Este posibil un „Intermarium“? Sau cât de mult se pot sprijini singuri esticii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USS Donald Cook
(stânga) şi nava-amiral a Marinei Ucrainene, fregata Hetman
Sahaidacinîi, ancorate în portul Odessa, în septembrie 2015 – după participarea
la exerciţiile navale comune ucraineano-americane Sea Breeze 2015. (Foto: AP)
USS Donald Cook (stânga) şi nava-amiral a Marinei Ucrainene, fregata Hetman Sahaidacinîi, ancorate în portul Odessa, în septembrie 2015 – după participarea la exerciţiile navale comune ucraineano-americane Sea Breeze 2015. (Foto: AP)

O alianţă regională estică ar putea rezolva problemele de securitate ale Ucrainei. Dar ar putea folosi foarte mult şi ţărilor implicate, şi nu doar în relaţia lor cu Rusia. De Andreas Umland


În timp ce se confruntă cu o provocare în continuă creştere, dinspre Est, Ucraina suferă de o criză profundă a propriului sistem de securitate. Ţara nu face parte din nicio organizaţie internaţională capabilă să ajute Kievul să securizeze integritatea teritorială şi suveranitatea politică a statului ucrainean. Ce alte opţiuni, în afară de perspectiva îndepărtată a obţinerii calităţii de membră a NATO, mai are astăzi Ucraina, ca să umple acest gol de securitate? Singura soluţie fezabilă, cu cel puţin câteva şanse de a fi realizată, este dezgroparea vechiului plan polonez cunoscut ca Intermarium – o uniune a teritoriilor dintre mări.

Iniţial, ideea de Intermarium, apărută la începutul secolului XX, preconiza o federaţie sau o confederaţie a statelor aflate între Marea Baltică şi Marea Neagră. În prezent, planul ar presupune o antantă cordială sau un pact de ajutor reciproc între ţările din această regiune, care percep Moscova drept o ameninţare la adresa suveranităţii lor naţionale, a viabilităţii lor economice şi a stabilităţii lor sociale. O asemenea alianţă ar trebui să facă cunoscută Kremlinului, într-un mod fără echivoc, disponibilitatea ţărilor membre de a se asista una pe cealaltă, activ şi în modalităţi diverse, în conflictele bilaterale de până acum cu Rusia.

Conceptul de Intermarium a reapărut în discursul politic şi intelectual al Europei Centrale şi de Est după disoluţia Uniunii Sovietice şi a blocului comunist. Planul îşi are rădăcinile cele mai adânci în Polonia şi a fost promovat cel mai explicit de fostul preşedinte polonez Lech Kaczyński, precum şi de actualul preşedinte Andrzej Duda.

Astăzi, o alianţă anti-imperialistă de acest tip, ar trebui să includă toate acele ţări din Europa care sunt pregătite să îşi asume, într-o oarecare măsură, angajamentul cooperării inclusiv militare, pentru a se confrunta cu politicile externe aventuriste ale Moscovei. Majoritatea acestor state au fost deja afectate, într-o mai mică sau mai mare măsură, de războaiele calde sau reci purtate de Rusia şi de atacurile acesteia în domeniile informaţiei, comerţului şi al spaţiului cibernetic.

O astfel de nouă coaliţie voluntară ar putea include atât state membre ale UE şi NATO, cât şi state care nu sunt membre în aceste organizaţii, din Europa de Est şi de Sud, precum şi din Asia de Vest. Obligaţiile de asistenţă reciprocă ale blocului ar putea rămâne sub nivelul articolului 5 al Tratatului de la Washington, care prevede că un atac împotriva unui aliat NATO reprezintă un atac împotriva tuturor, dar ar putea fi, totuşi, mult mai puternice decât cele prevăzute de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Parţial, un Intermarium informal deja se dezvoltă şi, chiar dacă se recunoaşte sau nu, devine deja o problemă pentru Moscova. O ipoteză este că un Intermarium a apărut în timpul războiului ruso-georgian, pe 12 august 2008.

Un Intermarium contemporan ar putea chiar să meargă mai departe decât fostul bloc sovietic, ţinând cont de faptul că relaţiile dintre Ankara şi Moscova sunt acum afectate de tensiuni reminescente ale celor experimentate în multe capitale din Europa de Est. Alianţa ar putea, aşadar, include cele mai multe sau chiar toate ţările de la oraşul Narva în Nord până la oraşul Poti de pe coasta de Est a Mării Negre: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Moldova, Turcia şi Georgia. Blocul ar putea include, de asemenea, ţări ca Suedia, Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria, precum şi alte state din Balcanii de Vest sau din regiunea Caucazului de Sud. Mulţi politicieni din aceste ţări percep şi ei Rusia ca o ameninţare, au amintiri ale rezistenţei anti-imperialiste împotriva expansionismului Moscovei sau pot fi motivaţi să susţină guvernele din Kiev, Chişinău şi Tbilisi în disputele lor cu Kremlinul legate de teritoriul ori suveranitatea lor.

