenii vorbitori de rusă, cărora le era frică de ce li s-ar fi putut întâmpla în ordinea post-Maidan. Pe de altă parte, avem o ţară care instituţional se află într-o stare deplorabilă, de la calitatea armatei până la cea a serviciilor publice. Structurile de securitate, atât cele militare cât şi agenţiile de securitate internă, erau masiv infiltrate de agenţi ruşi – o provocare pentru noul guvern. Rusia avea deja în teren o reţea subversivă uriaşă, un sistem politic corupt, vulnerabil la mită şi la persuasiunea Moscovei, plus o economie dependentă de comerţul cu marele vecin de la Est. Aşadar, din perspectiva Rusiei, cum să nu-ţi convină situaţia? Fizic, Ucraina era mare, dar din perspectiva guvernanţei şi a rezistenţei instituţionale era mai degrabă slabă.

Insurgenţa cognitivă. Trăim într-o epocă definită de insurgenţa minţii. Iar acest lucru nu are ca scop încurajarea oamenilor să arunce în aer oficii poştale. În timpul Războiului Rece, propaganda sovietică avea drept obiectiv să-i convingă pe ceilalţi despre justeţea interpretării comuniste asupra lumii. Acum miza nu este de a convinge pe cineva despre justeţea punctului de vedere rusesc, cât despre subminarea încrederii oamenilor în orice punct de vedere, în a crea o atmosferă în care nimeni nu mai poate fi sigur de nimic. În Vest încearcă să exploateze până şi cel mai mic element de vulnerabilitate, fie că vorbim de excluderea unor comunităţi sau chiar despre preocupările oamenilor faţă de adopţia copiilor de către cuplurile gay. Sigur că ruşilor nu le pasă de cuplurile gay. Dar dacă pot să sprijine financiar fragmentarea unor comunităţi creând probleme pentru guvern, redistribuindu-i atenţia, cu atât mai bine. Încearcă să ne submineze certitudinile. Aşa ne întoarcem la problemele de guvernare. De ce sunt oamenii dispuşi să creadă bizarele teorii ale conspiraţiei raspândite de Russia Today sau de alte canale media sprijinite de stat? Răspunsul este acela că cetăţenii nu mai au încredere în propriile guverne şi în politicienii care îi reprezintă, astfel că deziluziile publice occidentale se transformă in materie primă ideală. Ruşii nu fac decât să speculeze neîncrederea acumulată între guvernanţi şi guvernaţi. Înainte de a vorbi despre vulnerabilităţile existente pe flancuri ar trebui să realizăm că ne confruntăm cu un fenomen mult mai larg ce reflectă probleme de legitimitate şi coerenţă a Europei ca întreg. Spre exemplu, Grecia este deja un caz clasic. Mă aştept ca cel puţin pentru o generaţie Grecia să fie vulnerabilă la propaganda şi la influenţa rusă, transformându-se totodată în elementul incomod din NATO şi UE. Prin gestionarea greşită a problemei greceşti, prin tratamentul toxic aplicat Atenei, prin faptul că am permis să apară resentimente politice şi economice, am oferit Rusiei dacă nu o victorie, cel puţin o oportunitate.

Corupţia şi cleptocraţia ar trebui percepute ca fiind absolut centrale pentru securitatea contemporană. Deseori însă acestea sunt percepute drept probleme ale guvernării, fără a fi văzute ca ameninţări reale de securitate.

Apărarea hibridă. În cele din urmă, apărarea hibridă ţine de o guvernare eficientă şi legitimă. Pe multe niveluri acesta este un război al bunei guvernări. Dacă, spre exemplu, estonienii vorbitori de rusă sunt furioşi pe modul în care sunt trataţi, atunci devin instrumente potenţiale pentru Moscova. Care sunt celelalte ameninţări pentru suveranitatea şi capacitatea alianţei occidentale de a acţiona? Este acel moment în care opinia publică s-a săturat de investiţiile în armată, de banii aruncaţi pe sprijinul Ucrainei, sau atunci când ajunge să se îndoiască de credibilitatea sistemului politic sau a justiţiei. Se adaugă provocările generate de sistemele financiare, nu doar cele masiv penetrate de banii negri, dar profund instabile din cauza propriilor practici. Trebuie să conştientizăm că oricât de eficiente sunt capitalismul şi democraţia ca formule de management pentru societatea modernă, ele au propriile lor contradicţii interne. Iar Rusia le va specula cu precizie, pentru a slăbi, diviza şi demoraliza Vestul. Din multe puncte de vedere, o reglementare financiară adecvată poate fi la fel de importantă din perspectiva securităţii naţionale, ca şi cheltuirea a 2% din PIB pe tancuri.

Treaba NATO? NATO este o alianţă militară, nu trebuie să se ocupe de apărarea hibridă. Structurile militare sunt astăăzi asemenea bricegelor elveţiene. Pot să intervină în Mediterana pentru salvarea migranţilor sau în New Orleans-ul devastat de uragan. Dacă ai vreo problemă specială, apelezi la armată. Dar dacă, dintr-odată, am spune că NATO ar trebui să se ocupe de tot, de la combaterea propagandei ruse la auditarea fluxurilor financiare, pentru a se asigura că banii murdari nu sunt folosiţi pentru coruperea sistemelor politice, până la asigurarea faptului că minorităţile etnice din zonele de frontieră au propriile lor şcoli, atunci NATO ar deveni o structură supra-guvernamentală. Este mai bine pentru NATO să rămână în sfera componentei cinetice şi altcineva să se ocupe de dimensiunea de guvernare.

Rescrierea noţiunii de securitate. A venit timpul să regândim ce înseamnă securitatea naţională. Sigur, la nivel teoretic toţi spunem că securitatea are şi o dimensiune soft, că traficul de persoane contează, că epidemiile transfrontaliere au efecte de securitate, însă în mod instinctiv avem tendinţa de a ne reîntoarce în mod automat la vechiul model, la mindset-ul bazat pe hard power. Există o urgenţă autentică în regândirea conceptului de securitate şi în imperativul de a crea structuri care să răspundă ameninţărilor de astăzi, nu celor din 1940 sau 1970. Corupţia şi cleptocraţia ar trebui percepute ca fiind absolut centrale pentru securitatea contemporană. Deseori însă acestea sunt percepute drept probleme ale guvernării, fără a fi văzute ca ameninţări reale de securitate.

Mark Galeotti este profesor de Afaceri Globale la Universitatea New York, Statele Unite.

Articolul este versiunea editată şi condensată a unei discuţii cu profesorul Mark Galeotti realizată de Octavian Manea, în cadrul proiectului „Marea Neagră în epoca anti-accesului”, iniţiat de think tank-ul Romania Energy Center (ROEC) şi cofinanţat de NATO.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

Goicea Niculae
16.05.2016, 21:00:43

Clica de parlamentari de la Bruxel este singura răspunzătoare de dezastrul politic si economic din tarile membre. Ca sa faci din Rusia țapul ispășitor este atat de ridicol încât nici măcar trolii rusofobi nu pot înghiți asemenea prostie crasa.....oare?!,!

+1 (13 voturi)
Ciprian Marius
16.05.2016, 23:15:17

Goicea Niculae.Se zice ca parlamentul e o institutie a democratiei.In cazul de fata e calaul acesteia si al prosperitatii.Sigur ca in tartacutele maidanezilor tot rusii sunt de vina ca ei au fost fatati prosti.

+2 (8 voturi)
dobrita sorin
16.05.2016, 21:05:13

Impecabil articolul. Mi-as permite doar observatia ca promotorul conceptelor cu care rusii lucreaza acum si pe care le-au dus la nivel de arta ( de ex. nu am vazut vesticii lucrand cu "conflictele inghetate") este Bismark.

0 (4 voturi)
albu gaby
16.05.2016, 21:09:31

Pai domnule Petrica, articolul tau, in final finantat de Nato, nu crezi ca pute de la o posta a minciuna si propaganda amerloca? Adica exact ceea ce incearca sa acrediteze despre Rusia?!?!

+4 (14 voturi)
Plesa Elena
16.05.2016, 22:01:56

toate puterile umbla cu prostii, puterile mari cu prostii mari, puterile mai mici cu prostii pe masura. asa e de cand s-a facut lumea, dc nu era america cea mai tare, ar fi fost alta tara care facea la fel sau mai rau.

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (40)