Prima sarcină a alianţei ar fi să transmită un mesaj clar nu doar celor care deţin puterea în Rusia, dar şi întregii populaţii a acesteia. Intermarium ar trebui să semnaleze naţiunii ruse că fiecare conflict în care Moscova este în prezent implicată sau pe care ar vrea să îl declanşeze în viitor va escalada într-o confruntare multilaterală cu un grup de aliaţi – nu va mai fi vorba de state individuale slabe.

Statele membre ale Intermarium ar putea să se sprijine unul pe celălalt în diverse feluri. Ar putea să se coordoneze în ceea ce priveşte comerţul, precum şi în legătură cu potenţiale sancţiuni economice, sancţiuni financiare şi blocade împotriva statului rus, a companiilor şi a elitei ruseşti. Ele ar putea coopera, prin eforturi diplomatice comune împotriva Moscovei, în cadrul unor organizaţii ca ONU, OSCE, Consiliul Europei şi Organizaţia Mondială a Comerţului.

Membrii alianţei ar putea să-şi ofere asistenţă reciprocă prin intermediul tehnologiilor militare, de transport, de comunicaţii şi de alte tipuri, astfel încât să reziste mai bine strategiilor de război hibrid ale Moscovei. Ar putea să-şi asigure sprijin logistic reciproc în sferele apărării militare, a sancţiunilor economice, a barierelor comerciale şi a altor măsuri anti-Kremlin.

Aliaţii ar putea să-şi pună în comun datele, analizele şi cercetările militare, economice, politice, sociale şi de securitate legate de Rusia şi ar putea să-şi reunească măsurile de contra-propagandă, şi să dezvolte colaborarea dintre mass-media care au de-a face cu subiecte referitoare la Rusia. Ar putea, de asemenea, să crească numărul schimburilor de trupe voluntare, personal de securitate, consilieri militari, experţi în comunicare, personal medical, experţi sociali şi ingineri militari.
    
Parţial, un Intermarium informal deja se dezvoltă şi, chiar dacă se recunoaşte sau nu, devine deja o problemă pentru Moscova. O ipoteză este că un Intermarium a apărut în timpul războiului ruso-georgian, pe 12 august 2008. În acea zi, preşedinţii Poloniei, Ucrainei, Estoniei şi Lituaniei, precum şi primul ministru al Letoniei au luat parte la o demonstraţie în centrul oraşului Tbilisi. Prin vizita lor de ultim moment şi ca urmare a prezenţei lor fizice în capitala ţării partenere, chiar în timpul desfăşurării invaziei militare ruseşti şi a raidurilor aeriene împotriva aşezărilor din Georgia, cei cinci lideri naţionali şi-au dovedit solidaritatea, lăsând o impresie puternică pe plan internaţional.

De la introducerea sancţiunilor ruseşti împotriva Ankarei, în decembrie 2015, relaţiile Ucrainei cu Turcia s-au intensificat semnificativ. În timpul unei vizite realizate de preşedintele ucrainean Petro Poroshenko la Ankara, în martie 2016, Ucraina şi Turcia au semnat o declaraţie comună în 21 de puncte care includea aspecte economice, culturale şi consulare, precum şi elemente de securitate de la cooperare în vederea producerii de arme până la educaţie militară.

Numeroase alte tendinţe recente de pe teritoriile de dincolo de graniţele vestice şi sud-vestice ale Rusiei – de la tensiuni în regiunea Caucazului de Sud la un comportament îndrăzneţ al statelor baltice vizavi de Moscova – au deschis oportunităţi pentru un Intermarium. O alianţă mai formală, multilaterală şi oficială a unor ţări care s-au bucurat frecvent de relaţii strânse de cooperare bilaterală nu ar fi doar în interesele lor naţionale. Ar putea şi să ajute UE şi NATO să obţină nişte graniţe estice mai stabile şi să câştige noi parteneri, în timp ce evită pe mai departe confruntări între Occident şi Rusia.

Andreas Umland este cercetător senior la Institutul pentru Cooperare Euro-Atlantică din Kiev – şi editor al seriei editoriale Soviet and Post-Soviet Politics and Society, publicată de Editura ibidem din Stuttgart.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite